Poveste

Dead_Bird_by_MorFireGlBl

„A fost odata o pasare. Impodobita cu o pereche de aripi desavarsite si pene stralucitoare, colorate si minunate. In sfarsit, o vietate creata ca sa zboare libera si sloboda in cer, sa-i bucure pe cei care o zaresc.

Intr-o zi, o femeie vazu pasarea si se indragosti de ea. Ii urmari zborul cu gura cascata de uimire, cu inima batandu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se indemna sa zboare imrpeuna cu ea si amandoua calatorira prin cer intr-o armonie desavarsita. Ea admira, venera, proslavea pasarea.

Dar ii veni atunci un gand: poate ca pasarea vroia sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Si femeia se simti infricosata. Infricosata ca nu va mai simti niciodata acelasi lucru pentru alta pasare. Si se simti invidioasa, invidioasa pe capacitatea de zbor a pasarii.

Se simti singura.

Si cugeta: „Am sa instalez o capcana. Data viitoare cand va veni pasarea, ea nu va mai pleca.”

Pasarea, indragostita si ea, reveni a doua zi, cazu in capcana si fu inchisa in colivie.

Si ea privea zilnic pasarea. Avea la dispozitie obiectul pasiunii sale si-l arata prietenelor ei, care comentau: „Dar tu esti cineva care are totul.” Intre timp, incepu sa se produca o ciudata transformare: cum avea pasarea la dispozitie si nu mai era nevoie sa o cucereasca, isi pierdu interesul pentru ea. Pasarea, nemaiputand sa dea glas sensului vietii sale, incepu sa slabeasca, pierzandu-si stralucirea, se urati – si femeia nu-i mai dadea nicio atentie, multumindu-se doar sa o hraneasca si sa-i curete colivia.

Intr-o buna zi, pasarea isi dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adanca tristete si-si ducea zilele cu gandul la ea. Nu-si amintea insa de colivie, isi aducea aminte doar de ziua cand o vazuse pentru prima oara zburand multumita printre nori.

Daca s-ar fi observat pe sine insasi, ar fi descoperit ca ceea ce o emotiona atat de mult la pasarea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei in miscare, nu trupul ei fizic.

Fara pasare, si viata ei isi pierdu sensul si moartea veni sa ii bata la usa: „De ce ai venit?”, o intreba ea pe moarte.

„Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea in cer”, raspunse moartea.

„Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o mai mult; acum insa ai nevoie de mine ca sa o reintalnesti.”

(Text: Paulo Coelho – Unsprezece minute

Poza: Deviantart.com)

3 gânduri despre „Poveste

  1. Wow lamya. Textul asta imi merge direct la inima. Nu am fost niciodata, nici pe departe, fan coelho, dar trebuie sa recunosc ca are din cand in cand pasaje absolut geniale. Care te fac sa simti mai mult pentru ca nu reprezinta altceva decat simboluri a ceea ce posezi sau ce te poseda. Nu stiu daca omul asta a suferit cu adevarat pierderea absoluta a pasarii, este pe alocuri prea luminos pentru asemenea lucru. Stiu din proprie experienta ce inseamna a-ti petrece ani intregi ratacind printre lacrimi si amintiri, sperand ca totul e bine, aproape pacalindu-te… si totusi niciodata indeajuns. Da, scopul vietii este sentimentul de siguranta. Pe care, cel mai probabil, nu il vei simti niciodata in viata, alaturi de o singura persoana. Si daca nu vei fi suficient de matur si stapan pe propria persoana pentru a-ti controla arderea si a intelege ce anume ti se intampla si cum trebuie sa te comporti cu celalalt, vei exploda…. si ulterior nu va ramane nimic din tine. Nici macar credinta…

  2. *decat alaturi de o singura persoana

  3. […] PS- iata linkul catre un post care spune la randul sau multe… https://lamya777.wordpress.com/2009/07/10/poveste/ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s