Outraged

I`m so fucking outraged, i can`t stand it anymore….I`m really alone and i don`t have anybody to talk about this.

Vreau sa ma duc la camin sa dorm, ca de obicei nu se va intampla asa..Vreau sa dorm si sa nu ma mai trezesc, nu mai vreau acea dezamagire idioata din momentul trezirii…nu mai suport, vreau sa sparg, sa rup, sa distrug, sa tip, sa bat, sa uit…

Te urasc, te urasc pt ca poti trece peste asta, pt ca vai, tu esti rational, te urasc pt ca spui sa ma iubesti si poi ma parasesti, te urasc pt ca faceai dragoste cu mine acum 3 zile ca un nebun, iar a doua zi ai zis ca este mai bine sa ne despartim pt „viitorul fiecaruia”. Ce cacat stii tu despre viitor? Tu nu stii nimic nici despre mine, care sunt in „trecutul” tau, deci ce sa mai vorbim de viitor.

Te urasc/va urasc pt ca imi faceti iluzii, imi cresteti inima pt ca mai apoi sa o taiati in bucatele mici de tot si sa plecati ca niste idioti pt ca voi sunteti rationali. Razboiul din mine creste, se aplifica, totul este din ce in ce mai blurry, voi exploda la un moment dat. Inainte aveam un razboi interior, acum am unul si mai mare. Sunt uimita cat de importanta si cata putere are un cacat de speranta, speranta ca iti vei da seama ca poate ma iubesti, ca poate iti pare rau, ca poate ai nevoie de mine….ca va fii bine la un moment dat, cu tine! Speranta asta incerc eu sa o omor cu aceste cuvinte, cu aceste blog-uri de care nu ii pasa nimanui oricum…Este al dracului de greu.

Inainte vroiam sa ies pe strazi sa tip cat de mult te iubesc, acum nu mai vreau decat sa tip si nu pot….imi tipa insa sufletul pe interior…ma ucide! Iar eu vreau sa il ucid pe el…

In noaptea Revelionului ziceai ca ma cauti tu si ma bati daca devin vreo leguma, well….tu ma aduci acum in starea asta si te urasc, vreau sa te urasc si nu pot. Vreau sa moara speranta aia, dar nu se poate, poti sa nu ma cauti o mie de ani, speranta aia idioata ramane, sentimentul cald de cand te luam in brate noaptea, sarutul de dimineata cand erai adormit, toate raman, si nu mai suport! Zi-mi tu reteta ca sa treaca, m-ai adus in starea asta, acum vindeca-ma!!!

Uit sa respir la fiecare paragraf, ma trezesc ca imi tin respiratia si nu imi dau seama…mai bine nu mi-as mai da seama…Vreau sa fug de tot, vreau sa fug de mine….vreau alinare cu adevarat…iar asta exista din pacate numai la tine…

De ce cacat nu exista aparate cu alinare pe strada? Exact ca si tonomatele de cafea…Nu inteleg de ce trebuie sa fiu singura acum, de ce toti prietenii mei m-au uitat tocmai acum, de ce toti colegii mei au plecat in toate partile, de ce totul este atat de rece in jurul meu, de ce mainile imi ingheata in momentul asta…Imi amintesc de „Dragostea dureaza doar 3 ani”, cand se intreba actorul de ce este singur la divort cand ar trebui sa fie inconjurat de toti prietenii lui….asa ma intreb si eu acum, unde dracu` v-ati ascuns??? De ce ati uitat de mine? Va urasc si pe voi pentru asta….Vreau sa plang, vreau sa ma calmez….nu mai pot, nu pot nici asta….

(Vreau sa) Urasc totul in momentul asta….Mi-ai intrat atat de bine in sistem…ne completam si o stii prea bine, dar vad ca tu te poti copleta si singur…

Iti jur, nu vreau decat ca la un moment dat sa iti dai seama ca ai gresit, sa iti para rau, dar stiu ca nu poti, esti prea las sa recunosti asta, pardon, prea rational, ma scuzi….

 NU MAI SUPORT!!!! strangers, help me please…..i`m dying in here…

2 gânduri despre „Outraged

  1. blackmetal spune:

    ce mult urăsc lumea asta şi „normalitatea” unor astfel de întâmplări. ce mult urăsc neputinţa pe care o resimt, de fiecare dată când întâlnesc o asemenea situaţie.
    şi, dacă aş avea o putere neomenească aş face ce?
    l-aş distruge pe cel care te-a făcut să suferi? pentru că şi-a închis inima în faţa lacrimilor tale? ar rezolva ceva?
    sau ţi l-aş aduce înapoi? l-ai mai vrea? sau l-ai lua doar pentru a-l strivi, tu însăţi?
    aş sterge tot ce a fost rău, între voi? dar cine mi-ar garanta că nu se va întâmpla iar, la fel? sau că nu ai ajunge tu să-l alungi pe el, pentru ca apoi să fie al lui sufletul ce-mi cere rezolvarea?
    adevărul e că nu putem face nimic. de atâtea mii de ani alergăm prin viaţă, ne frângem sufletele în nemişcarea de piatră a altor suflete, sau le ucidem cu nepăsarea noastră, pentru că nu suntem în stare să le auzim cântând, să le vedem înflorind, pentru noi.
    suntem oameni, aşa suntem noi. şi singura soluţie e să aşteptăm. să găsim un alt suflet, care să ne panseze rana, să ne-o închidă, chiar dacă cicatricea rămâne, şi să sperăm că acesta, la rândul lui, nu ne va lăsa pradă singurătăţii.
    sper să fie bine…

  2. lamya777 spune:

    nu, nu vreau nimic, decat sa imi moara picul de speranta…oricum, multumesc de oferta. incerc sa inec totul si sa o iau de la capt…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s