O sa plutesc?

sea_by_evil1903M-am apucat de lectii de inot, astazi a fost a patra sedinta, sunt la mijlocul cursului si cu toate astea, abia astazi am reusit sa imi inving frica de apa. Dupa ce, prima oara azi cand am intrat in bazin, tremuram de frica si eram panicata, doua ore mai tarziu am reusit sa plutesc singura, fara instructor, fara pluta si sa inaintez frumos prin apa.

Stiu, nu vi se pare mare lucru, dar eu eram atat de fericita pentru ca am reusit. Colegii mei de grupa sunt mult mai avansati si eu trebuie neaparat sa recuperez, ceea ce am reusit eu azi trebuia sa fac de la a doua ora. Asa a fost si la scoala de soferi, abia pe la sfarsit am inceput sa ma relaxez si sa ma bucur de masina.

Iau aer adanc in piept, las capul in apa, ridic picioarele, intind maine si incep sa dau incet din picioare astfel incat sa inaintez usor… si acum imi bate inima mai repede cand imi amintesc. Vedeam gresia albastra de pe fundul bazinului si cum lasam in urma fiecare dunga de pe fundul bazinului. A fost un sentiment de libertate, de succes, de bucurie, dupa aceea mai mult de o ora am facut ture prin bazin, pana la jumate ca nu ma tine respiratia mai mult (respiratia este urmatorul pas de invatat).

Asa este si in viata, instinctul de conservare al omului este cel mai puternic instinct, mai puternic decat cel de reproducere (ca doar nu te poti reproduce mort fiind).

M-am chinuit atat de tare sa plutesc, am fost atat de incordata in primele ore, am avut nevoie de instructor ca sa ma ajute, ma duceam la fund daca simteam ca nu ma mai sustine, nu aveam incredere in mine, ma panicam, luam apa la bord si ma duceam la fund…

Asa am incercat sa fac si in viata, am facut tot ce am putut pentru a fi bine, am vrut cu toate fiinta mea sa plutesc, sa simt ca plutesc in apa iubirii, dar nu am avut instructor, nu a fost nimeni sa ma ajute, sa ma scoata la suprafata,  sa ma invete cum sa ma misc pentru a nu ma duce la fund, am facut cum am stiut eu mai bine, dar nu a fost de ajuns…

Si pana la urma…in ziua in care am plutit in bazin, m-am dus la fundul bazinului in viata reala. Ironie, paradox? Poate… dar asta este realitatea cruda…

Care sunt sansele sa plutesc, sa fiu fericita daca nici macar mama nu considera ca as putea… oare chiar vorbea serios?

2 gânduri despre „O sa plutesc?

  1. adelina spune:

    era o vorba ” fie ca te gandesti ca poti sau ca nu poti, ai dreptate in ambele cazuri”. ce vreau sa spun e ca nu avem nevoie de instructor. puterea de a schimba ceva sta numai in noi. te pup si sper sa vina si posturi mai optimiste 🙂

  2. cori spune:

    hey?:) unde te-ai apucat de lectii de inot? si eu caut de ceva vreme si nu gasesc mai nimic cu program acceptabil (ori dupa ora 19, ori doar in weekend). Pup, cori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s