Balul Bobocilor ELECTRO 2007 (Timisoara)

Nu pot sa cred,
Suntem in Timisoara,
In orasu-n care ne-am nascut, in
Vremuri ce-au trecut.

Veniti cu noi
Tineri din Timisoara,
Sa cantam si sa ne bucuram,
Jalea s-o uitam.

Vai ce bine, vai ce bine
Timisoara, Timisoara,
Sunt acasa, sunt cu tine
Timisoara, Timisoara, hei…

(Phenix – Timisoara)

DA, asa a inceput aseara o noapte frumoasa pe care nu o voi uita prea curand si cred ca nici cei care au participat, boboci fiind la concursul de Miss&Mister, nici organizatorii (de care voi vorbi mai incolo putin) nici cei care au participat pur si simplu la distractie. 🙂

De ce?

Este foarte simplu raspunsul, pentru ca organizatorii au reusit sa faca ceva la un mod superlativ, iar cei care au participat s-au distrat pur si simplu, creand atmosfera care mi-a placut atat de mult.

Acest post este un fel de liveblogging, de undeva dintr-o camera de camin, din Complexul studentesc (din Timisoara), o camera in care unul dintre locatari se pregateste de un examen (sa ii uram bafta!) . PS: nu precizez si cum se pregateste! 😀

Ok, revenind la subiect… ce am invatat ieri? Am invatat sa studentii pot fii foarte bine reprezentati prin ligile studentesti. Am invatat ca in Timisoara sunt cel mai bine reprezentati studentii, ca ligile sunt puternice, chiar vor sa realizeze ceva, ca nu este nimic de forma. A fost un moment in care am regretat ca nu sunt si eu intr-o liga studenteasca, dar oricum, cele din Bucuresti nu sunt asa de bine constituite.  Nu stiu, cred ca a fost printre putinele dati in care chiar m-am simtit student, cu toate ca nu eram printre colegii mei, nici macar in orasul „meu”. Pentru asta as vrea sa le multumesc tuturor.

Orasul asta chiar este genial, pacat ca este atat de departe de mine… dar deja m-am hotarat, fac o „traditie” din a veni aici anual la sfarsitul lui noiembrie 😀

Atitudinea oamenilor, degajarea, relaxarea pe care o simt peste tot, aceal „ciao” in loc de buna, toate sunt detalii care te fac sa te simti excelent. Ce a contat ca nu cunosteam decat o persoana din zecile pe care le-am „cunoscut” aseara? Nu conteaza, toti au fost relaxati, eu m-am simtit excelent, asa cum au facut-o sute de oameni in discoteca No Name din Timisoara, dupa ce au vizionat concursul de Miss&Mister Boboc 2007 pe scena din Casa Tineretului. 

Organizarea a fost perfecta, cu siguranta cei care au organizat au fost cei mai emotionati oameni de aseara. Cand, aproape de final, s-au prezentat si ei publicului, am ramas suprinsa de cat de multi erau, aproximativ 30 de oameni sau chiar mai multi, mult mai multi decat participantii la concurs (10 perechi). De la cel mai mic proiector, pana la sincronizarea reflectoarelor, muzicii si asa mai departe, au avut grija sa fie totul in regula si parca imi venea si mie sa alerg sa ii ajut cand vedeam cat de preocupati sunt sa fie totul perfect. Tot respectul pentru devotamentul vostru!

Concurentii au fost, ca de obicei, timizi, poate putin emotionati, dar s-au descurcat excelent. Din pacate nu va pot arata poze (nu inca cel putin) pentru ca nu le am, dar sunt bucuroasa ca a castigat una dintre fetele pe care le-am preferat si eu. Probele au fost facute cu imaginatie si pot spune cu siguranta ca nu a fost niciun om care sa se fi plictisit in public, mai ales ca ambii prezentatori au fost charismatici si au intretinut atmosfera. Pot spune ca momentul meu preferat al serii a fost cand una dintre concurenta (nu am retinut numele, imi pare rau) a facut, la proba de aptitudini, niste jonglerii cu niste „jucarii” luminoase. Mi s-a prut genial, nici macar nu imi dau seama cum functionau prea bine beculetele alea, dar m-au fascinat si nu cred ca numai pe mine. 🙂 Chiar acum ascult non-stop melodia pe care s-a „jucat” ea, am descoperit-o intr-un mod intamplator pe google (NOHA- Tu cafe). Vi-o recomand!

Ok, si a fost concursul, cu tot cu sponsori, tombole, coronita castigatoarei… Apoi a urmat petrecerea, in discoteca No Name, unde a mixat Dj Optik pentru cateva ore, transformand atmosfera, facand-o si mai incinsa decat era 🙂

Oamenii stiu sa se distreze, nu mai conta cine cu cine danseaza, daca se cunosc sau nu, nu mai conta nimic, doar sa se simta bine 🙂

Exact ce am facut si eu. Cred ca Balul de aseara a fost adevaratul meu bal al bobocilor, cu toate ca eu sunt anul III. Oricum, pot recunoaste ca a fost o petrecere mai mult decat reusita.

Nu mai am cuvinte…din pacate, as fi vrut sa va introduc si mai bine in atmosfera de acolo, dar nu mai stiu cum.

In incheiere nu vreau decat sa imi exprim inca o data admiratia pentru organizatori, felicitarile mele, pentru boboci: o facultate fara griji si cu multa distractie, iar pentru timisoreni in general: ramaneti asa in continuare!!

😀
 

Ateneul Roman

Seara, cer senin, clar de luna…trafic pe Victoriei, lume grabita spre casa de la servici… dar stai, stiu ca ma asteapta „copilul” la Ateneu. I-am promis ca o iau la Ateneu si ma tin de cuvant, ce mult o sa ii placa 🙂 Era in fata cladirii, ne-am intalnit si am intrat. Holul impozant, coloanele mari de marmura rosiatica, decorul incaperii, statuia lui Enescu, cele 4 scari in spirala care duc spre sala principala de sub cupola, podeaua alunecoasa, totul sclipind, tavanul decorat in relief, cu o combinatie de culori care in mod normal ar fi total nepotrivita, dar aici parca totul se imbina armonios…intr-adevar, o opera a arhitecturii romanesti cel putin.

Urcam in sala principala, scaunele de o culoare rosie sangerie mi-au amintit de Theatre des Vampires din Cronicile Vampirilor…acele loje comode in care parca il vedeam pe Lestat savurand spectacolul funebru de pe scena… o scena mica, pazita in spate de o cortina de catifea, de aceeasi culoare rosie sangerie, care cadea somptuos si avea o bandelora aurie cu harpe… tavanul…cel mai frumos lucru de la acea sala. Dupa ce iti plimbi privirea pe fresca ce inconjoara sala si care infatiseaza istoria Romaniei de la romani pana la regi in cateva secvente, ajungi la piece de resistance…tavanul… trecand peste figurile leilor (cred) vezi numele poetilor, scriitorilor, artistilor Romaniei, de la Eminescu pana la Negruzzi, pentru ca putin mai jos, tot de jur imprejurul salii, sa vezi numele tuturor stiintelor care pasionau lumea de acum cateva sute de ani, de la astronomie pana la fizica si matematica…

Luminile se sting usor, dar nu complet si cele trei nimfe cu instrumentele lor muzicale (viola, vioara si violoncel) apar pe scena… si totul incepe… sunetele lor parca se cearta, parca se impaca, parca se iubesc… totul intr-o armonie perfecta. Corpurile lor danseaza desi stau pe scaun, iar respectivul instrument muzical parca face parte din corpul lor, atat de natural pare…

Dupa o scurta pauza… un alt vis muzical… Mozart, tot cele trei nimfe, dar de aceasta data acompaniate de pian… de un zeu care canta la pian… aceeasi cearta, aceeasi impacare, aceeasi iubire, de asta data intre cele trei si pianul sau… cu toate astea nimic nu este distorsionat, nimic nu face nota discordanta… totul pare atat de natural… pentru mine acel pian a fost momentul culminant al serii.

Nu mai pot sa explic, trebuia sa fiti acolo…

Pe langa extazul pianului, ceea ce mi-a adus multa bucurie a fost fericirea „copilului” (a se citi colegutza mea de camera pe care o alint „aia mica” pt ca este anul intai si exact ca un copil, asa cum eram si eu la varsta ei)… Ma bucur ca i-a placut, ca a fost incantata, ca a simtit muzica aceea superba, ca am putut sa ii arat un loc superb din Bucuresti.

In curand vom merge la balet…abia astept…

PS: Duceti-va la Ateneu, nu aveti ce pierde, decat de castigat…