Totul este relativ

… my dream is to fly, over the rainbow, so high…

Da, stiu, acest gen de discutie este deja afumata, invechita, cum mai vreti voi…

Dar ieri la o bere m-am lovit de intrebarea „De ce este totul relativ?” (Da, poate ca stateam ca Cioran intr-o bodega, cu bautura in fata si ne gandeam la nemurirea sufletului 🙂 ) De fapt, lucrurile au fost mult mai simple, am iesit cu un prieten la o bere si discutam diverse chestii, iar eu ajunsesem la un moment dat sa spun mereu ca „Totul este relativ” (cred ca devine tic verbal).

Si am ajuns la concluzia ca trebuie sa gasesti acel punct/persoana optima in viata la care relativul sau se intersecteaza cu al tau si atunci, ganditi ca o persoana, puteti actiona ca o singura persoana, divergentele de opinie, gandire, mod de a privi viata dispar si totul este liniste…armonie, asa cum ar trebui sa fie intr-un mod natural.

Da, totul este relativ…fiecare priveste viata in felul sau, poate ca mie imi place sa ma agit la inceput, sa iau totul rapid, sa fac multe chestii in acelasi timp, dar nu suntem toti la fel, apar diferente si atunci…ce facem?! Ne certam? Pai normal ar fi sa nu ne certam, dar stiti cum se spune „Shit happens!”, oamenii nu se inteleg, nu vad relativismul problemei si se agita aiurea.

Da, si eu am facut chestia asta in ultimii ani destul de mult, dar am invatat ca fiecare „piere pe limba lui”, adica fiecare are dreptul sa se dea cu capul de pragul de sus si apoi de cel de jos de care ori vrea si poate, iar eu nu ar trebui sa intervin pentru ca nu apar decat divergente…chiar daca vreau binele acelui om…

Aceasta lectie am invatat-o prea bine, nu ma mai bag, nu ma mai implic sentimental decat in problemele oamenilor pe care ii iubesc, care sunt langa mine mereu si care se implica la randul lor in problemele mele.

Totul este relativ…astept persoana cu care sa ma „relativez”…cu care sa pot privi in acelasi punct, din aceeasi perspectiva, iar rezultatul sa dea acelasi, chiar daca poate eu consider ca in viata reala 2+2=5…asa sa creada si el..

Asta inseamna relativismul. De unde sa stim noi ca nebunii din ospicii sunt intr-adevar nebuni? Doar pentru ca sunt mai putini la numar si pentru ca asa spun niste oameni inteligenti care se cred medici? Poate ca ei sunt cei intregi la cap si noi, cei de afara, suntem nebunii…

Dupa cum am comentat si pe un blog mai demult, poate ar fi mai bine sa fim toti nebuni…asa poate am fi mai fericiti si am trai mai liberi…

Vrea cineva sa „relativeze”?