I’m the architect
Fiecare viata este o constructie, ne construim pe noi insine, parintii si familia in general ne dau temeliile pana cand ajungem la varsta la care putem avea grija de noi insine, ne putem “construi” singuri… La asta ma gandesc de aseara de cand Vladi mi-a dar melodia The architect de la Deus.
Va dati seama ca fiecare isi are destinul in maini? Va dati seama ca decizia de acum va va influenta mult timp de acum inainte?
Fiecare om care trece prin viata noastra lasa o semnatura in “cladirea” sufletului nostru, unii lasa o zgarietura, unii lasa un obiect, altii inchid o usa, altii deschid o usa, altii pur si simplu contempla frumusetea cladirii noastre dar nu au curaj sa intre, sa descopere.
Nu stiu exact daca ma pot aduna corect la ora asta pentru a sublinia tot ceea ce vreau sa spun cu ideile mele…foarte probabil ca nu…
Suntem arhitectii propriei persoane, trebuie sa avem un plan pentru ca la finalul constructiei sa ne uitam, sa admiram si sa simtim ca totul a meritat, ca toate eforturile au fost rasplatite, ca ne putem mandri cu ceea ce am realizat.
Unele constructii sunt mai inalte, altele mai mici, unele mai colorate, altele mai fade, totul depinde de noi.
Suntem cladiri in viata. Unii dintre noi tintim spre cer, la fel ca zgarie norii americani, altii preferam sa avem doar un camin, o casa cu gard alb ca in visele fetitelor… vrem sa avem doar confortul.
Unele cladiri sunt in mijlocul desertului, la fel ca oamenii singuratici, iar altor cladiri le sta bine in orase din cele mai aglomerate, exact ca acei oameni care se simt in largul lor intr-o mare de oameni.
Ideea este ca fiecare decizie pe care o luam, fiecare pas pe care il facem ne poate influenta radical viata. Fiecare lucru lasa o amprenta pe “fatada” noastra, trecerea timpului se vede pe fatada aceasta la fel ca pe orice cladire care imbatraneste.
Noi ne construim desi cei din jurul nostru ne modeleaza…
Ai grija la ceea ce construiesti, timpul trece, constructia de la zero dureaza mult prea mult, do it once and do it good: ARCHITECT YOURSELF!
Forever young
Am scapat de stresul examenelor ACCA, rezultatele vor aparea abia peste 10 saptamani, dar cred si sper ca m-am descurcat macar de un 5 astfel incat sa nu ma dezamagesc.
In fine, acum am mai mult timp pentru mine, mai mult timp pentru mine, fara stresuri. Vin Sarbatorile, intotdeauna mi-a placut perioada asta a anului, este plina de veselie desi afara este gri si urat. Din pacate inca nu a nins, sper sa vad zapada pana de Craciun, chiar daca va trebui sa merg la munte pentru asta, fara zapada nu este la fel Craciunul.
Toata lumea este mai vesela in perioada asta a anului, mai fericiti, mai linistiti, dar in acelasi timp mai agitati intrand in febra cumparatorilor, cadourilor, etc.
Am pofta de un vin fiert, cu putina scortisoara, mi se pare ca acel miros dulce este clasic pentru Sarbatorile de iarna. Mi-e pofta de fluturasi in stomac, mi-e pofta de zapada, de obraji rosii de la frig, de brazi de Craciun, de luminite, mi-e pofta de atat de multe lucruri incat nici eu nu le mai stiu pe toate… oare este bine?
De vreo 2 zile am redescoperit melodia Forever Young de la Alphaville, ma face sa ma simt foarte bine, repeat-ul este foarte bine venit in aceste situatii. La fel de bine ma fac sa ma simt si melodiile formatiei The killers pe care am descoperit-o intamplator de la un coleg, sunt destul de reticenta la nou cand vine vorba de muzica, ies mai greu din clasicele melodii preferate de mine.
Nu stiu, simt in unele momente o stare profunda de bine, alteori ma simt singura si alteori ma simt doar trista, mi se schimba starea cam ca vremea de afara, azi este frig, maine soare, poimaine ploaie…
Are we human?
Vineri am fost la birou, era o vreme superba, parca venea primavara, vantul batea, soarele de orbea, totul parea realizabil.
Am mers cu colegii la masa la pranz si desi nu aveam prea mult de mers pe jos, am mers cu masina unui coleg in care am ascultat cateva piese din noul album de la The Killers. Recunosc ca nu am mai ascultat pana acum, recunosc ca seamana cu Coldplay destul de mult (ceea ce nu este tocmai rau), dar parca imi da un sentiment de optimism mai puternic.
Era vineri si mi-a nazarit sa plec la munte in weekend, sa fug departe de Bucurestiul jegos si imbacsit, doar eu intr-o masina ascultand aceste piese. Nu pot descrie sentimentul, colegele mele radeau, colegul meu era cu ochelarii de soare ca sa poata conduce, geamul putin deschis cat sa simtim adierea vantului si melodia “Human” in difuzoare… foarte placuta senzatia….
Stiti ce era si mai ciudat? Ca uitasem complet de examemnul de maine si de faptul ca trebuie sa stau acasa ca sa invat… mi-am amintit abia seara de tot cand ma gandeam… Oare de ce nu am plecat undeva?
Stiati ca…?
Stiati de ce nu se va rezolva nimic in Romania? Cel putin nu in urmatorii 50 de ani? Pentru ca asa sunt romanii, sunt lenesi in tara lor, sunt nesimtit si nerespectuosi de la mama natura.Majoritatea tinerilor pleaca din facultate si daca nu reusesc asta, o fac mai tarziu… de ce? Pentru ca il alte tari sistemul este NORMAL!
Cu o floare nu se face primavara si observ ca daca vorbesti frumos si incerci sa obtii ceva, nu iese nimic, vi se pare normal?
Vi se pare normal sa stau in mijloacele de transport in comun si sa puta a nespalati?
Vi se pare normal sa sun la linia de urgenta a unei clinici la care, surprinzator, am abonament si sa nu mi se raspunda, iar cand mi se raspunde tarziu, la al doilea telefon, sa fiu tratata ca un cersetor in conditiile in care ma simteam foarte rau?
Vi se pare normal sa dai cu bormasina intr-un bloc seara incepand cu 17:00 pana la 22:00-23:00? Vi se pare normal sa va duceti la vecinul vostru, sa intrebati frumos cand va inceta cu bormasina ca aveti un examen maine si el sa va injure de morti si alte chestii? Idiotule, era doar o intrebare, ti-am vorbit frumos, tu de ce injuri ca ultimul tigan nespalat de pe coclaurile Bucurestiului?
Si asa mai departe…
FRATE, MIE NU MI SE PARE NORMAL!
Am trecut prin destul de multe orase din tara asta, dar Bucurestiul este cel mai mizerbil dintre toate. Pacat de partile lui bune cand toate astea ies in cale si iti lasa cel mai amar gust… As pleca cat mai departe de el, dar nu pot, sunt legata aici prin multe sfori si ma simt din ce in ce mai strans legata, ma sufoca…
Acum il inteleg pe cel care a fugit de Bucuresti, cel care s-a mutat cum a aparut ocazia in Sibiu… am obosit, nu mai vreau aglomeratie, galagie, strazi murdare si inguste, nu mai vreau un oras ca o gigantica parcare!
M-AM SATURAT!
