Oare este vreo corelatie intre teama de esec si esecul in sine ?! Este adevarat ca de ce ti-e teama nu scapi sau este doar intamplare… Da, mie imi este teama de esec, nu pe plan universitar sau la servici, ci pur si simplu de tot restul… Sunt la o rascruce, unde sa merg, care directie are la capat esecul si care are o luminita cat de mica ? Chiar daca tunelul este lung si negru ca smoala in jurul meu…nu imi este teama de asta, ci de ceea ce este la capatul tunelului…
Nu mi-e teama de cat de greu va fi, cat de mult va dura sau ce voi intalni la final, ci de faptul ca la final poate nu este nimic, poate ca este ceva ce nu va corespunde luptei mele de pe drum… Esecul este de fapt la capatul drumului, niciodata un om care merge inainte, oricat de greu se va misca, nu va fi un ratat. Respect orice om care incearca sa se autodepaseasca, care se lupta doar pentru a fi mai bine. Acel om care se lupta cu viscolul, merge cu vantul in fata, viata nu ii da nicio mana de ajutor, dar el se chinuie, RESPECT !
Si totusi…ce reprezinta esecul ? Am vazut aseara filmul « It`s a wonderful life «, vi-l recomand cu caldura, este printre cele mai bune filme vazute de mine, un film cu idee, care a reusit la sfarsit sa imi fure cateva lacrimi… Protagonistul se lupta toata viata, renunta la visele lui pentru ale altora, iar la punctul culminant ajunge intr-un impas, isi doreste moartea si apoi un inger ii arata cum ar fi fost viata daca nu s-ar fi nascut el. Ingrozitor cred ca este cuvantul… asa ar fi fost viata celor care nu ar fi avtu ocazia sa il cunoasca.
Ideea filmului este ca orice om atinge alti 100 cel putin in cursul vietii sale, le face un bine sau un rau. Niciun om nu s-a nascut fara un scop in viata, dar de Dumnezeu, soarta sau tras la Loto, nu stiu…
Esecul este de fapt nefinalitatea lucrurilor, adica…exact ce spuneam mai sus, nu drumul conteaza, ci finalitatea sa… Scopul scuza mijloacele, dar asta doar pentru a ilustra putin punctul meu de vedere. Ideea ramane aceeasi, conteaza finalitatea si nu drumul. Rasplata este undeva la final, cele de pe drum sunt doar maruntisuri…
In viziunea mea, linistea este undeva la final, un loc numai al meu, un suflet cald langa mine si care sa ma tina in brate in fiecare noapte. Asta este finalul pe care mi-l doresc eu…
Inca ceva la care ma mai gandesc este cum unii oameni au totul sau aproape totul fara niciun efort… da, este nedrept. Sunt foarte putini cei care chiar sunt oameni din aceasta ultima categorie, adica, cel putin cei cunoscuti de mine sunt oameni care sunt absorbiti de puterea banului, considera ca totul li se cuvine si ca nu trebuie sa faca nimic pentru ceea ce primesc sau vor primi. Cea mai mare prostie, sunt oameni “neterminati“, oameni care nu vor realize nimic pe cont propriu in viata si care, este putin probabil sa isi dea seama de cat de seaca a fost viata lor. Totusi, am tot respectul pentru cei care au resurse, chiar nerealizate de ei, dar stiu sa le utilizeze in folosul celor din jurul lor, care lasa o “urma” pe pamant si care sunt in stare sa realizeze ceva pe cont propriu, reusesc sa “fructifice” ceea ce au si dau mai departe din multul sau putinul lor.
Astept momentul in care voi vedea lumanarea, becul sau farul de la capatul tunelului meu…
Si totusi, pe ce cale sa o apuc ?… Unde este Happy-End-ul ?
A vampire through life 