Eseu despre orbire

Citesc de mai putin de o saptamana o carte care m-a fascinat de la inceput si pot spune ca m-a ingrozit la un moment dat, fiind cartea care mi-a provocat cele mai puternice senzatii doar citind-o… Cu toate acestea, nu am putut sa renunt la citirea ei, este prea captivanta. „Eseu despre orbire” de Jose Saramago este o carte ce merita sa fie citita de cei cu inima tare si cu o imaginatie bogata. Cartea are o actiune la limita imaginatiei, o actiune care se desfasoara intr-o lume in care toti orbesc subit, fara vreo explicatie sau fara vreo speranta de vindecare, toti mai putin o femeie… Sotia medicului. Stilul scriitorului este fascinant, ca doar nu degeaba a castigat premiul Nobel in 1998 pentru literatura. Cartea este plina de dialog, dar la prima vedere nu ai zice lucrul asta avand in vedere ca nu exista linii de dialog, singurul indiciu ca s-a schimbat vorbitorul fiind litera mare cu care incepe primul cuvant al replicii. O alta tehnica a scriitorului este aceea ca nu se individualizeaza personajele prin nume, acestea fiind deosebiti doar prin ordinea in care au orit (primul orb), prin profesie (farmacistul, medicul, politistul) sau prin infatisare (fata cu ochelari negri, barbatul cu legatura pe ochi, etc).

Orbirea aceasta, „raul-alb” cum a fost denumita deoarece oamenii nu sunt cufundati intr-o bezna, ci dimpotriva, intr-o mare laptoase de lumina „orbitoare” se propaga aproape contagios am putea spune. Da, asa ziceau si ei, ca orbirea nu se ia, insa in povestea noastra, toti cei care intra in contact cu un orb devin la randul lor orbi. Toti orbesc mai putin sotia medicului care l-a consultat pe primul orb… De ce doar ea scapa? Acest lucru ramane un mister pentru ca scriitorul nu dezvaluie misterul nici macar in ultimele randuri ale cartii.

Guvernul incearca sa tina in frau situatia, sa ii bage in carantina pe orbi si pe cei „contaminati”, insa nu se reuseste nimic, in scurt timp toata populatia era oarba. Toti mai putin sotia medicului care si-a luat oarecum angajamentul sa aiba grija de cei 6 orbi care formau acum un grup unit cu ea.

Peripetiile sunt multe, descrierile sunt patrunzatoare, scriitorul stiind bine cum sa faca cititorul sa traiasca ceea ce „vede” in randurile cartii.

Sfarsitul este pe masura, eu nu am putut lasa cartea din mana pana la final. In esenta, cartea pune intrebari esentiale, intrebari care nu vor avea probabil niciodata raspuns…

In incheiere nu va pot recomanda decat sa o cititi cat de curand aveti ocazia.

 

4 gânduri despre „Eseu despre orbire

  1. […] Saramago este în continuare apreciat: şi lamya777 scrie despre Eseu despre orbire. […]

  2. ease spune:

    am citit cartea…mi-a placut foarte mult, chiar nu am lasat-o pana nu am terminat-o..in prima faza ma asteptam la un final mai…altfel..dar dupa m-am gandit ca exista foarte multe lucruri la care nu ne-am fi gandit pana acum…iti lasa un ‘gust’ diferit fata de alte carti..

  3. […] ciumei” Emilly Brontë „La răscruce de vânturi” Alte impresii. Eng: 1 , 2 , 3 , 4 . Rom: 1 , 2 , 3, 4 , 5 , 6 . Rus: 1 , 2 , 3 , 4 . Fra: 1 , 2 . De: 1 , 2 , 3 . Note: (1). André Gide, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s