Pasiune vs. Obsesie

Vorbeam ieri cu Tiberiu despre pasiuni, in sensul de hobby-uri, si cat de departe pot merge ele… Da, recunosc ca si eu am pasiuni, imi plac povestile de dragoste, ma fascineaza vampirii si eternitatea, dar de aici si pana la a fi obsedata de un lucru este cale mai lunga. Ca de obicei, in alte posturi ale mele din categoria VERSUS, incerc sa identific limita fina dintre doua concepte, sa delimitez ceea ce este bine de ceea ce este rau, sa lamuresc chestiuni care sunt atat de evidente si totusi atat de complicate.

Vedem in jurul nostr oameni obsedati de hobby-urile lor, oameni care dorm cu zeci de animale in casa doar din dragoste de animale, oameni care isi umplu casa de obiecte semnificand o idee, un simbol, mereu acelasi, in fiecare colt al casei. Nu puteti nega ca sunt si oameni care uita pur si simplu de ei, fiind absorbiti complet de acea pasiune pe care o simt. In viziunea mea, aceasta pasiune/hobby se transforma incet, incet intr-o obsesie, daca nu este oprita sau stapanita la timp, lucru negativ din punctul meu de vedere. Nicio obsesie pentru nimeni si nimic nu poate fi benefica, in orice conditii s-ar naste ea.

Oamenii ajung sa fie „devorati” de cate o obsesie si astfel se pierde o parte din spiritul lor, se schimba intr-un mod radical si iremediabil. Se spune ca dragostea este oarba. Eu sunt de parere ca obsesia este oarba. Recunosc, mi s-a intamplat si mie, stiu despre ce vorbesc… din pacate. Se intampla sa se creeze o confuzie intre dragoste si ceea ce este de fapt doar o obsesie uneori bolnavicioasa. Simti ca iubesti, ca nu poti trai fara ea/el, ca ai fi in stare sa mori daca te paraseste… pe naiba, se cheama doar obsesie, parerea mea. Diferenta dintre aceasta obsesie si dragoste o voi detalia intr-un post viitor… poate.

 Revenind, vorbeam cu Tiberiu despre o persoana care si-a umplut casa de obiecte si alte chestii legate de Star Wars, o persoana undeva trecuta de tinerete, singura, care nu face decat sa traiasca pe internet si mai mult doar prin pasiunea sa. Dupa parerea mea, este de fapt o obsesie. Ceva ce te face sa uiti de tine, sa nu mai vezi nimic altceva, de fapt te obsedeaza, nu te pasioneaza. De asemenea, un alt instinct al acestor oameni „obsedati” este caracterul puternic defensiv, isi apara cu putere convingerea, vor sa fie rugati pentru a dezvalui cat de putin din ceea ce ei considera „averea” lor.

Oricum, sentimentul este destul de puternic, acaparant, devorator… aproape ucigator.

Si deseori, chiar se concluzioneaza efectul ucigator al obsesiilor, acest lucru fiind cauza multora dintre sinucideri, parerea mea…

Aveti grija ce va pasioneaza si cand incepe sa va obsedeze…

Modele vs. Antimodele

Ma gandeam astazi pe drumul de intoarcere de la Giurgiu ca in viata exista la fel de multe modele, precum si antimodele. Evident, nu vorbesc despre cele care apar pe pasarelele de moda de la Milano, ci de acele modele dupa care ne ghidam mai mult sau mai putin in viata, mai mult sau mai putin constient. Insa aceste modele exista!

Se spune ca exista un complex Oedipian al omului, ca fiecare om isi cauta perechea dupa modelul mamei, daca este baiat si al tatalui in cazul fetelor. Dar ce se intampla cand sunt antimodele, ce se intampla cand trebuie sa te feresti de ceva ce cunosti foarte bine.

Oare este mai bine si mai usor sa gasesti ceea ce cunosti foarte bine sau ceva ce nu cunosti dar al carui antiteza o stii mult prea bine? Ma intreb daca este mai bine sa ai modele sau anti-modele?

Recunosc, am poate la fel de multe modele pe cat anti-modele. Ma gandeam zilele trecute la cum visez viitoarea mea familie, oricand s-ar implini ea… Nu, nu visez la casuta alba cu gard si tigla pe acoperis, visez la sentimente, la armonie. Visez la armonia care s-ar simti in familia mea, visez la parfumul casei mele care este specific fiecarei familii… visez la copiii mei care sa vina sa ma intampine cu caldura dupa o zi lunga in care nu i-am vazut.

Visez la un partener de viata care sa fie langa mine, sa fiu langa el, care sa „traga” la acelasi car cu mine, in aceeasi directie, stiti voi expresia asta…

Am niste prieteni de familie, care in ciuda dificultatilor au ramas impreuna aproape 20 de ani, care acum au o afacere destul de mare si foarte prospera, care au trecut peste greutatile mari pe care le-au intalnit impreuna.

Ea este poate cea mai puternica femeie pe care o cunosc, cea care este cu picioarele pe pamant si capul pe umeri. A stiut cum sa isi creasca baiatul pentru a fi independent, silitor, desi are tot ceea ce isi doreste, a stiut cum sa isi impulsioneze barbatul si cum sa lucreze pentru binele comun al familiei.

El este ca orice barbat, putin aerian, dar cu putin ajutor din partea ei, totul a fost bine si au iesit la liman impreuna.

Imi place sa ma gandesc la ei, imi place sa cred ca si casa mea va fi la fel de plina ca a lor in weekenduri, ca voi trai si eu viata din plin si ca ma voi bucura de realizarile mele precum ei o fac.

Ei sunt un model… Despre anti-modele nu mai vorbesc iarasi pentru ca treaba a mai fost repetata de mine in diverse posturi, cu privire la tata…

Ne raportam la ceilalti chiar si inconstient, avem modele sau anti-modele, ne intrecem unii pe altii intr-un mod inconstient, intreaga lume fiind un traseu de curse in care unii au Ferrari sau altii Logan… Problema este cum reusim sa transformam un Logan intr-un Ferrari? Se poate clar acest lucru… mai greu, dar se poate cu siguranta. Sunt sute/mii de exemple de oameni care au reusit multe in viata pornind de la zero, de la nimic…

Mi-am propus sa fac si eu acelasi lucru ghidandu-ma dupa putinele modele pe care le am in minte si in sistemul meu de valori si principii si ferindu-ma de ceea ce consider a fi anti-modele… lucruri negative pentru mine.

Voi ce modele/anti-modele aveti in viata?