Memento

Memento

„… i can`t remember to forget you… „

Acum doua seri am revazut Memento, un film care mi s-a parut printre cele mai bune intalnite de mine, vi-l recomand cu caldura… Se intalneste tema care este printre cele mai cautate la mine pe blog (de pe motoarele de cautare), respectiv: „cum ar fi daca nu am avea memorie?”. Evident, nu se refera la amnezie, asta stim cu totii cum ar putea fi, ci la memoria pe termen scurt, la fel ca niste „vise” din care te trezesti si uiti ce era inainte de a trezi… Ciudat film, ciudata idee, ciudata situatie… si cand ma gandesc ca asa ceva chiar se poate intampla, unor oameni cu boli psihice…

Totusi, nu v-ati dat seama de paradox? Deseori uitam sa ne amintim diverse chestii, insa niciodata nu ne amintim sa uitam… Vi se pare normal, nu? Da, si mie…. Insa nu este… De ce sa nu putem sa ne amintim sa uitam anumite chestii care ne-au afectat? Amintirea in sinea ei este ceva malefic, procesul de amintire…

 Intr-adevar, multe amintiri frumoase raman in memoria noastra, insa un procent mult mai mare din aceste amintiri se sterg cu trecerea timpului fata de cele urate. Ganditi-va la persoanele agresate, in orice fel ar fi afectate, cat de mult isi doresc, cat de bine le-ar face sa uite… si totusi, nu pot uita, vor trai toata viata cu acea durere.

De ce sa nu imi pot impune sa uit, in timp ce amintirea unor chestii este atat de usoara, poate ca vreau sa uit la fel de usor pe cat imi amintesc unele chestii…

Am ajuns la concluzia ca uitarea este echivalenta cu vindecarea sufletului… uiti, deci te vindeci de tot ceea ce te-a suparat/afectat/durut. Vreau sa pot uita la comanda, vreau ca de acum inainte nicio melodie, poza, parfum sa nu imi mai trezeasca amintiri, fie ele placute sau nu.

Omul este facut doar pentru a-si crea amintiri… nu si pentru a uita… din pacate.

Vreau sa uit senzatii, sentimente, melodii, parfumuri, detalii care uneori ma intristeaza, imi provoaca acea tristete dulce despre care vorbea un prieten.

Vreau sa uit ca se poate, vreau sa uit ca nu se poate… vreau sa uit diverse amintiri de la „plimbarile” facute cu tata si cu sora mea vitrega din copilarie si pana la ultima si probabil definitiva disputa avuta cu el… Sunt chestii care dor, sunt chestii care lasa o amprenta mult prea adanca in sufletul nostru..

Da, eu cred, eu stiu ca exista ceea ce se cheama „suflet”, nu este doar un curent electric, nu este doar clipa, este o eternitate…

Vreau o eternitate fara amintiri…