Nu te las

„- Lasa-ma!…

– Nu te las, nu vreau sa te las!!!”

Si o tine in brate, vrea sa fuga, se zbate, dar el nu o lasa… O iubeste prea mult… De ce? Din cele mai simple motive, pentru ca are grija de el, pentru ca este ceva ce i-a lipsit de mult timp si nimic nu mai conteaza cand este cu ea.

Se lupta cu ea, se lupta cu demonii si temerile ei, precum si cu dorintele ei… Se lupta pentru a i le indeplini…

Ea… isi continua viata, ii trebuie echilibrul oferit de el si cu toate astea se zbate, ramasita din sufletul ei „urla” din cand in cand, atunci cand se teme ca va fi data afara. Stie ca nu mai merge asa, stie ca nu ii este bine asa, stie ca viata ei asteapta, stie ca nu trebuie decat sa „intinda” mana si sa ia ceea ce i se cuvine… Dar amintirile dor uneori mult prea mult, sentimentalul invinge rationalul si asa ea incearca mereu sa fuga, sa fuga de cel care are grija de ea, de cel care o ii asculta suspinele si ii sterge lacrimile varsate din cauza trecutului…

Oare el chiar nu va fugi, chiar isi va respecta promisiunea de a nu o lasa singura? Chiar si atunci cand probabil nu va mai suporta strigatele ei de durere? Greu de crezut, greu de imaginat…

Echipa vs Cuplu

In ultima vreme am devenit destul de realista/oportunista/egoista sau cum vreti voi sa mai ziceti… Bunica mea imi spunea acum scurt timp ca este fericita pentru ca ma mai gandesc si la mine, iar actiunile mele sunt menite sa aduca intr-o „stare” de mai bine… Si da, chiar asta incerc sa fac, desi nu reusesc inca pe deplin acest lucru.

Si totusi imi dau seama ca nu are niciun farmec realizarea unor obiective in viata daca nu esti langa cineva. Da, ca orice om am in minte anumite obiective, anumite dorinte pe care doresc sa mi le indeplinesc, anumite chestii pe care doresc sa le obtin.

Sa revenim la ideea principala… un cuplu nu poate fi numit un cuplu adevarat si nu poate rezista mult timp daca nu formeaza o echipa. Am vorbit si mai demult despre „modelul” meu de relatie, de familie, model pe care nu l-am vazut la mine in familie, ci un pic mai departe la niste prieteni de familie foarte buni… Ii stiu de cand stateau intr-o garsoniera proaspat casatoriti si amandoi lucrau, ea la o banca si el …nu mai stiu pe unde, apoi cand au avut un baietel s-au chinuit sa iasa la liman, sa faca ceva pe cont propriu… Au stabilita o firma de transport, s-au chinuit mult in orasul acela mic, coruptia fiind mult prea mare. Au cumparat o darapanatura de casa in care au investit foarte mult pe parcursul mai multor ani pentru a reusi sa spuna ca au intr-adevar un camin. Baietelul s-a dovedit a fi un copil foarte cuminte si silitor, lucru datorat in mare parte si educatiei de care a avut parte… Acum o duc foarte bine, ea a renunta de cativa ani la postul ei si se ocupa doar de firma, el inca mai lucreaza la o alta firma, ocupandu-se, cat poate, si de firma lor, desi casa, copilul si afacerile firmei raman in mare parte in „gestiunea” sotiei…

Asta inteleg eu printr-o echipa, oameni care sa tinda catre acelasi tel, sa aiba aceleasi planuri… sa stie ca este cineva cu care si pentru care continua sa munceasca, sa traiasaca, cineva cu care vor putea zambi la batranete vazandu-si copiii/nepotii cum tind catre telurile vietilor lor…

Da, ma puteti contrazice si puteti spune ca asta ar fi definitia cuplului, dar va contrazic… uitati-va in jurul vostru, cate cupluri „lucreaza” pentru ei, pentru binele lor COMUN? Prea putine din pacate… Dupa cum si statisticile o arata, in ultima vreme tot mai multi oameni divorteaza, devenind chiar o moda, din diverse motive invocate. De ce se mai casatoresc daca nu considera ca pot trai impreuna pentru totdeauna? Nu spun ca nu exista accidente sau situatii limita, dar totusi, statistica este infricosatoare…

Vreau o echipa, vreau sa am un tel comun cu altcineva, si nu in sensul de pura coincidenta a telurilor, ci chiar sa fie acelasi tel… Asta imi doresc pentru restul vietii mele, asta visez, asa mi-ar vindeca toate temerile si mi-ar da aripi sa cuceresc lumea, alaturi de cel caruia i-as da si eu aripi sa cucereasca varfurile pe care le tinteste… Totusi, are si cuplul un avantaj pentru cei egoisti… Adica, amandoi sunt egoisti, nu pierd nimic in favoarea celuilalt, insa si catigurile sunt mult diminuate si…bucuria lor nu este nici pe departe aceeasi…

Stiu ca acesta nu a fost una dintre cele mai coerente postari ale mele, insa sper ca s-a inteles ceea ce vroiam sa spun, conceptia mea asupra unei relatii, asupra unui cuplu care ar putea rezista pentru totdeauna.

Voi vreti un cuplu sau o echipa?

Ciudat…

Inainte de a scrie orice despre Viena sau despre Romania… spun doar ca mi se pare ciudat, ciudat cum cu varsta incepi sa iti doresti altceva…ceva mai bun, ceva mai „sanatos”… cum ochii mei vad, iar inima mea doreste…

Nu, nu cred ca este de la recenta implinire a varstei de 22 de ani… mi se intampla de ceva vreme… vreau altceva, vreau sa construiesc mai sus, mai mult, mai puternic, mai rezistent… VREAU!

 

 

The scientist

He

Come up to meet you, Tell you I`m sorry, You don`t know how lovely you are I had to find you, Tell you I need you, Tell you I set you apart Tell me your secrets, And ask me your questions, Aww let`s go back to the start
(Coldplay – The scientist)
Da, despre EL este vorba… De ce „The scientist”? Nu stiu, poate pentru ca intr-o seara linistita ne tineam in brate si ascultam aceasta melodie la lumina unei lumanari. Lumanare care ne vegheaza in fiecare somnul linistit atunci cand suntem impreuna. Pe masura ce se topeste ceara, ne tinem in brate, ne soptim ceva la ureche si adormim linistiti.
De ce tin atat de mult la el? Poate ar trebui sa incep si eu o argumentare precum Cartarescu in a sa carte „De ce iubim femeile”… Pentru ca ma tine in brate noaptea, pentru ca ma lasa sa il tin in brate noaptea, pentru ca se uita la mine cu ochi mari verzi, ochi care imi spun ca nu m-ar putea rani niciodata. Pentru ca are grija de mine atunci cand imi este rau. Pentru ca se bucura atunci cand ma bucur eu si ma sustine atunci cand sunt in dificultate. Pentru ca isi doreste sa faca totul impreuna cu mine. Pentru ca m-a facut sa imi doresc sa fac totul impreuna cu el. Pentru ca se gandeste la mine. Pentru ca ii pasa de cei din jurul lui. Pentru ca are prieteni de suflet, prieteni pe care i-am cunoscut si au devenit si ai mei. Pentru ca langa mine simte ca poate realiza orice. Pentru ca langa mine nu ii mai este teama sa viseze. Pentru ca langa el nu imi mai este teama sa visez. Pentru ca este bland. Pentru ca mainile lui miros mereu a parfum. Pentru ca ma saruta mereu cu blandete. Pentru ca imi ia flori. Pentru ca nu stie numele multora dintre florile cumparate pentru mine 🙂 Pentru ca este relaxat mereu. Pentru ca citeste si este pasionat de ceea ce invata. Pentru ca este dezinteresat complet. Pentru ca ma asteapta deseori dupa ce ies de la servici ca sa ma conduca la camin sau sa venim la el acasa. Pentru ca incearca mereu sa imi satisfaca poftele, chiar daca uneori sunt o fiinta tare razgaiata, si o stiu! Pentru ca se uita cu mine la filme lacrimogene si dupa ce se termina incearca sa gaseasca lucrurile comice din film pentru a ma face pe mine sa cred ca filmul s-a terminat happy de fapt. Pentru ca o sa vina cu mine acasa de Paste. Pentru ca ii place sa leneveasca cu mine. Pentru ca i se lumineaza fata cand ma vede. Pentru ca mi se insenineaza ziua cand il vad. Pentru ca mereu se intampla sa sune, sa dea un mesaj, sa dea un semn de viata exact cand ma gandesc la el. Pentru ca, in bratele lui, ma simt in siguranta si in stare sa cuceresc lumea. Pentru ca voi face asta tinandu-l pe el de mana. Pentru ca uneori, dimineata in weekend cand eu inca dorm, se uita la mine si imi spune apoi ca sunt frumoasa adormita. Pentru ca uneori se comporta ca un copil, la fel ca si mine, ne simtim amandoi ca intr-o mare si frumoasa copilarie. Pentru ca visam impreuna. Pentru ca il iubesc…
Vroiam sa am o coerenta, vroiam sa am o idee, dar se pare ca dragostea nu are asa ceva…
Da, mereu voi reveni cu idei cu si despre EL insa nu cred ca voi finaliza niciodata…

Vienna for two

Together

Yeap, aseara s-a decis/hotarat/etc 😀 Nu mai plec singura la Viena, pot sa plec cu persoana care este langa mine de ceva vreme, cu EL… O sa fim impreuna, departe, intr-un oras superb, doar noi. O sa fie prima zi de nastere petrecuta astfel, in afara tarii. Abia astept, o sa fie o mini-vacanta geniala… Astazi, primul lucru pe care l-am facut a fost achizitia biletului sau de avion 🙂

Nu, nu pot exprima linistea pe care mi-a dat-o, nu pot exprima caldura pe care mi-o ofera, sentimentele pe care mi le inspira… All feels just so right…

Abia astept saptamana aia, precum si cea dinainte… O sa mergem acasa, o sa ne plimbam mult, o sa ii arat locurile unde am copilarit…

Dupa toata plimbarea de la Viena va veni si momentul absolvirii mele, cu tot cu roba, diploma si insigna… Sper sa fie langa mine toti cei apropiati mie.

Urmeaza momente frumoase, pe care mi le voi aminti toata viata si sunt nespus de fericita ca am cu cine sa le impart… Iti Multumesc!

Missing…

love at work

Yeap, it`s so fucking late, iar eu astept la servici sa termine managerul un raport de revizuit, dar nu este vina lui… doar diverse chestii incontrolabile…

Am o stare ciudata de oboseala combinata cu dor, combinata cu dragoste si cu energie… ciudat…

Mi-e dor de el…. de tine… TE IUBESC!

PS: de doua zile incoace cuvantul love bate in statistici „lacrimi” 😀

Perfection

Love

M-am apropiat de el sa ii soptesc ceva la ureche… M-am intalnit cu gatul lui… puternic, ispititor, dulce… am gustat din el, i-am simtit pulsul sub ureche… il sarut, il savurez, simt dragoste…

Si cum ar fi daca am fi doua piese de puzzle? Sa ne potrivim fizic, sa ne completam… Da, buzele mele se potrivesc perfect cu gatul lui… Perfection…