Feeling…
i feel so fucking greaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat 
:D
detalii maine…poate 
Feeling like Ela
“Oh tonight
Is just another night
Just like any other night”
Incercand sa ma trezesc din amorteala…beau o cafea, poate-poate mi-o folosi desi ma indoiesc… Afara este putin gri, Soarele mai apare din cand in cand, iar geamul lasat deschis de un coleg imi mai da putin niste fiori reci… incearca si aerul de afara sa ma trezeasca.
Iar eu stau si ma gandesc, imi trec multe prin minte, nimic poate concret in afara faptului ca astept seara asta, astept filmul de diseara, astept 2-3 ore de liniste, sa imi iau gandul de la toate si de la tot.
Ascult melodii care in ultimii ani au insemnat diverse chestii, care imi inspirau diverse sentimente…acum nu imi provoaca decat amintiri, dar nu mai dor…m-am vindecat, sunt doar amintiri in sensul de nostalgii, dar nu cred ca mai vreau sa ma intorc in acele timpuri…
Cineva spunea ieri despre trendul meu crescator “intra-day”…pentru cei neinitiati, se referea la trendul starii mele comparat cu trendul bursei… si da, am un “trend” extrem de fluctuant, indecis si cum mai vreti voi…apar divergente negative, iar imediat dupa, unele pozitive…
Cred ca acum trendul sufera o usoara scadere, o divergenta negativa cred…
Revenind…a fost dragut aseara sa simt putin frigul din Cismigiu si sa vad un caine imens care se tot plimba pe acolo…nici nu va puteti imagina cata lene inspira acel caine, parca mergea in cea mai mare scarba… 
dar il cred si eu, la cat de mare era..cred ca avea pe putin 70 kg. A fost draguta plimbarea, aerul rece si mersul pe jos imi face bine.
Tot aseara mi-am dat seama ca sunt exact ca iepurasul din bancul acela cu drogurile, daca nu il stiti, spuneti-mi si vi-l voi relata este foarte tare! la fel ca si iepurasul )
Am avut cateva clipe aseara cand m-am simtit ca Ela, personajul din “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu. Dar eu tot consider ca filozofii sunt niste persoane pesimiste, oricat s-ar chinui sa ma convinga ca sunt realisti. Iar eu pur si simplu nu ma impac cu asa ceva, optimismul este ceva pe care il am in sange, chiar daca mai am perioade “low”… As vrea sa citesc filozofie, dar nu una care sa ma faca sa imi tai venele. Atunci cand citesc ma implic complet in acea carte si atunci este tare dificil cand pesimismul simtit din cauza cartii se intalneste cu optimismul meu. Nu, pur si simplu sunt prea subiectiva, recunosc!
Mai sunt patru ore si ceva pana plec din Baneasa si vreo 5 si ceva pana la acel film…asta astept toata ziua de azi…sa ma rup de cotidian, sa ma rup de tot si de toti… nu, nu voi fi online diseara pe messenger, cei care s-au obisnuit sa ma vada acolo in lista lor, linistita si tacuta, sa nu creada ca ma vor vedea si diseara. Seara asta este doar pentru mine…
I want to feel again like Ela…maybe tonight..just like any other night…Daca va intrebati este Reamonn-Just another night…melodia…
Si nu, nu imi mai pasa ce mai spune/scrie/vorbeste lumea despre mine…atata vreme cat nu se iau de viata mea, mi se rupe de ei si cred ca si lor de mine. Daca nu imi “invadeaza” spatiul, sunt multumita, cel putin…
Nu mai stiu ce sa scriu again… a, uitasem, inca nu stiu ce film o sa vad diseara, ceva idei? Care ma ajuta si pe mine?
My dream is to fly
Aseara mi-a venit o idee geniala, ceva care sa imi ia gandul de la orice prostii, care sa ma deconecteze complet de Romania, de Bucuresti, de tot… Si cred ca se va indeplini, deja ma gandesc serios la ea.
Trebuie sa ii multumesc celui care mi-a “inspirat” aceasta idee si mai ales ca ma va gazdui iar costurile mele vor fii mult mai mici din aceasta cauza
Voi zbura…chiar daca intr-un avion…tot se va chema ca am invins gravitatia…si voi pleca singura…pacat ca va fii doar pt 2 zile…dar ma voi simti excelent, sunt convinsa, senzatia de libertate va fii cred cea mai mare si cea mai intensa experimentata pana acum… si…va fii peste o luna si un pic, abia astept.
Nu, nu va spun unde ma duc, poate ghiciti voi
Yes, i feel good now, am ceva super interesant la care sa ma gandesc, pe langa mormanul de carti de invatat si suta de proiecte si teme de facut…dar stiu ca le voi face, mereu reusesc, mereu ma organizez si depasesc criza..pt ca acum sunt intr-o criza.
Astept cu nerabdare filmul de maine seara si momentul in care voi simti cum decoleaza avionul, iar de data aceasta o sa fiu si eu in el…
Un vis sau poate chiar mai multe mi se vor indeplini. Ceea ce este cel mai frumos pe lume – sa ti se indeplineasca visele.
De doua zile ascult o melodie care nu spune nimic, dar este doar foarte pozitiva, optimista si ma face sa ma simt mai bine. Soarele a iesit astazi complet dintre nori, suprinzator…parca in ton cu melodia…
Aseara mi se spunea ca am socat prin “violenta” unor posturi d-ale mele, evident, am socat pe cineva care ma cunoaste… Dar, am explicat, incep sa ma schimb, sa nu mai cred toate prostiile, sa vad adevarata fata a lucrurilor, iar daca fata asta este urata…atunci asa vor fi si reactiile mele..urate… Nu, nu mai permit sa fiu calcata in picioare, sa isi bata cineva joc de sentimentele si gandurile mele. Refuz asa ceva si asa va fi… m-am fript cu ciorba, voi sufla si in iaurt, cum se spune…
Poate asta va fii un inceput, un inceput mai bun…
Dar tot astept avionul ala…any ideas where i`m going?
Totul este relativ
… my dream is to fly, over the rainbow, so high…
Da, stiu, acest gen de discutie este deja afumata, invechita, cum mai vreti voi…
Dar ieri la o bere m-am lovit de intrebarea “De ce este totul relativ?” (Da, poate ca stateam ca Cioran intr-o bodega, cu bautura in fata si ne gandeam la nemurirea sufletului ) De fapt, lucrurile au fost mult mai simple, am iesit cu un prieten la o bere si discutam diverse chestii, iar eu ajunsesem la un moment dat sa spun mereu ca “Totul este relativ” (cred ca devine tic verbal).
Si am ajuns la concluzia ca trebuie sa gasesti acel punct/persoana optima in viata la care relativul sau se intersecteaza cu al tau si atunci, ganditi ca o persoana, puteti actiona ca o singura persoana, divergentele de opinie, gandire, mod de a privi viata dispar si totul este liniste…armonie, asa cum ar trebui sa fie intr-un mod natural.
Da, totul este relativ…fiecare priveste viata in felul sau, poate ca mie imi place sa ma agit la inceput, sa iau totul rapid, sa fac multe chestii in acelasi timp, dar nu suntem toti la fel, apar diferente si atunci…ce facem?! Ne certam? Pai normal ar fi sa nu ne certam, dar stiti cum se spune “Shit happens!”, oamenii nu se inteleg, nu vad relativismul problemei si se agita aiurea.
Da, si eu am facut chestia asta in ultimii ani destul de mult, dar am invatat ca fiecare “piere pe limba lui”, adica fiecare are dreptul sa se dea cu capul de pragul de sus si apoi de cel de jos de care ori vrea si poate, iar eu nu ar trebui sa intervin pentru ca nu apar decat divergente…chiar daca vreau binele acelui om…
Aceasta lectie am invatat-o prea bine, nu ma mai bag, nu ma mai implic sentimental decat in problemele oamenilor pe care ii iubesc, care sunt langa mine mereu si care se implica la randul lor in problemele mele.
Totul este relativ…astept persoana cu care sa ma “relativez”…cu care sa pot privi in acelasi punct, din aceeasi perspectiva, iar rezultatul sa dea acelasi, chiar daca poate eu consider ca in viata reala 2+2=5…asa sa creada si el..
Asta inseamna relativismul. De unde sa stim noi ca nebunii din ospicii sunt intr-adevar nebuni? Doar pentru ca sunt mai putini la numar si pentru ca asa spun niste oameni inteligenti care se cred medici? Poate ca ei sunt cei intregi la cap si noi, cei de afara, suntem nebunii…
Dupa cum am comentat si pe un blog mai demult, poate ar fi mai bine sa fim toti nebuni…asa poate am fi mai fericiti si am trai mai liberi…
Vrea cineva sa “relativeze”?
Tinerete fara batranete
Aseara ma intorceam singura cu metroul de la teatrul ACT, unde am fost cu Adelix, o colega de-a ei si un prieten de-al meu. Pe drum, mai precis la Victoriei la metrou, era o batranica, ce se chinuia cu tot felul de bagaje…am ajutat-o sa le care, am condus-o pana la celalalt metrou (se ducea catre Obor).
Evident, asa cum sunt batranii, a inceput sa vorbeasca cu mine, sa imi povesteasca chestii de viata, iar in 5 min cat am stat cu ea, mi-a zis esentialul vietii sale…
A fost absolut uimitor… M-a facut sa ma gandesc la ce inseamna viata si moartea si cat de fragila este viata… Apoi am citit un post al unui prieten care m-a facut sa ma gandesc si mai mult la ce inseamna moartea si viata…
Ganditi-va ca acea batrana isi ingropase ambii copii din cauza cancerului si acum traia doar ea cu tatal ei de 106 ani… si trebuia sa isi care mancarea (acelea erau bagajele)…
Dar seninatatea cu care vorbea m-a frapat … Da, Scorpse are dreptate, ar trebui sa traim intens si sa murim cu demnitate. Eu as putea sa adaug, chiar daca pana acum nu se intelege asta din posturile mele… ca trebuie sa luam viata asa cum este buna sau rea…
Mi s-ar parea incredibil de greu sa imi ingrop ambii copii, iar eu sa traiesc si sa ma chinui sa imi tarasc existenta, si cu toate astea, sunt demni, nu il “manie” pe Dumnezeu si iau viata cu bine, cu greutati, cu lacrimi, exact asa cum vine…
Nu, nu imi doresc o astfel de viata, cred ca nimeni nu isi doreste, dar totusi…vreau sa am puterea sa o iau asa de usor precum am vazut-o pe acea batrana…
Intr-adevar m-a facut sa ma gandesc la multe chestii, la ce conteaza cu adevarat in viata…
PS: este pacat ca astfel de batrani nu sunt ajutati de nimeni…tare pacat…
GO Shoot Yourself!
Da, este un blog plin de nervi, draci si ce mai vreti voi! Trebuie sa fac un top 10 al lucrurilor pe care nu le suport pentru ca poate o sa invete si unii oameni si nu ma vor mai scoate din pepeni niciodata!
Si da, este un blog cu directie si cu intentie, se stie ea care…
Astazi mi-am dat seama cat poti regreta ca ai ajutat pe cineva vreodata… Cum este posibil, de ce ar face cineva asa ceva?! Intotdeauna am spus si am afirmat si m-am luptat pentru cauza “NU ACUZA DACA NU AI DOVEZI, PE URMA MAI DISCUTAM!”. Dar nu frate, se poate…unii este prea increzuti. Sincer, va credeti vedete? Well, nu sunteti!!!
Poate ca ce scriu eu aici nu este despre voi, poate ca inventez, poate ca va credeti voi prea importanti in viata mea! De asemenea, de ce cacat sa fiu eu acuzata de ceva ce a scris altcineva? Cu atat mai mult cu cat lucrurile respective scrise nici macar nu le cunosc personal, deci… GANDITI OAMENILOR INAINTE SA VORBITI!
Nu puteti afla, nu puteti intreba, nu puteti discuta ca lumea fara a baga cuvinte pompoase doar pentru a demonstra ca voi sunteti mai “inteligenti”? Sincer, cred ca va inteleg si daca vorbiti normal, fara aere de superioritate. Iar cel care se simte la acest post, va comenta degeaba, este un om….ma abtin de la comentarii!
Sincer, recunostinta si ajutorul celui de langa tine nu iti aduce nimic, sunt doar mari prostii! De ce sa ajuti un om care te tine pe strazi din cauza faptului ca nu puteai dormi, ca iti provoca prea multi nervi pentru a dormi? De ce l-am ajutat?! Raspunsul este: “DE FRAIERA!”
Pentru ca acum sa vina sa spuna/faca tot felul de cacaturi! Eu as fi reactionat la fel?! Ma indoiesc destul de mult…nu ma consider vedeta nimanui, nici nu sunt si poate nici nu vreau sa fiu, nu ma consider superioara si iau totul asa cum vine…de la oameni…bun sau rau, dar acum a fost prea de tot… Nu mai suport sa fiu calcata in picioare de idioti care nu stiu ce vor, ce gandesc samd.
Nu, dragule, nu vorbesc despre tine cu nimeni, pentru simplul fapt ca NU insemni NIMIC, asa ca mai gandeste-te putin…ce, crezi ca daca am mai iesit la o bere sunt gata in love again?! Nu, iti zic eu…”vedeta” vietii mele este cu totul altcineva, mult mai bun decat tine, stai tu calm… Dar asta nu te intereseaza pe tine!
Nu ma pot abtine?! Asta spui….well, uite cum ma voi abtine acum sa mai incerc sa te ajut…just watch! Sincer, mare proasta si fraiera am fost ca te-am ajutat…
Ai presupus…asta este atitudine cand presupui?! Te apuci si dai cu rosii?! Nu, cand presupui te apuci si vezi daca este adevarat ceea ce presupui… intelegi? Poate te apuci si inveti si tu lectia asta!
Ceri iertare pe urma? Dupa ce spui ca am facut si am dres, apoi spui ca nu esti sigur, ca sa nu mai incerc sa sun ca nu raspunzi, ca te vei decide tu…vii pe urma si ceri iertare?! Sincer, chiar nu ma cunosti, chiar crezi ca pot suporta toate cacaturile tale? Du-te frate si plimba-te cu tot cu scuzele tale!
Si asa ca o incheiere…pot sa scriu ce vreau eu pe acest blog, asa ca…scuteste-ma cu acuzatii ca am “dat detalii”…aici este locul meu personal, asa ca nu te baga…
A si btw, have a nice life too…desi ma indoiesc…ca vei avea…
LATER EDIT: da, sa presupunem ca iti pare rau, dar sincer, cate crezi ca poate suporta un om… iar eu am suportat deja prea multe, asta a umplut paharul, imi pare rau… scuzele chiar nu pot fi acceptate…da-i-le cuiva caruia ii pasa!
Telefonul nu mai suna…
…step into this moment, we`ll fly through the night…when the fools are making war, we`ll be up there, among the stars…
Da, era o melodie romaneasca mai veche cu titlul asta… Si da, telefonul meu nu mai suna…uneori uit sa ma mai uit la el, este pe silent, bagat in geanta, oricum, nimeni nu suna, nimeni nu vrea, nimeni nu cauta, nimeni nu gaseste… Recunosc, sunt putin trista, dar nu ma pot abtine, ziua de azi m-a obosit putin, alergaturi intre Baneasa si Calea Victoriei (Moxa mai precis)…
Ce este si mai ciudat este ca mai am si doua telefoane, unul fiind obligata sa il tin dupa mine. In fine, ideea este ca vreau sa primesc un telefon neasteptat, de la oricine, sa imi propuna o iesire in oras, oriunde, sa ne plimbam, sa bem o cafea/bere…nush, sa orice, doar sa ies, sa ma simt bine, sa leg conversatiile de care imi este atat de dor…
Da, normal ca vreau sa ma sune o anumita persoana, nu fac iarasi licitatie (cum mi s-a zis in postul cu locul liber din fotografie ), dar…nu se poate si atunci…vreau doar sa sune… da, stiu, nu este numarul trecut pe blog si nici nu am de gand sa il trec este totusi putin cam mult, contactul de yahoo ajunge. Cu toate acestea, m-am saturat de yahoo messenger, vreau eye-contact…sunt o persoana care se uita in ochii celui de langa ea, pot recunoaste orice pereche de ochi cu care am vorbit vreodata… Nu stiu, contactul face to face este foarte important…da, pe Yahoo Messenger legi prietenii, poti discuta orice, nu ai de ce sa ascunzi nimic, dar toate astea se pot face si live (eu cel putin le fac).
Mi-e dor sa cunosc oameni, mi-e dor sa pierd ore in sir vorbind, mi-e dor sa nu mai stiu cat este ceasul, mi-e dor sa raman uimita ca nu am simtit cand trece timpul, mi-e dor sa ma plimb pana nu mai pot merge, mi-e dor sa vad un apus in Herastrau… mi-e dor de prea multe chestii pe care nu le pot avea, cel putin nu in viitorul pe care il vad eu acum…
Intr-adevar, internetul asta ne depersonalizeaza oarecum, ne face sa pierdem legatura si contactul cu lumea reala, oricat de mult s-ar spune ca mai mult te ajuta sa tii contact cu lumea din afara…
Eu nu vreau decat o seara oricat de lunga (cu cat mai lunga cu atat mai bine) in care sa vorbesc liber cu cineva, sa simt procesul cunoasterii unui om, sa simt apropiere, sa simt ca nu am nimic de ascuns pentru ca asa sunt….o persoana complet transparenta…
As pune acum o intrebare retorica, dar iar o sa fie reactii ca la postul cu poza
Doar astept…
Tamaguchi, my friend!
O sa va intrebati multi dintre voi ce este asta?! Poate ca unii nu ati auzit/vazut asa ceva sau poate ca unii l-au cunoscut sub alta denumire. Mai precis este aceasta jucarie:
Adica, acea jucarie care a aparut cam acum 9-10 ani si reprezenta un animalut sau un copil de care trebuia sa ai grija (hrana, joaca, somn, mangaiere), iar el iti dadea un feedback cu privire la cat de fericit este… Incredibila jucarie!
Aseara, pe cand vorbeam cu persoana cea mai draga mie, care este cel mai aproape de mine (a se citi R., prietena mea cea mai buna), ne-am amintit de jucaria asta. Ea si-a gasit-o pe a ei, dar nu are baterii (i-am promis ca ii caut), iar cum al meu este undeva pe la GR, mi-a cumparat astazi unul! (doar 5,3 Ron). Peste vreo 3 ore o sa il hranesc prima oara, cica este un pinguin ) Oricum, presimt ca multi vor spune ca am innebunit, ca am dat in mintea copiilor, ca nu mai sunt sanatoasa, etc ) Dar nu-mi pasa!
Stiti problema mea cu avutul de grija, mai precis dorinta mea de a avea grija de cineva, nevoia de a trai in simbioza cu cineva…well, am gasit inlocuitor Si eu o sa m grija de el, iar el imi va zambi ca este fericit…de fapt, cam asta este si esenta unei relatii…dar sa nu revenim la alte chestii mai triste.
Sper sa fie ok, sa ma joc cu el cat mai mult timp Intotdeauna mi-au placut jucariile “inteligente”, care te solicita si nu orice joc pe calculator…in fine, daca ati avut si voi, poate va reamintiti si putem face intrecere, cine il creste mai mult timp, adica…al cui traieste mai mult
Blog deprimat?!
De ceva vreme ma tot uit la ce termeni de cautare conduc la mine de pe motoarele de cautare… si incep sa imi pun intrebari…de ce? Pai sa va dau niste exemple:
-agitatie
-cum scapi de ochii umflati din cauza plansului
-nu mai suport singuratatea
-noi nu o sa fim impreuna niciodata
-tot la mine te gandesti
Si altele asemenea…nu stiu cum sa explic, dar toate sunt triste, deprimante si deprimate, probabil asa este si blogul meu, asa sunt si eu de fapt…
Si acum imi pun intrebarea, cine sta sa citeasca aberatiile mele si de ce?! Adica, vad cine comenteaza, cine isi da cu parerea, dar…de ce? Blogul meu este unul mult prea personal fata de altele, care formeaza majoritatea, este un “blog” plictisitor, o refulare de sentimente, asa cum imi place mie sa il descriu… sa il numesc.
Si eu citesc alte bloguri asemenea acestuia, dar parca sunt altfel, sunt mai…bune?! In fine, poate ca in etapa asta deprimata si deprimanta a mea am ajuns sa vad totul la cote foarte mici despre mine si foarte mari despre ceilalti…
In ultimele seri am avut niste discutii destul de lungi cu cineva necunoscut mie, o persoana care nu are niciun interes asupra mea…exact asa cum imi plac mie persoanele sa fie, cele cu care ma simt cea mai libera…discutiile cu astfel de persoane fiind extrem de “fructuoase”. Ii multumesc pe calea asta pentru ca a stat si a impartasit cu mine idei si pareri.
De asemenea, am vazut ca postul Ura de tata a devenit foarte controversat chiar si pentru cunoscutii mei…toti au ramas socati…adica, ei stiu problema, in principiu, dar multi s-au sesizat citind, cu telefoane si tot tacamul, “Esti bine?Ce s-a intamplat?”, iar la final “Ai grija de tine!”…Ufff, nu mai spuneti asta… este foarte clar ca nu pot avea grija de mine, dupa cum am observat pana acum…nu am ce face, lumea mea perfecta nu exista 
Asta este!
SECOND DAY EDIT: acum cateva minute cineva a introdus cautarea:
-vreau sa cunosc dragostea
…ciudat, ce coincidenta…poate ca si eu la fel, poate ca eu am cunoscut-o deja, dar nu ma cunoaste ea pe mine…
Ura de tata
Stiu ca se poate, am simtit-o pe pielea mea…
Se spune ca o fata cauta modelul de barbat al tatalui sau in viata, eu caut exact opusul…
Sunt o persoana optimista, in principiu, nu urasc/uram pe nimeni pana de curand…si am ramas absolut socata de persoana care mi-a provocat acest sentiment atat de puternic si de neplacut…persoana fiind tata… Da, asa este, persoana careia ii doresc poate chiar si moartea, persoana care mi-a provocat cele mai mari lacrimi si cele mai mari dureri ale sufletului din viata mea este el, cel care a ajutat la conceptia mea, cel care ar trebui sa ma apere si sa ma inteleaga…cel care este cel mai absurd om pe care il cunosc si nu cred ca voi mai gasi altul ca el…
Povestea este lunga si incepe inca dinainte de nasterea mea, dar sunt convinsa ca asa este mai bine, ca am crescut departe de el, altfel ori as fi ajuns la puscarie pentru ca il omoram si ma vedeati la stirile de ora 5 ori as fi ajuns la spitalul de nebuni pentru ca ar fi provocat el asta. Mi-e si teama sa imi imaginez cum as fi fost eu daca as fi crescut langa el… este o viziune absolut ingrozitoare…
Cu toate ca incerc din raspunteri sa rup orice legatura, sa nu mai aud de el, el tot reuseste sa ma dea peste cap, chiar si o data la 2 luni cand ne vedem. Sambata asta s-a intamplat iarasi…eu plangand intr-o statie de metrou din cauza unui om care nu merita nimic, decat soarta de cacat pe care o are pentru ca el si-a “cladit-o” asa… Merita sa fie singur complet intr-o garsoniera, intr-un oras de provincie, fara prieteni, fara familie, fara ca cineva sa stie de soarta lui…merita sa aiba o fata “ingrata” asa cum imi spune el (ca sa nu scriu alte adjective mai urate), merita sa fie tratat cu indiferenta, merita sa nu se intereseze nimeni de soarta lui si sa moara singur…asa cum a vrut sa fie mereu…din cate se pare…
Mi se pare incredibil ca dupa 21 de ani un om mai poate purta o ranchiuna nefondata, la aceeasi intensitate sau poate mai mare ca atunci… mamei copilului sau (in cazul asta, a doua mame, doi copii frati vitregi).
Nu, nu pot spune si nici nu vreau sa imi amintesc sentimentul de sambata de la pranz, dorintele negative pe care le-am avut, cuvintele “dulci” pe care le urlam la telefon in statia aia de metrou…
Care este dilema si mai mare?! Ca mama ii ia apararea dupa toate cate s-au intamplat… nu, nu mai sunt copil, da, pot gandi singura in aceasta tema, probabil este domeniul in care gandesc cel mai matur (opus total celui sentimental) si da, concluzia este ca acest om nu merita nimic…. sunt o persoana atat de calda, iar sentimentul asta ma cam distruge pe interior, dar este mult mai bine asa decat sa stau sa plang intr-un colt, mai bine il urasc…
Au fost prea multe cuvinte, prea multe intamplari aiurea, prea multe amintiri urate provocate de aceasta persoana (probabil nr cel mai mare de amintiri urate)… da, stiu, statistici peste statistici…
Il urasc si as vrea sa prind clipa in care isi va da seama cat a gresit (chiar si pe patul de moarte fiind) pentru a-i spune “Ti-am zis eu, ti-am zis ca gresesti, asa ai meritat!”, chiar daca uman ar fi sa il iert…nu o voi face, nu merita… chit ca ajung eu in Iad pentru ura asta…nu il iert…
