Fericiti cei saraci cu duhul…

Smile

Am ajuns la concluzia ca sunt doua tipuri de fericire in aceasta lume, si anume:

– fericirea deplina, atunci cand ceea ce iti doresti cu ardoare obtii.

– fericirea prin renuntare la ceea ce iti doresti.

Evident, din punctul meu de vedere primul tip de fericire este cel autentic, cel dorit de mine.

Da, ma puteti contrazice, ambele sunt fericiri, insa ganditi-va daca preferati sa va multumiti sa fiti fericit cu ceva din simplul motiv ca nu ati gasit ce vroiati si alegeti sa renuntati…. Well, eu nu am chef sa renunt, sub nicio forma, spuneti-mi nebuna, prea optimista sau inconstienta/visatoare, dar eu nu renunt la visele mele… Am un an genial de greu si genial de benefic pentru dezvoltarea mea ca om si mai ales pe planul carierei… anul asta sunt mai multe rascruci si stiu deja ce drum voi alege. Nu este nimeni langa mine care sa ma ajute sa decid, sa cantaresc variantele… dar este mult mai bine asa, eu le fac, eu le suport, eu ma bucur de realizarile mele. Da, regret ca nu este cineva langa mine cu care sa impart bucuria primul meu raport terminat de una singura, prima lauda primita de la manager, bucuriile mici de zi cu zi care lumineaza tunelul asta negru numit „viata”.

De exemplu, bucuria mea de azi este ca mi-a ajuns cardul, imi cumpar biletul de avion… plec la Viena si asta este deja o certitudine… abia astept!

Revenind la ce ziceam… fericirea este in mare parte a celor slabi, a celor care nu au puterea sa lupte pentru ceea ce vor, ce viseaza sa atinga… renunta, se complac in situatie, se multumesc cu ceea ce au si astfel devin fericiti in felul lor. Nu vreau astfel de fericire, vreau sa „cresc”, sa ma „dezvolt”, vreau sa fac ceea ce visez, vreau sa am caminul meu, casa mea micuta (a se citi apartament) intr-o zona linistita in care sa traiesc cele mai fericite momente din viata.

Eu vreau primul fel de fericire, cel autentic, cel care te face sa crezi, chiar si pentru o secunda ca esti stapanul lumii, ca ai atins absolutul, ca nu mai poti avea nimic mai mult. Evident, orice este relativ, depinde si de dorintele fiecaruia.

Da, poate ca fericirea este facuta din momente din acestea marunte de bucurie profunda care se leaga intre ele, insa cred ca aceste momente trebuie asezate pe o fundatie altfel se evapora… Da, sunt fericita pe moment, iar putin mai tarziu it`s just fading away… asta nu imi place… Fericirea este o senzatie de bucurie/veselie profunda dar care dureaza mult, foarte mule… imi place sa visez ca pentru totdeauna va dura…

Imi vine in minte ultima parte dintr-o maxima: „… in cautarea ei merita sa alergi toata viata…”. La inceputul frazei cred ca era dragostea sau fericirea… ce mai conteaza… merita sa alergi toata viata…

Asa ca, sfatul meu, nu va resemnati, nu va multumiti cu ceea ce aveti decat daca este tot ceea ce v-ati dorit vreodata… La cat mai multa fericire!

La vida es un carnaval

black_sea_by_deepsilentt.jpg

Ay, no ha que llorar, que la vida es un carnaval,
es mas bello vivir cantando.
Oh, oh, oh, Ay, no hay que llorar,
que la vida es un carnaval
y las penas se van cantando.

(Celia Cruz – Vida es un carnaval)

Pe versurile acestei melodii imi amintesc ca ieseam azi-noapte din Bucuresti…genial…

Care sunt sansele ca intr-o zi plictisitoare de duminica sa iti doresti sa pleci la mare, iar seara sa te trezesti cu o fereastra de messenger in care ti se spune sa mergi la mare?! Este o sansa la un milion, la un miliard? Da, ieri imi doream enorm de mult sa ajung la mare, sa iau cateva scoici, sa simt ca respir aerul marin… Iar azi-noapte, pe la 3 eram acolo, eu cu inca 7 persoane, doua masini, aproape 3 ore pe drum… am ajuns cu masinile pe plaja, la marginea apei, am facut poze, am inghetat jucandu-ne cu apa si am filmat (poze si filmulete in postul urmator, sa fac rost de ele ;))

Nu, nu mai cred ca exista coincidente, asta a fost mult peste limita unei coincidente… cred ca ii voi spune telepatie 😀

Nu stiu cum sa explic mai bine sentimentul pe care il am… senzatia usoara de somnolenta imi da ideea ca a fost doar un vis, ca nu am fost la mare… ma simt toropita si ganduri imi zboara, daca nu vad repede pozele alea o sa cred ca am visat… un vis dulce…

AM FOST! Am simtit apa rece, aerul sarat, am auzit valurile… am vazut si pescarusi, am adunat si scoici… pacat ca nu a fost luna plina 😦 era chiar innorat…

Mi se pare geniala senzatia, sa pleci in miez de noapte, exact unde iti doreai mai devreme cu cateva ore, sa ti se transforme complet weekendul intr-unul foarte exciting! Abia astept sa imi iau masina…sa pot pleca unde vreau eu, cand vreau eu.

Mai mult de 10 persoane mi-au zis ca sunt nebuna dupa care mi-au zis sa ma distrez… a fost intr-adevar genial, o gura de aer curat de care aveam nevoie urgenta. Nici nu stiu cui ar trebui sa ii multumesc, pe cine ar trebui sa rog sa se intample mai des chestii de genul asta care sa ma faca sa simt ca TRAIESC…

D-asta am nevoie acum, sa simt ca traiesc….

Nu am dormit de multe ore… sunt singura prin camera…. liniste…. doar Robbie Williams canta al sau Feel… cred ca voi continua sa visez visul meu cu marea…

Veselie versus Fericire

Blue Happiness

Vorbeam acum cateva zile cu un prieten bun despre ce presupune fericirea… Mi-a zis ca par un om fericit, ca zambesc mult, ca fac multe glume… Si atunci a inceput discutia despre veselie, bucurie versus fericire.

Veselie fara fericire exista, poate exista, insa aceasta nu presupune, in acelasi timp, si fericirea implicita… Da, zambesc, rad, imi place sa ii fac pe cei din jurul meu macar veseli daca nu fericiti, insa… nu inseamna ca eu sunt fericita.

Fericirea este ceva care se pare a fi destul de greu de atins… Este ceva pe termen lung, stabila, un fel de certitudine cu toate ca poate disparea oricand. Daca as putea spune asa, bucuria este ca ziua normala, iar fericirea este ca ziua polara… mult mai lunga si mai intensa.

Oare este posibil ca cineva sa se sature de fericire?! Este posibil ca cineva sa nu mai recunoasca fericirea?!

Cred ca ma pot compara cu un orb… am orbit, o lumina puternica m-a incantat pentru ca apoi sa ma orbeasca… Si acum trebuie sa invat sa ma descurc pe intuneric, trebuie sa invat sa disting forme, sa aleg ceva ce m-ar ajuta sa ma „descurc”… Trebuie sa invat sa fiu fericita pe intuneric… intr-o noapte polara…

M-am impacat cu acest fapt, m-am resemnat cu acea lumina, am inteles ca trebuia sa fie pentru ca eu sa ma „maturizez”, nu a fost placuta lasarea in intuneric, dar se pare ca ma acomodez si cu acest lucru si pot spune cu zambetul pe buze ca… nu mai pot iubi… incerc, vreau, sper, dar… nu stiu, voi vedea ce se intampla…

Multe persoane apropiate imi spun sa am rabdare, dar este complicat atunci cand nu mai poti astepta….

Oricum, ii multumesc acelui cineva care este langa mine, se stie el care…

Revenind la ce vroiam sa spun, fericirea este ceva mult mai profund decat bucuria si nu se vede neaparat pe chipul unui om. La fel de bine se poate ca un om sa fie fericit fara a fi vesel.

Care este forta ce ne face fericiti? Iubirea, linistea, zambetul unui copil, o zi cu soare? Fericirea vine din exterior sau din interior? Multi prieteni mi-ai zis ca trebuie sa fiu fericita de una singura, fara niciun ajutor din afara… Acum sunt convinsa ca nu se poate, stiam ca nu se poate, dar am incercat… Nu exista fericire adevarata de unul singur, poate doar o amagire… Iar cei care cred acest lucru se amagesc, probabil vor descoperi asta, insa prea tarziu.

Acum cateva zile am reusit sa „daram” sistemul de ghidare al unui om, demonstrandu-i ca intelesese sistemul gresit… Baza piramidei este cea care sustine varful si daca vrei sa ajungi la varf trebuie sa ai toata baza… Vorba aceea, pana la Dumnezeu te mananca Sfintii.

Nu exista fericire de unul singur, asta este concluzia mea…

Deci, ce te face vesel si ce te face fericit?