Oamenii au, in general vorbind, o putere de a nu renunta destul de mare. Daca nu ar fi fost ambitia omului, perseverenta lui si puterea de a merge mai departe calcand pe dezamagiri, multe din societatea aceasta nu ar fi existat.
Pe de alta parte ma uit la actiunile mele si analizez felul in care renunt sau nu… de cele mai multe ori nu… Imi dau seama ca uneori este mai bine sa renuntam, nu este asa?
Ce rost are sa ne chinuim din cauza unei relatii terminate brusc, a unei prietenii incheiate la fel de brusc, ce rost are sa te chinui sa incerci reluarea unei relatii cu o persoana care te-a facut sa suferi intr-un fel sau altul? Oare omul este, in genere, un masochist?
Vorbeam cu un prieten care nu a reusit, se pare, sa incheie complet relatia cu fosta lui prietena, iar aceasta inca il mai cauta… Si eu am facut la fel in trecut cu unele persoane, tot incercam si tot incercam, nu vroiam sa ma despart complet de ele, mi se parea mult prea dureros.
Acum nu mai fac asa ceva decat cu niste vechi amintiri, amintiri de care am mai vorbit si pe aici putin… Acum mi-am amintit de grupul meu de prieteni pe care imi place(a) sa ii numesc soulmates. Aproape toti sunt inca astfel considerati de catre mine desi nu mai primesc acelasi feedback. Am incercat sa pastrez legatura stransa cu toti, dar mi-a reusit cu mult prea putini din pacate. Cu toate acestea, inca ii consider „soulmates” pe toti si ma bucura nespus orice semn de la ei, semn ca nici ei nu m-au uitat. Acest semn poate veni sub orice forma, chiar si telefoane in miez de noapte asa cum se intampla din partea unuia dintre ei, ii multumesc pe calea asta pentru feeback-ul primit (da, despre tine este vorba DT).
Astazi a fost ziua de nastere a unei alte persoane care a jucat un rol important in viata mea, petrecand cu ea 4 ani foarte importanti din viata mea, o prietena care din punctul meu de vedere va ramane mereu asa…un soulmate. Ma gandesc ce anume ma impinge sa ii spun La multi ani in fiecare an, ce anume imi aminteste anual de ziua ei, de ce simt nevoia sa comunic cu aceasta persoana desi au trecut mai bine de 3 ani in care nu am comunicat aproape deloc. Mda, este un fel de masochism din partea mea, un masochism in ideea ca la un moment dat voi primi si acel feedback pe care mi-l doresc. Nu sunt chiar sigura ca mi-l doresc, multe se schimba cu o persoana in 3 ani, dar totusi, ea ramane in esenta la fel… prea complicat de explicat…
Cu toate astea, feedback-ul nu vine…si atunci? Ce rost mai are sa fac acelasi gest anul viitor?!
Da, rational vorbind, nu are niciun rost, dar cu toate acestea…cu siguranta se va intampla si la anul…
De ce nu renuntam?
A vampire through life 