Prietenul la nevoie se cunoaste

Help me 
A friend is a hand that is always holding yours, no matter how close or far apart you may be. A friend is someone who is always there and will always, always care. A friend is a feeling of forever in the heart.
Este ceva ce ma framanta tot mai mult in ultima perioada cu privire la ajutor, la sprijinul dintre oameni si pana unde ar trebui sa mearga aceasta.
Imi amintesc de prima oara cand am facut drumul de la bunici pana la mama acasa, nu mai stiu exact varsta, dar imi amintesc ca mama a mers dupa mine, fara ca eu sa stiu, pentru a se asigura ca traversez pe unde trebuie si ca nu patesc nimic.
Asta am aflat eu mai tarziu, dar acum imi dau seama cat de corect a fost.
Cat este de important sprijinul, pana unde poate merge el? O prietena imi spunea zilele astea ca anumite persoane ar trebui lasate sa se dea cu capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos.
Este exact ca atunci cand inveti sa inoti, sa mergi, sa te dai cu patinele…. pana la un punct este sprijin si de acolo inainte esti singur. Nu se poate altfel, niciodata nu vom invata nimic daca nu suntem lasati, intr-o oarecare masura si singuri. Asta este parerea mea, fie ca sunt multe persoane contra.
Am invatat de destul de mica sa ma descurc singura si nu imi pare rau. Intr-adevar, nu imi doresc ca si copiii mei sa fie nevoiti sa faca astfel, insa mi-as dori sa fiu capabila sa le dau drumul atunci cand trebuie, sa „paraseasca” cuibul… sa infrunte viata.
Sprijinul se poate aplica in orice situatie, in familie, intre prieteni, intre iubiti, la servici si exemplele pot continua.
Consider ca dupa „stadiul cunoasterii”, respectiv perioada in care acumulam teorii, sfaturi, idei (ii putem spune cei 7 ani de acasa) urmeaza perioada practicarii, perioada in care sprijinul este undeva in spate, ascuns si nesimtit de cel care este urmarit.
Ce vreau sa spun cu asta?
Pai, consider ca niciodata nu vom invata nimic daca nu riscam, daca nu simtim prin fortele proprii, pe pielea noastra. Sprijinul este sa zicem, un fel de elan, insa nu toata viata poate fi un etern elan, asta este ideea. Dupa ce ne luam avant trebuie sa invatam sa zburam singuri, sa planam asupra problemelor.
Intr-adevar, trebuie sa stim ca undeva jos este cineva care sa ne prinda in cazuri extreme, insa nu trebuie sa ne bazam pe asta, trebuie sa invatam singuri, pentru asta militez eu de fiecare data.
Pana unde poate merge sprijinul intre prieteni?
Cred ca pana in momentul in care cel sprijinit nu mai este constient, nu isi da seama ca trebuie sa se descurce singur. Dar ce faci in momentul in care simti ca ar trebui sa te opresti din a-l ajuta, ca nu invata nimic, ce faci atunci cand simti ca totul este in zadar?
Sa zicem ca sunt oarecum in aceasta situatie si nu reusesc sa ies din ea… Vreau sa ajut, sunt persoane dragi mie apropiate, insa sprijinul nu inseamna asta… este frustrant atunci cand simti ca tu faci totul si celalalt nu reuseste sa se puna pe picioare desi tu asta faci, desi este atat de simplu…
Deci…unde ma opresc?

13 gânduri despre „Prietenul la nevoie se cunoaste

  1. Din ciclul „mai bine lasa-ma in pace, caci asa imi vei fi de ajutor” se pare ca face parte acest text.. sau mai degraba problema ta. Insa cum sa il lasi in pace, sa nu ii arati ca esti de ajutor, ca iti este draga (persoana) daca ii poti fi de folos… te-ar lasa inima sa se „loveasca”?? nu prea, pentru ca tocmai de-aia iti este draga.

    …si la final ar fi tragico-comic sa iti zica.. „Dar cine ti-a cerut ajutorul?” –sa speram ca nu va fi asa in cazul tau.

    Eu as intreba persoana respectiva daca are intr-adevar nevoie de ajutor… daca admite ca da, atunci poate as indrazni sa intreb si daca are vreun plan de a rezolva aceasta problema… doar nu o sa traiasca ca un intr-ajutorat, nu?

  2. lamya777 spune:

    da, ai perfecta dreptate, nu ma lasa inima… si da, a acceptat ca are nevoie de ajutor, nu are niciun plan de a rezolva problema, dar nici nu accepta sfaturile BUNE ale celor din jur si aici nu ma refer doar la mine… ma rog…. 😦

  3. scorpse spune:

    iti ami dau un exemplu.
    Nevasta mea. Ajuta pe toata lumea. A facut lucrari de licenta pentru mai multi colegi, sfaturi si detalii la mai toate ale lor examene, dosare erasmus, recomandari, etc, chiar daca unii dintre ei s-au dovedit ingrati, si nu numai ca nu au recunoscut dar au si profitat.

    De cate ori ii spun sa aiba grija, degeaba. Isi rezerva o mare parte din timp ajutand pe toti. Dar are si o parte buna, se simte foarte bine.

    un prieten adevarat va intoarce ajutorul fara ca tu sa-i ceri. ba chiar de mai multe ori.

    Am un prieten, care desi e la 200 km departare, nu putem sa nu ne ajutam cu aproape orice. Fiecare dintre noi apeleaza prima data la celalalt fara nici o problema, sau frica de nu fi ajutat. De 18 ani dezile, aceasta prietenie nu a subrezit, in ciuda distantei, casatoriei, carierelor diferite.

  4. lamya777 spune:

    stiu, ai perfecta dreptate… insa totusi, la un moment dat exista o limita… cand cel ajutat nu isi mai da seama si este in asa hal de sprijinit incat nu s-ar descurca singur…

  5. BearScorpio spune:

    Atunci când vezi că tu ajuți și nu vine nimic din partea celaltă (mă refer nu nepaărat la reciprocă) … „dispari”. Eu unul asta am ănvățat să fac. Eu unul, nu vreau să mă laud, am ajutat o grămadă de lume fără să cer nimic în schimb. Am ajuns la concluzia că atunci când am avut și eu nevoie de ceva, toți au întors dorsalul. Uită lumea de unde a plecat. De aia spun eu că prietenii adevărați se numără pe degetele de la o singură mână. Și nu folosești tote degetele.

  6. lamya777 spune:

    da, am patit-o si eu, dar aici nu este cazul asta. si sunt de acord cu tine la intors si plecat. insa aici este vorba despre faptul ca orice ai face respectiva persoana este latenta si nu face nimic sa se ajute singura… intelegi? d-aia intrebam unde sa ma opresc? nu trebuie sa invete si singure sa se ajute? dar cum?
    nu ma deranjeaza ca o ajut, este prietena mea, insa pana unde? nu trebuie sa invete si singura? asta este dilema 😦

  7. scorpse spune:

    cand vei intoarce spatele cred ca ai mai mult de suferit, pentru ca vei aparea in cerculde prieteni/prietene a respectivei persoane drept cel/cea nesimtita care isi permite sa ceara si se supara.
    Eu de cand intalnesc astfel de persona fac cumva sa ma tina minte. nu ii ajuti dar poti sa le adi impresia ca da, sau ii faci sa se simta prost.,

  8. Woland spune:

    treaba asta cu sprijinul pentru altii…uneori iti iei cele mai mari palme in viata doar pentru ca ai vrut sa fie bine pentru ceilalti. poate un pic de egoism nu strica. vorba ceea, mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima.

  9. lamya777 spune:

    da, sa zicem ca aici sunt de acord… poate doar in familie exista un sprijin neconditionat total.

  10. scorpse spune:

    @lamya in nici un caz.
    eu uneori m-am lovit de familie mai rau decat de un iceberg.
    De ex tata…..a ajuns sa regrete, ca aflat ultimul ca am insor, si ca o cunoaste cu foarte purin timp pe ea, si ca nu are nici un aport la viata mea. (uneori razbuanrea e mai buna).
    Multi condamna…dar deh ca in bancul cu broscuta si scorpionul……asha e natura

    @woland
    despre mila : mie imi pare cel mai josnic sentiment. Eu nu pot sa simt asha ceva, iar in situatiile in care ar terbui sa il simt il reprim total. e prea josnic. mai degraba ajuti din bunatate, dar nu din mila. Toata viata mea am refuzat orice ce vine din mila.

  11. Woland spune:

    scorpse, nu tot ce vine spre tine poarta neaparat o eticheta „te ajut din mila”, poate ai acceptat sprijinul pe care altii ti l-au oferit fix din mila si tu nici n-ai stiut. poti sa fii convins ca sunt o gramada de oameni care ii ajuta pe altii din mila, dar asta nu cred ca face gestul lor mai putin nobil. e adevarat, mila nu e acelasi lucru cu compasiunea, insa nici nu implica dispret pentru cel pe care il ajuti. nevoia te invata sa uiti uneori ca astfel de distinctii chiar exista. pe de alta parte, indiferent ca ii ajuti pe altii din mila sau din compasiune, teza mea cred ca ramane valabila – un pic de egoism iti va face viata mult mai usoara, iar pretul acestui egoism este atat de mic incat aproape ca nici nu merita sa-l punem in discutie.

  12. lamya777 spune:

    @Scorpse: da, cunosc situatia cu familia foarte bine, dar ma refeream la familie in adevaratul sens al cuvantului, excluzand, sa zicem, persoane care nu merita titlul acesta…
    @Woland: din pacate nu cred ca se poate calcula pretul egoismului, la fel de bine cum nu se stie cat de mare sau mic este… doar timpul decide acest lucru.

  13. scorpse spune:

    @woland : eu m-am referit la mila nu la egoism. la parte aceea sutn de acord. Insa eu aplic foarte rar. Am o mai mare satisfactie sa il pot ajuta pe acela si sa il „ajut” cum vreau eu, adik sa nu dau dovada de egoism, ci sa astept momentul potrivit ca sa ii dau o lectie.

    despre mila nu pot fi de acord. De obicei sentimentul de mila vine cu o oarecare superioritate. SI anume :
    Mila : te ajut cu ceva, pentru ca ma impresioneaza cazul tau, etc…… SAU iti dau ceva, ca oricum nu simt lipsa acelui lucru.
    Compasiune : Te ajut pentru ca ai nevoie. t dau chiar daca eu nu raman cu mare lucru.
    Din compasiune poti darui totul, din mila nu vei darui niciodata ceva de pret. Exact cum nu poti sa iubesti din mila.
    Mila nu poate cumpara „suflete”. COmpasiunea poate aduce 2 suflete la o prietenie extraordinara.

    Am un oarecare simt care ma ajuta sa ii citesc pe anumiti. A evoluat in timp. Nevoia ? Nevoia te invata sa te descurci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s