Crash…boom…bang

believe_by_dovelamore32Do you beLIEve in somethig?… It’s a lie…

Stiti sentimentul de prabusire, de cadere in gol? Stiti sentimentul de a „va cadea cerul in cap”? Si va place?

Asa credeam si eu…

Ei bine, eu nu l-am mai simtit de mult timp, dar saptamana trecuta am avut „fericita” ocazie sa il simt… iar.

Se intampla ceva cu o persoana draga, o cearta, un comportament ciudat, o decizie luata… Incerci sa eviti realitatea, incerci sa ii gasesti scuze, incerci sa eviti tocmai ceea ce te-ar durea enorm. Faci scenarii, gasesti tot felul de argumente, scuze mai mult sau mai putin adevarate doar pentru a-l salva… Hm, de fapt nu pe el incerci sa il salvezi, ci incerci sa salvezi imaginea lui din mintea/sufletul tau. Incerci cu disperare sa aperi piedestalul pe care se afla el in mintea/sufletul tau.

Si dupa un timp… te obisnuiesti, esti impacata cu ideea ca de fapt totul s-a intamplat asa cum iti imaginezi tu… Pana la un moment dat… in care afli ceva, se schimba ceva si simti ca „iti pica cerul in cap”.

Si atunci ce faci, „punctul tau de reper” de care ai tinut cu dintii atata timp este facut praf si pulbere, nu il mai poti gasi… De unde se poate cumpara un punct de reper? Aveti idee?

Da, era modelul meu de relatie, de persoana, de iubire, de multe chestii… model pe care l-am pastrat in inima si in minte mult timp, dar am fost dezamagita, s-a dovedit a fi mult mai slab decat il credeam eu… Ma rog, mai slab sau mai puternic, depinde de unde privim problema. Pe scurt, am fost pierduta si dezamagita cateva zile, m-am framantat la gandul asta…

Acum total a trecut… sper ca acel gri a disparut, cu siguranta si albastrul din inima mea a disparut, dar nah… mai bine neutru decat negativ…

Nu stiu daca ati inteles ce vreau sa spun eu aici…

Pe scurt, aveti grija pe cine luati ca model, pe cine ridicati pe piedestal, pe cine alegeti sa nu uitati… este posibil ca el/ea nici macar sa nu se fi gandit la voi in tot timpul ala, este posibil ca totul sa fi fost doar o iluzie frumoasa a unei minti plina de vise si sperante…

Nu, nu am ramas singura, el este langa mine si ma iubeste… Cu toate astea, ceea ce am scris mai sus s-a intamplat si simteam nevoia de mult timp sa scriu, dar nu am gasit minutele necesare pentru a ma reculege…

Waiting…

3 gânduri despre „Crash…boom…bang

  1. anonim spune:

    Sfaturile si incurajarile nu sunt punctul meu forte, nici nu au fost :). Nu stiu exact ce ai vrut sa zici, sunt cateva elemente care ma incurca un pic, probabil analizez eu prea mult, insa acest sentiment „pica cerul pe tine” il avem cu totii intr-un anume moment.Un sfat? Incearca sa nu mai urmezi un model, un tipar, rezultatele s-ar putea sa fie diferite de ceea ce asteptai.Stii ce? Nu prea stiu cum sa formulez exact ceea ce vreau de fapt sa zic, fara a lasa loc de interpretari, asa ca…ti-ai pierdut punctul de reper, nicio problema o sa gasesti altul mult mai stabil…iar partea cu cerul, o prietena buna are o vorba ” va iesi soarele si pe strada noastra” ca sa pastrez atmosfera „cereasca”.Ma rog, nu stiu daca mai functioneaza si acum, daca nu ai trecut la un nivel superior, dar cateva versuri din Supergirl poate iti mai ridica moralul un pic, daca e cazul bineinteles.Banuiesc ca am zis multe prostii si am deviat de la subiect pentru simplul fapt ca nu am inteles substratul ca de obicei, asa ca fa-mi o favoare si nu posta comentul.

  2. anonim spune:

    Mai vroiam sa zic ceva…un lucru pe care il fac eu si sper sa il fac bine…asteapta!Stiu ca suna aiurea si nu intru in detalii, o sa-ti dai seama la un moment dat, toti spun de obicei „Actioneaza, fa ceva, zbata-te, lupta…” corect, dar uneori trebuie sa astepti, ce? o sa-ti dai seama cand o sa fie in fata ta 😉

  3. Vladi Martinus spune:

    Nu zic ca nu sunt in masura sa dau sfaturi, fiindca sunt- am trecut si eu prin sentimente mult mai aiurea decat „a-mi pica cerul in cap”, cu persoana pe care o iubeam. Dar am zis ca, din principiu, nu o sa dau sfaturi nimanui despre ce decizie sa ia fiindca o relatie este intre 2 persoane, nu 3, nu 4, nu mai multe.
    Da, atunci cand iubesti pe cineva mult, in momentul in care iti dai seama ca este altfel decat credeai, parca lumea, care pana nu cu mult inainte, parea atat de neincapatoare, se reduce la o cutie in care ai vrea sa te izolezi, sa evadezi pentru un timp din lumea reala.
    Am de gand sa scriu ceva pe tema asta, asa ca nu o sa detaliez prea mult 😛 : oare nu este, pe undeva, vina noastra, pentru ca dupa un anumit timp incepem sa ne formam niste asteptari de la persoana de langa noi…? Sau aceste asteptari sunt inevitabile?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s