Pastila uitarii

„You take the blue pill and the story ends. You wake in your bed and believe whatever you want to believe. You take the red pill and you stay in Wonderland and I show you how deep the rabbit-hole goes.” (The Matrix)

Nu ai vrea cateodata sa te pui capul pe perna seara si a doua zi sa te trezesti fara o parte din amintiri, fara anumite sentimente? Evident, o selectie atenta a amintirilor si a sentimentelor… Ai simtit vreodata tristete cand te-ai trezit dimineata? Si asta nu pentru ca ai dormit prea putin, ci doar pentru ca nu vrei sa te trezesti la realitate.

Ca sa fie clar, nu am tendinte sinucigase si nici nu sprijin astfel de comportamente, pur si simplu simt o revolta interioara cu privire la „organizarea lumii”.

Nu cred in vorbele batranilor care spun ca mai tarziu ne vom aminti si vom rade de toate… nu se poate, intotdeauna ramane ceva, un detaliu care ne baga in melancolie, care ne face sa ne dorim intoarcerea in trecut, oare cand se va inventa masina timpului?

As vrea sa imi ofere cineva o pastila care sa imi poata sterge macar unele amintiri, sa o inghit si apoi totul sa dispara, sa sterg amintiri dureroase, cuvinte spuse la nervi, lacrimi, orice ma impiedica acum sa respir liber.

Tu ce ai vrea sa dai uitarii?

(Poza – Deviantart.com)

I forgot

Am senzatia ca am uitat ceva… ceva important…undeva in urma mea…

Stiu…m-am uitat pe mine, mi-am uitat sufletul…

Renuntare vs. Resemnare

Se spune ca speranta moare ultima… insa cum este atunci cand chiar simti ca a murit si speranta… se cheama renuntare sau resemnare?

Este o mica diferenta intre renuntare si resemnare. Renuntarea este, in sine, un lucru „rau”, care nu te ajuta cu nimic, da dovada de slabiciune… Resemnarea, pe de alta parte, este un alt tip de renuntare, atunci cand iti dai seama, intr-un mod constient ca nu se poate, ca nu exista, ca nu are rost, etc… Atunci cand realizezi ca eforturile tale sunt in zadar. Aceea este resemnare, nu renuntare.

Resemnarea este ca un fel de trezire la realitate, pe cand renuntarea este o adancire in vis, in somn. Cand renunti te complaci in situatie, esti slab, te amagesti ca s-ar putea sa fie si altfel bine. Cum poti crede ca ti-ar fi bine fara EA, fara EL?

Resemnarea este ca o palma puternica peste fata, te trezesti la realitate din visul in care credeai ca orice este posibil si rationezi… vezi, intelegi ca nu totul este posibil, incepi sa cantaresti problema, avantaje, dezavantaje… pe scurt, realism curat… Si dupa atata realism realizezi ca nu se poate, ca nu ai ce face decat sa te resemnezi.

Da, eu renunt si ma resemnez oarecum, cate putin din fiecare.

Renunt la a mai cauta pe acel Cineva, nu are sens… de ce dracu sa ma chinui cand mi se dovedeste in mod ritmic faptul ca nu exista? Da, renuntarea este un semn de slabiciune, dar cred ca am si eu dreptul la asa ceva dupa atata timp in care (unii spun) ca m-am chinuit mult prea mult pentru persoane nesemnificative.

Ma resemnez ca nu exista… este mai putin dureros asa, nu mai sper ca va aparea. Daca totusi se va intampla asta, cu atat mai mult voi fi mult mai fericita…dar repet, ma indoiesc, ma resemnez.

Renunt la a mai incerca sa imi „resuscitez” sufletul/inima/totul pentru ca nu este nimeni care sa o poata faca, nimeni pentru care sa o fac.  Ma resemnez ca nu exista acea persoana matura, echilibrata, capabila sa isi mentina echilibrul impreuna cu mine, capabila sa devina una cu mine… la propriu si la figurat.

Ma resemnez cu faptul ca am pierdut mult, ma resemnez cu faptul ca am gresit mult, ma resemnez cu faptul ca am invatat din greseli… ma impac cu ideea ca nu voi mai gresi atunci cand va fi, daca va fi vreodata…

Renunt la activitatea de „cercetare”, renunt sa incerc sa inteleg oamenii (cu exceptia celor care mi-au dovedit ca merita, se stiu ei), renunt la tot ceea ce ma doare acum…refuz sa ma mai gandesc la orice din trecut, ma gandesc doar la prezent si la cum sa imi fac viitorul mult mai happy, mai „autosuficient” daca pot spune asa…

Ma resemnez ca nu exista, renunt la a mai cauta….