La multi ani 2010!

Da, vine cam tarziu postul acesta, stiu… dar totusi, ma gandeam la anul trecut, la cat de mult m-a schimbat si la sentimentele pe care le-am incercat.

A fost un an greu, a inceput dificil, prin spitale, ingrijorata, plangand… apoi a continuat cu o perioada de apatie, pentru ca la final sa ajung cumva pe linia de plutire.

Trebuie sa multumesc catorva persoane pentru anul trecut, pentru schimbarile ce au avut loc in mine… trebuie sa dau „Cezarilor” ceea ce este al lor.

In primul rand, as vrea sa ii multumesc lui Mihai pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat la moartea bunicii mele. Stiu ca i-am gresit, dar sper sa fie fericit si sper ca macar putin sa ii fi intors ajutorul si sprijinul pe care mi l-a acordat el. Mihai, nu ai trecut neobservat prin viata mea si sper ca nici eu nu am trecut astfel prin a ta…

Vreau sa le multumesc Alinei si lui Tudor, fosti colegi de facultate pe care eu ii consider prieteni foarte buni. Intr-un fel sau altul mi-au demonstrat ca sunt langa mine. Sper ca si ei sa ma simta la fel de aproape de ei.

Vreau sa ii multumesc unui prieten foarte bun pentru ca imi asculta aberatiile din cand in cand si uneori imi mai da cate o „palma psihologica” pentru a iesi din naivitatea si copilaria mea, asa cum zice el. 🙂

Sfarsitul anului a adus cumva mai multa liniste in viata mea, nu au mai avut loc evenimente majore sau cel putin nu majore in sens negativ.

Un an nou a inceput, cu mult mai multa liniste decat cel trecut, poate cu unele framantari interioare, dar asta este un subiect pentru alt blogpost.

La multi ani tuturor inca o data si un an plin de bucurii va urez!

Anormal sa fie normal

If_only__by_guitarlover333

Vi s-a parut vreodata ca ceva este anormal, ceva ce este, de fapt, asa de normal… Si voua vi se pare, din punct de vedere rational, atat de normal… si cu toate acestea, vi se intampla si vi se pare anormal.

Stii ca ar trebui sa te bucuri, sa urli, sa plangi de fericire si cu toate acestea, nu te poti bucura pe deplin deoarece ti se pare ca nu ti se poate intampla tie, ti-e teama sa nu te trezesti.

Am trecut prin atat de multe chestii urate incat acum cand totul este bine, cand nici macar certurile cu tata nu ma mai afecteaza, cand nu traiesc decat pentru fericirea mea si a lui, nu imi vine sa cred, nu imi vine sa cred ca este adevarat… nu ma pot bucura pe deplin de tot ceea ce mi se intampla pentru ca mi se pare anormal ceva atat de normal… fericirea…

Nu vi se pare crud?! Mie mi se pare extrem de crud faptul ca nu ma pot bucura pe deplin de fiecare zi. Mi se pare crud ca toate intamplarile trecute ma fac sa stau cu „frica-n san”, cu temerea ca in orice secunda ma voi trezi si visul frumos se va termina…

(Foto – Deviantart.com)

Teama sa speri

LOVE_by_Frenzyy

„I’m fighting hard
To hold my own
No, I just cant make it
All alone”      

(Madcon-Beggin)

Sunt furioasa pe mine, furioasa pentru ca pana acum am pierdut timp, cuvinte, sentimente, emotii, imbratisari pentru cateva persoane care nu le meritau indeajuns. Nu, nu spun ca nu am cunoscut persoane deosebite, care m-au impresionat si mi-au atins sufletul in felul lor specific…dar au fost si persoane care nu au starnit sentimente adevarate in sufletul meu si cu care nu ar fi trebuit sa pierd timpul. Suna egocentrist?! Poate!

De ce mi-am dat seama acum?! Pentru ca am gasit persoana care le merita… Si o spun cu foarte mare precautie sa nu exagerez… Mi-am luat marja necesara astfel incat sa nu doara, sa nu gresesc, sa fiu sigura…

Si mi-e teama, mi-e ingrozitor de teama de sentimentele mele, de viitor, de dor, de a spera… 

In trecut imi doream sa am puterea sa ma  abtin, sa „suflu si in iaurt”, doream sa am mai multa grija sa nu sufar, dar nu am reusit niciodata sa fac asta… acum pot spune ca am reusit, dar nu mai vreau, stiti voi: ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini…

Hai ca am inceput sa vorbesc in proverbe si vorbe de duh!

Este atat de bine, totul este atat de bine incat imi este teama ca ma voi trezi, ca voi constata ca totul este un vis plasmuit de mintea mea… imi este atat de teama sa nu dispara incat imi este teama sa ating, sa vad daca exista cu adevarat…

Nu, nu mai vreau sa se shimbe nimic niciodata, asa totul este perfect… am mai spus-o si anterior, simt acest lucru in fiecare secunda din zi, in fiecare vis avut noaptea…

(Foto – Deviantart)

So easy…

Easy_by_BeeTralalaTotul este atat de usor… exact cum imi imaginam, exact cum imi doream… oare de ce nu am descoperit acest vis mai devreme? De ce a trebuit sa descopar prin metoda dura?

Este atat de bine, atat de usor, atat de natural… imi place la nebunie… nu vreau sa se mai schimbe nimic, niciodata… asa este perfect!

Multumesc!

Impossible is nothing

impossible_is_nothing_by_spiritka

Ai simtit vreodata ca totul este posibil, ai simtit vreodata ca trebuie sa strigi in gura mare, sa urli cat de bine este, ai simtit ca te topesti de fericire?

Dar ai simtit vreodata cum treci de la rau la bine, de la tristete la fericire, de la Iad la Rai, de la lacrimi la zambete?

EU am simtit si este incredibil de bine!

Se poate, totul se poate, trebuie doar sa crezi. EU cred ca se poate si daca nu se poate chiar acum, sigur va fi in viitor, visele devin realitate.

Am realizat in ultima vreme ca am „crescut”, gandesc altfel decat acum 2 ani si cred ca este mult mai bine acum. In trecut purtam resentimente in suflet, sufeream mult prea mult pentru chestii neimportante, nu stiam sa fac liste de prioritati. Dar totul s-a schimbat de ceva timp incoace si ar trebui sa utilizez acest avantaj, ar trebui sa incep in mod constient sa ma dezvolt mai departe. Asta este preocuparea mea de baza in prezent, eu cu mine si cu persoana mea! Suna egoist sau egocentrist ?Poate…si ce daca?! 😀

Acum trei zile ma simteam la pamant, acum simt cum plutesc. Am senzatii, ganduri si sentimente cum nu am mai avut de minim 2 ani si jumatate si este atat de bine, mi-era atat de dor… nu vreau decat sa stau si sa absorb toata energia, sa simt cum sufletul meu devine mai plin de fericire.

Nu am ranchiuni, nu am resentimente, nimeni nu ma poate rani oricat s-ar chinui si asta se datoreaza in principal unor stari pe care le-am constientizat de curand. Ma simt invincibila din acest punct de vedere.

Incet, incet, totul intra pe un fagas mai bun, pe calea spre fericire. Am renuntat la a face decizii compensatorii, nu mai sunt dispusa sa ma multumesc cu ceva, vreau doar fericire pura si absoluta.

Simt ca traiesc, sunt invincibila si totul este posibil!!

Multumesc!

Silence

silence_by_zavarkaNu am mai scris de mult timp, nu am mai scris des de mult timp. Nu am povestit despre excursia in Delta de la sfarsitul verii, nu am povestit despre saptamana petrecuta in Polonia pentru un training, sunt multe lucruri care s-au intamplat despre care nu am povestit nimic.

Am petrecut o perioada mai ciudata in ultima vreme… de ce ciudata? Pentru ca totul este mult prea bine, imi place viata mea de acum, imi place sa astept weekendul, sa vina peste mine cu necunoscutul lui… Imi place sa adorm tinandu-l in brate.

Imi place cum multi cunoscuti, prieteni ma iau oarecum in ras in ceea ce il priveste pe el, asta pentru ca ei nu stiu nimic… foarte putine persoane stiu totul de la inceput, doar ele pot intelege.

Au fost momente in care i-am zis sa plece, am plans, l-am gonit, dar nu a renuntat… m-a strans in brate pana cand criza a trecut, amintirile si lacrimile s-au sters…

Sunt multe care s-au intamplat in ultima vreme si pe care inca nu le constientizez indeajuns…ciudat, chiar imi dau seama ca nu sunt constienta de multe chestii, dar este bine, asa ma simt bine.

Trecutul este foarte complicat, in ultima vreme am intles cat de greu este sa scapi de trecut, sa treci peste el, sa ii faci pe cei din jurul tau sa ierte anumite greseli facute de tine in trecut, culmea, chiar daca nu ii cunosteai pe cei carora le explici in prezent. Ce parere aveti de asta? Este bizar totusi sa incerci sa explici ceva din trecutul tau cuiva cunoscut dupa intamplarea respectiva. Nu, nu ar trebui sa ne cerem scuze sau sa explicam ceea ce suntem, sa ne para rau pentru ceva ce am facut. Cred ca am mai zis-o intr-un alt blogspot: Este mai grav sa regreti ca nu ai facut ceva decat ca ai facut acea chestie. Asta este unul dintre motto-urile mele.

Multe persoane cunoscute mie, mai mult sau mai putin apropiate au ramas surprinse de anumite parti din viata mea prezenta, din intamplarile din ultima vreme.

Apropo de asta…urasc sa merg la dentist, dintotdeauna am urat aceasta chestie, mai ales din cauza ca a trebuit sa merg cand eram mica pentru niste carii… iar procedurile se faceau fara anestezie. De vreo 3-4 luni incerc sa imi fac curaj sa merg la dentist, acum o luna si ceva am reusit… In fiecare saptamana spuneam ca saptamana ce urma o sa ma duc la dentist. Sa zicem ca a fost un fel de curaj din partea mea, a trebuit sa trec peste o temere mare de-a mea… Asa am invatat ca iti trebuie mult curaj pentru a trece peste o temere si de asemenea, daca reusim, totul pare mai bine dupa, increderea in sine creste foarte mult. Va recomand sa faceti ceva de care va este teama, veti vedea ca dupa ce veti reusi, va veti simti mult mai bine, mult mai increzatori.

Pe de alta parte, in contrast cu unele persoane care ma vad schimbandu-ma, sunt si altele care considera ca nu m-am schimbat de ani de zile, asa cum mi s-a spus aseara de catre un vechi prieten. Nu stiu pana la urma cine are dreptate, sa zicem ca incerc sa pastrez partile bune si sa le schimb pe cele care nu imi plac.

Cineva imi spunea o data ca fericirea se obtine doar pornind dinauntru, ca nu ne putem baza pe cei din jur pentru a fi fericiti, ca trebuie realizata o introspectie pentru a fi fericiti. Recunosc ca nu intelegeam ce spunea si ca nu eram de acord… Nici acum nu sunt pe deplin de acord, dar inteleg perfect ca trebuie sa ne cunoastem foarte bine pe noi insine pentru a putea fi fericiti alaturi de cei din jur. Fericirea, la fel ca toate chestiile din lumea asta, este relativa, fiecare om are o alta definitie a fericirii. Tot ceea ce conteaza este sa stim ce ne face fericiti, iar asta se poate realiza numai prin introspectie, aici avea cunoscutul meu dreptate. Exact acest lucru incerc eu sa obtin acum si cred ca reusesc putin cate putin.

Dupa cum puteti vedea, voi, cei care cititi mai mult sau mai putin „under cover”, dupa o perioada de liniste, scrierea mea nu este foarte coerenta, dar sper ca ati tras totusi niste concluzii/sfaturi de aici. 🙂