Dreptul la vise

Ma gandeam acum ca dreptul la vise ar trebui sa fie unul fundamental, asa cum este cel la libertate, ar trebui sa fie un drept stabilit prin Constitutia tarii, cei care iti interzic sa visezi sa fie bagati la inchisoare. De ce sa nu poti visa? Visele nu te obliga la nimic, doar te fac sa te simti mult mai bine, iti sustin moralul, viata este mult mai roz atunci cand visezi.

Ar trebui sa avem in fiecare zi o pauza de visat obligatorie prin lege, 30 minute de vise pe zi ne pot ridica atat de mult moralul cazut la pamant.

Stiti vorba aia: „daca intotdeauna copiii si-ar fi ascultat parintii, acum am fi trait inca in pesteri”… Ei bine, eu cred ca este valabila si pentru vise, daca omul nu ar fi visat (sa zboare, sa ajunga pe Luna, sa atinga fundul oceanului s.a.m.d.) nu am fi ajuns unde suntem acum, nu am fi reusit nimic.

 Nu v-ati gandit niciodata la faptul ca daca nu visati, poate nu erati acum aici?

Visele ne mentin in viata, exact ca aerul, nu cred ca speranta moare ultima, visele mor ultimele… visele sunt sustinute de speranta, cata vreme vom spera, vom avea si vise. Si, in plus, de ce nu am visa?! Nu ne costa nimic!! Ce pierzi daca visezi? Te deprima realitatea prin comparatie cu visele? Atunci inseamna ca nu esti fericit, inseamna ca ceva lipseste, inseamna ca trebuie sa mai cauti, inseamna ca trebuie sa mergi mai departe.

Am avut o perioada indelungata in care din diverse motive nu am mai putut visa, nu m-am mai putut entuziasma si a fost vina mea pentru ca m-am complacut in aceasta situatie. Nu mai credeam ca se poate, nu mai credeam in nimic, iar acum simt cum imi recapat incet, incet speranta, increderea, visele, exact in ordinea asta… si totul este atat de bine…

 

 

 

Vienna, here i come… alone

Yeap…se pare ca plec singura pana la urma… doar daca nu s-o trezi cineva peste vreo luna doua ca vrea… in fine, azi ma duc la banca sa imi fac cardurile necesare si trebuie sa trec si pe la Casa de Sanatate sa imi iau faimosul card de sanatate european.. bla-bla…

Oricum, teoretic, am un loc liber, imi iau o camera de doua persoane…. so, poate se mai trezeste cineva ca vrea pana la urma 🙂

Dar pana atunci… nu am decat sa visez la cum va fii, la plimbarile mele lungi prin oras, la multele fotografii pe care le voi face… si pana la urma, tot pe 1 mai plec, ziua mea o voi petrece acolo 😀

Soon… :D

 

Nu am timp sa scriu prea mult, la ora asta inca mai sunt la birou, dar nu conteaza, peste mai putin de 12 ore plec, trenul ma va astepta in gara si ma va duce departe, departe…tocmai la Timisoara 😀

Am avut o zi mult prea plina, cu norocul meu prostesc pe la facultate si pe la servici, asta insemnand ca am terminat ce aveam de facut la servici, am avut la o lucrare la facultate subiecte pe care le stiam si am reusit sa termin totul cu bine 😀 Inclusiv o carte IMENSA de ACCA 🙂

Am bagajelul facut, abia astept sa plec maine…voi vedea rasaritul din tren, dupa ce in seara asta am vazut un apus aproape ireal de la geamul de langa mine. Abia acum imi dau seama de marele avantaj al acestei amplasari a biroului… se vede un cer imens, colorat frumos chiar langa mine, nu sunt cladiri apropiate sau mai inalte care sa il acopere… Cerul este superb la fiecare apus aici, astazi erau culori de la mov pana la galben, trecand prin visiniu si rosu aprins, albastru… superb, absolut superb.

Voi avea cateva zile de relaxare totala, nu mai vreau sa aud de NIMENI, bine poate doar de o persoana sau doua, dar asta numai pentru ca au dovedit ca sunt langa mine intr-un fel sau altul, se stiu ei care. 🙂 Abia astept sa stau in vagonul restaurant si sa admir peisajul, sa ascult muzica (multumesc Tudor pt mp3-player) si sa citesc o carte, una dintre cele de la Gaudeamus.

Abia astept sa stau in parcurile din Timisoara, sa vad porumbeii, sa ii hranesc, sa intru in acele cafenele micute, sa vad tot orasul impodobit cu lumini, sa dansez, sa joc biliard, sa rad, sa ma doara obrajii de la atat ras… abia astept! 😀 Mai ales ca mi se pregateste o surpriza 😀

Multumesc celor care ma asteapta acolo si norocului meu ca lucrurile s-au aranjat fix in ultima zi 😀

Vise

 

„Destinul se-mplineste, asa zice ghiocul…”

Nu, nu am mai ajuns la Sibiu la Scorpions, asa cum imi doream, dar m-am simtit bine cand un prieten mi-a zis ca a vrut sa ma sune sa ascult o piesa sau doua, pacat ca nu avea numarul meu de telefon 😦 In fine, asta este, cel mai rau insa, imi pare ca nu am vazut zapada 😦

Dar inca mai sper…Acum visez la o Timisoara invelita intr-o patura alba imaculata, visez la fulgii mari de zapada care sa cada printre porumbeii zgribuliti care nu abandoneaza orasul acela niciodata. Nici eu nu l-as abandona… Visez la Bega cu acele culori minunate ale toamnei, visez la oamenii aceia relaxati, calmi, buni, la cafenele micute si cochete, in care intri atunci cand simti frigul in oase, in care miroase a ciocolata calda si a clatite prea pufoase. Visez la cele 7 ore de mers cu trenul, visez la gandurile mele…pentru ca acum simt ca nu ar trebui sa le gandesc, ci sa le visez…

Visez la toate beculete amplasate peste tot orasul, visez la zile intregi de plimbari, seri calde in cafenele si nopti adormite sau nu la un dans… visez sa fiu atat de obosita la intoarcere incat sa dorm 3 zile non-stop… nu imi pasa de nimic, plec, am nevoie de aceasta „activitate”, vreau sa imi limpezesc creierii, vreau sa fiu „lasata in pace” de toti si de toate. Ei au dorit sa ii las in pace, acum ma razbun, acum vreau eu sa fiu cea lasata in pace, imi vreau linistea inapoi.

Visez deja la Bradul de Craciun, problema este ca nu stiu unde va fii amplasat… poate acasa, dar…nu cred…nu prea am unde sa il amplasez pentru ca nu este un suflet cu care sa il decorez, un suflet care sa doreasca sa stam langa brad si sa il privim aprins dupa ce am stat nu mai mult de 30 minute sa il impodobim.

Visez la cozonacul bunicii aromat, fierbinte, tocmai scos din cuptor. Visez la un sarut la miezul noptii de Revelion…visez sa dansez mult atunci, in noaptea aceea,visez si vreau sa fie si va fi complet diferit de ultimul revelion la care am asistat… am plans anul trecut de revelion si tot anul am plans…acum ma voi asigura ca voi rade cu gura pana la urechi, ca sa fie poate, mai bine 🙂

Simt cum se apropie sarbatorile de iarna, perioada mea preferata din an si sper sa fie frumos, sper sa pot face toate cadourile pe care doresc sa le fac si sa primesc singurul „cadou” pe care mi-l doresc pentru mine si numai pentru mine (aici sunt egoista, stiu!).

Ce imi mai doresc/visez…sa cunosc cat mai multa lume, cat mai multe persoane cu aceleasi gusturi ca ale mele, sa pot merge la teatru de cate ori vreau, sa ascultam muzica comuna, preferata, sa vedem un film mai multi, cu floricele si suc sau sa vorbim un pahar de vorba, la un pahar de vin… roze, Rai de Murfatlar, asa cum imi place mie…

Visez la o armonie in viata mea si cred ca se apropie, vreau sa cred asta, poate chiar o simt, undeva la niste mile marine departare, dar se va apropia si atunci voi spune ca totul este spre bine…

De cand am inceput sa scriu blogul imi spun ca astept sa ma „calmez” pentru a scrie si eu chestii mai normale, care sa placa multora, idei comune, fara deprimarile astea….dar nu ma pot abtine sa nu scriu ceea ce simt, ceea ce gandesc, ceea ce imi doresc s visez… asa ca, le multumesc celor care isi rup 5 minute din timpul lor sa citeasca cuvintele mele si un minut pentru a comenta sau a scrie un mail… dupa cum am mai zis, ma bucur ca aceste cuvinte mai „percuteaza”, ca unii oameni chiar simt ce scriu aici, ca in felul lor inteleg….

Visez…