Maximum relaxation
Nu imi amintesc ultima oara cand m-am relaxat atat de mult si de bine…cand am ras atat de sanatos, cand am dormit atat de bine. Este tare bine asa… Sunt happy ca mi-am regasit o bratara pierduta, ca am chef de invatat, de lucru, ca mi-a revenit cheful de viata.
Este genial sa te trezesti dimineata langa cineva, sa leneviti impreuna putin, sa beti o cafea cu lapte foarte buna… cu sandwichuri si biscuiti cu ciocolata. Am adormit pe melodii de la Coldplay, melodii pe care le ascult si acum.
Nu am mai scris de ceva vreme, in parte pentru ca nu am avut timp, pentru ca fiecare seara a fost draguta in felul ei, pentru ca am avut mult de lucru la servici si mai ales pentru ca m-am simtit mult prea bine . Cred ca am devenit egoista cu acest sentiment, nu vreau sa il impartasesc aproape cu nimeni, este al meu si numai al meu…
Am observat ca atunci cand ma simt bine nu prea mai am nevoie de nimic, am totul langa mine si ma rup oarecum de restul lumii. Fara internet, fara blog, fara prea multe telefoane, just me, myself and …
Chiar nu pot sa formulez acum nicio idee concreta… coerenta. Ma multumesc din a spune ca starea mea este una de foarte bine… iar weekendul viitor plec la munte… finally, nu mai plec singura 
I did it! :D
Well, let`s see… Am avut un weekend plin, relaxant, genial… ce bine este sa dansezi, sa te simti bine, sa te plimbi, sa bei un ceai bun la lumina lumanarilor din Ceainaria Cotroceni… 
Iar azi dimineata, ca sa inceapa saptamana bine, am aflat rezultatele examenelor ACCA din decembrie… le-am luat!!! Pe ambele, chiar si pe cel ingrozitor de Business law Si da, sunt ambitioasa dupa cum spune managerul meu, imi voi lua doua examene si in vara, chiar daca sunt sanse sa le pic, doar pentru a le termina mai repede! Abia astept!
Sper ca toata saptamana sa continue asa cum a fost weekendul trecut, asa cum a inceput azi…
Da, am terminat sesiunea foarte bine, la licenta am 10 pe prima parte, examenele de ACCA le-am luat… I DID IT !! (a se citi THEM ).
:D GATA!! :X
YEY!!! Am card valabil, am biletul de avion si rezervarea la hotel in geanta… now i`m happy!
Viena, here i come…nu stiu cum, dar vin!
Fericiti cei saraci cu duhul…
Am ajuns la concluzia ca sunt doua tipuri de fericire in aceasta lume, si anume:
- fericirea deplina, atunci cand ceea ce iti doresti cu ardoare obtii.
- fericirea prin renuntare la ceea ce iti doresti.
Evident, din punctul meu de vedere primul tip de fericire este cel autentic, cel dorit de mine.
Da, ma puteti contrazice, ambele sunt fericiri, insa ganditi-va daca preferati sa va multumiti sa fiti fericit cu ceva din simplul motiv ca nu ati gasit ce vroiati si alegeti sa renuntati…. Well, eu nu am chef sa renunt, sub nicio forma, spuneti-mi nebuna, prea optimista sau inconstienta/visatoare, dar eu nu renunt la visele mele… Am un an genial de greu si genial de benefic pentru dezvoltarea mea ca om si mai ales pe planul carierei… anul asta sunt mai multe rascruci si stiu deja ce drum voi alege. Nu este nimeni langa mine care sa ma ajute sa decid, sa cantaresc variantele… dar este mult mai bine asa, eu le fac, eu le suport, eu ma bucur de realizarile mele. Da, regret ca nu este cineva langa mine cu care sa impart bucuria primul meu raport terminat de una singura, prima lauda primita de la manager, bucuriile mici de zi cu zi care lumineaza tunelul asta negru numit “viata”.
De exemplu, bucuria mea de azi este ca mi-a ajuns cardul, imi cumpar biletul de avion… plec la Viena si asta este deja o certitudine… abia astept!
Revenind la ce ziceam… fericirea este in mare parte a celor slabi, a celor care nu au puterea sa lupte pentru ceea ce vor, ce viseaza sa atinga… renunta, se complac in situatie, se multumesc cu ceea ce au si astfel devin fericiti in felul lor. Nu vreau astfel de fericire, vreau sa “cresc”, sa ma “dezvolt”, vreau sa fac ceea ce visez, vreau sa am caminul meu, casa mea micuta (a se citi apartament) intr-o zona linistita in care sa traiesc cele mai fericite momente din viata.
Eu vreau primul fel de fericire, cel autentic, cel care te face sa crezi, chiar si pentru o secunda ca esti stapanul lumii, ca ai atins absolutul, ca nu mai poti avea nimic mai mult. Evident, orice este relativ, depinde si de dorintele fiecaruia.
Da, poate ca fericirea este facuta din momente din acestea marunte de bucurie profunda care se leaga intre ele, insa cred ca aceste momente trebuie asezate pe o fundatie altfel se evapora… Da, sunt fericita pe moment, iar putin mai tarziu it`s just fading away… asta nu imi place… Fericirea este o senzatie de bucurie/veselie profunda dar care dureaza mult, foarte mule… imi place sa visez ca pentru totdeauna va dura…
Imi vine in minte ultima parte dintr-o maxima: “… in cautarea ei merita sa alergi toata viata…”. La inceputul frazei cred ca era dragostea sau fericirea… ce mai conteaza… merita sa alergi toata viata…
Asa ca, sfatul meu, nu va resemnati, nu va multumiti cu ceea ce aveti decat daca este tot ceea ce v-ati dorit vreodata… La cat mai multa fericire!
Barbatul “perfect”
Leapsa primita de la Adelix Desi, pic langa laptop (zi lunga), voi incerca sa fiu cat mai constienta de ceea ce zic si sa fac un “portret” cat mai complet…
Am pus ghilimelele de rigoare in titlu pentru ca este tipul meu perfect de barbat si chestia asta este relativa, nu exista acea persoana PERFECTA pentru toti/toate. Trebuie sa povestesc despre tipul de barbat pe care il consider eu perfect. Asa cum m-a mai intrebat cineva zilele trecute, voi raspunde clasificand trasaturile pe cele 3 domenii mari pe care le vad eu: fizic, sentimental si rational.
FIZIC
In principiu, sa nu fie foarte gras, relativ potrivit la inaltime cu mine (desi am avut si prieteni mult mai inalti). Prefer ochii deschisi la culoare (verzi, albastri), insa…cel mai important lucru, este ca trebuie sa exprime ceva. Trebuie sa fie niste ochi vii, care sa ma arda cu privirea, sa ma admire, sa simt atunci cand ma fixeaza, sa fie dulci atunci cand ii mangai… sa fie plini de caldura. Sa aiba un zambet fermecator…
Ar trebui sa aiba mainile frumoase, nu pot explica exact cum, insa sa fie frumoase (niste crema nu strica 
).Sa fie un barbat pe care costumul sa stea bine, sa fie un barbat pe care sa nu il deranjeze purtatul costumului. Sau, daca il deranjeaza, il asigur eu ca ii sta bine Sa fie un barbat care sa stie sa se imbrace elengant cand este nevoie, sa stie cum ii sta bine, sa nu aiba nevoie de mine pentru -si cumpara haine, desi i-as mai da si eu sfaturi
Sa aiba parul putin mai lung, adica nu periuta ca la armata, sa am cu ce sa ma joc atunci cand stam linistiti.
RATIONAL
Trebuie sa fie un barbat PASIONAT. Nu conteaza de ce anume, doar sa fie pasionat, sa simt ca poate pune suflet in ceea ce face, fie ca este un site, un lucru pentru servici sau pur si simplu un dans cu mine. Sa citeasca, nu conteaza cat de mult, dar sa fie in stare sa citeasca un roman bun, o poezie de dragoste, o carte tehnica pentru domeniul sau de lucru, etc.
Ar trebui sa isi cunoasca limitele, insa sa doreasca sa si le depaseasca in permanenta. Eu asa fac si asta imi doresc si de la cel de langa mine.
Rational ar fi multe chestii, dar ma opresc aici, sunt mai greu de exprimat.
SENTIMENTAL
Trebuie sa fie un barbat care sa poata iubi, sa fie “cald” la interior, sa ma faca sa ma simt femeie. Sa se lase in voia sentimentelor. In acest aspect trebuie sa fie pasional…
Trebuie sa danseze, nu neaparat cu mine, dar sa danseze, trebuie sa ma tina in brate, sa fie langa mine cand am nevoie de o imbratisare. Nu am nevoie de cuvinte, stiu ca nu prea se pricepe lumea la ele, am nevoie doar de liniste din cand in cand. Sa fie un barbat care sa poata plange ( mi se pare o prostie aia cu: barbatii nu plang niciodata).
Trebuie sa ma tina in brate cand dormim, sa imi sopteasca din cand in cand cate un cuvant dulce la ureche, sa isi doreasca sa fim singuri uneori. Trebuie sa ma vada cum ma pregatesc sa ies in oras fara el, sa imi admire infatisarea/hainele/etc.
Sa stie sa faca gesturi mici de atentie, nu am nevoie de mari chestii… Nu stiu cum si ce sa mai explic, sa pot deveni, in timp, “majoritatea” sau poate chiar “totul” sau, iar el sa fie al meu.
Totul este mult prea complicat de explicat, trebuie doar simtit…
La vida es un carnaval
Ay, no ha que llorar, que la vida es un carnaval,
es mas bello vivir cantando.
Oh, oh, oh, Ay, no hay que llorar,
que la vida es un carnaval
y las penas se van cantando.
(Celia Cruz – Vida es un carnaval)
Pe versurile acestei melodii imi amintesc ca ieseam azi-noapte din Bucuresti…genial…
Care sunt sansele ca intr-o zi plictisitoare de duminica sa iti doresti sa pleci la mare, iar seara sa te trezesti cu o fereastra de messenger in care ti se spune sa mergi la mare?! Este o sansa la un milion, la un miliard? Da, ieri imi doream enorm de mult sa ajung la mare, sa iau cateva scoici, sa simt ca respir aerul marin… Iar azi-noapte, pe la 3 eram acolo, eu cu inca 7 persoane, doua masini, aproape 3 ore pe drum… am ajuns cu masinile pe plaja, la marginea apei, am facut poze, am inghetat jucandu-ne cu apa si am filmat (poze si filmulete in postul urmator, sa fac rost de ele 
)
Nu, nu mai cred ca exista coincidente, asta a fost mult peste limita unei coincidente… cred ca ii voi spune telepatie
Nu stiu cum sa explic mai bine sentimentul pe care il am… senzatia usoara de somnolenta imi da ideea ca a fost doar un vis, ca nu am fost la mare… ma simt toropita si ganduri imi zboara, daca nu vad repede pozele alea o sa cred ca am visat… un vis dulce…
AM FOST! Am simtit apa rece, aerul sarat, am auzit valurile… am vazut si pescarusi, am adunat si scoici… pacat ca nu a fost luna plina 
era chiar innorat…
Mi se pare geniala senzatia, sa pleci in miez de noapte, exact unde iti doreai mai devreme cu cateva ore, sa ti se transforme complet weekendul intr-unul foarte exciting! Abia astept sa imi iau masina…sa pot pleca unde vreau eu, cand vreau eu.
Mai mult de 10 persoane mi-au zis ca sunt nebuna dupa care mi-au zis sa ma distrez… a fost intr-adevar genial, o gura de aer curat de care aveam nevoie urgenta. Nici nu stiu cui ar trebui sa ii multumesc, pe cine ar trebui sa rog sa se intample mai des chestii de genul asta care sa ma faca sa simt ca TRAIESC…
D-asta am nevoie acum, sa simt ca traiesc….
Nu am dormit de multe ore… sunt singura prin camera…. liniste…. doar Robbie Williams canta al sau Feel… cred ca voi continua sa visez visul meu cu marea…
Renuntare vs. Resemnare
Se spune ca speranta moare ultima… insa cum este atunci cand chiar simti ca a murit si speranta… se cheama renuntare sau resemnare?
Este o mica diferenta intre renuntare si resemnare. Renuntarea este, in sine, un lucru “rau”, care nu te ajuta cu nimic, da dovada de slabiciune… Resemnarea, pe de alta parte, este un alt tip de renuntare, atunci cand iti dai seama, intr-un mod constient ca nu se poate, ca nu exista, ca nu are rost, etc… Atunci cand realizezi ca eforturile tale sunt in zadar. Aceea este resemnare, nu renuntare.
Resemnarea este ca un fel de trezire la realitate, pe cand renuntarea este o adancire in vis, in somn. Cand renunti te complaci in situatie, esti slab, te amagesti ca s-ar putea sa fie si altfel bine. Cum poti crede ca ti-ar fi bine fara EA, fara EL?
Resemnarea este ca o palma puternica peste fata, te trezesti la realitate din visul in care credeai ca orice este posibil si rationezi… vezi, intelegi ca nu totul este posibil, incepi sa cantaresti problema, avantaje, dezavantaje… pe scurt, realism curat… Si dupa atata realism realizezi ca nu se poate, ca nu ai ce face decat sa te resemnezi.
Da, eu renunt si ma resemnez oarecum, cate putin din fiecare.
Renunt la a mai cauta pe acel Cineva, nu are sens… de ce dracu sa ma chinui cand mi se dovedeste in mod ritmic faptul ca nu exista? Da, renuntarea este un semn de slabiciune, dar cred ca am si eu dreptul la asa ceva dupa atata timp in care (unii spun) ca m-am chinuit mult prea mult pentru persoane nesemnificative.
Ma resemnez ca nu exista… este mai putin dureros asa, nu mai sper ca va aparea. Daca totusi se va intampla asta, cu atat mai mult voi fi mult mai fericita…dar repet, ma indoiesc, ma resemnez.
Renunt la a mai incerca sa imi “resuscitez” sufletul/inima/totul pentru ca nu este nimeni care sa o poata faca, nimeni pentru care sa o fac. Ma resemnez ca nu exista acea persoana matura, echilibrata, capabila sa isi mentina echilibrul impreuna cu mine, capabila sa devina una cu mine… la propriu si la figurat.
Ma resemnez cu faptul ca am pierdut mult, ma resemnez cu faptul ca am gresit mult, ma resemnez cu faptul ca am invatat din greseli… ma impac cu ideea ca nu voi mai gresi atunci cand va fi, daca va fi vreodata…
Renunt la activitatea de “cercetare”, renunt sa incerc sa inteleg oamenii (cu exceptia celor care mi-au dovedit ca merita, se stiu ei), renunt la tot ceea ce ma doare acum…refuz sa ma mai gandesc la orice din trecut, ma gandesc doar la prezent si la cum sa imi fac viitorul mult mai happy, mai “autosuficient” daca pot spune asa…
Ma resemnez ca nu exista, renunt la a mai cauta….
