Soarele nu dispare niciodata

De ce va aparea mereu Soarele? De ce dupa furtura Soarele ne lumineaza privirile? Foarte simplu, pentru ca Soarele nu pleaca nicaieri, este mereu acolo deasupra norilor, mereu asteptand sa lumineze culorile Pamantului….

Nici nu stiu daca ceea ce vreau sa spun eu aici este pozitiv sau negativ, optimist sau nu…

Da, m-am mutat, am dat si admiterea la master, am intrat la taxa, dar nu este asa grav. Inca nu sunt obisnuita cu noua mea casa, cu camera care este DOAR a mea, cu noua schimbare, va mai dura putin… Sa zicem ca unele merg bine… Dar altele… tot apar…

Dupa cum vreau sa spun, nu am apucat sa ma bucur prea mult de liniste si de cele pe care le-am realizat pana acum… timpul a fost prea scurt, acum trebuie sa ma gandesc la probleme si mai mari, la cei dragi pe care nu stiu daca voi avea puterea sa ii ajut… Cu toate acestea, gasesc eu o cale de iesire din impas, intotdeauna exista o cale de iesire din impas, trebuie doar sa te chinui putin mai mult pana o vezi, trebuie sa incerci putin mai mult pana totul revine la „normal”.

Repet insa, Soarele este mereu deasupra noastra a tuturor, deasupra norilor, trebuie doar sa gasim o spartura in nori pentru a ne bucura de el. Era atat de placut cand eram in avion, in drum spre Romania, si ne aflam deasupra norilor, apusul acela a fost super, cel mai frumos vazut de mine pana acum, confirmarea ca Soarele este mereu pe cer.

Acest sentiment imi da o oarecare putere de a merge mai departe, o liniste nebanuita, o hotarare absoluta de a reusi orice imi propun, in orice conditii m-as afla.

Soarele meu este acolo sus, stiu eu, iar acum incep sa il vad… Ma duc sa stau putin la Soarele „meu”…

 

Apus de Soare pe Dunare

Aseara m-am intors de la Timisoara, de la IsWinT, o sa va povestesc intr-un post viitor peripetiile mele de pe acolo. Eram putin trista ca nu am mai putut ramane, m-am distrat foarte bine acolo, as mai fi vrut sa stau pana la finalul festivalului, dar avand in vedere ca acum sunt la birou, intelegeti de ce nu am putut ramane.

Ceea ce m-a binedispus aseara intr-o oarecare masura a fost apusul absolut superb pe care l-am prins pe Dunare, putin inainte de Portile de Fier. In zona respectiva, linia de cale ferata merge exact pe marginea raului, din cand in cand traversand cate un tunel. Soarele era undeva in spate si lumina diferit fiecare culme din raza mea vizuala. Toate plantele aveau o culoare calda, verdele trecand tot mai aproape de galben, portocaliu chiar… In casti ajunsese sa cante Massive Attack – Tear Drop… O senzatie de calm m-a cuprins, am realizat ca viata chiar este frumoasa, o stare de caldura mi-a inundat tot corpul… Pasarile zburau incet peste apa adanca, apa care era atat de calma, parca nici nu se deplasa…

Poza de mai sus este doar una dintre cele multe pe care le-am facut acolo… Se pare ca zona aia este predestinata si data trecuta cand am mers spre TM am avut parte de privelisti placute in aceeasi zona.

Cativa kilometri mai incolo, nu foarte multi, am vazut un curcubeu imens, curcubeu care parca rasarea din Dunare si inconjura trenul… Nu am mai vazut un curcubeu de mult timp, era atat de mare si de frumos… totul in apus…

Dupa cum zicea cineva, cand imi va fi mai rau, sa imi fie mai bine ca atunci…

Cele 30-40 de minute sau chiar mai putine pe care le-am petrecut acolo au fost absolut linistitoare si placute… va doresc tuturor sa aveti parte de asemenea clipe…