Teama sa speri

„I’m fighting hard
To hold my own
No, I just cant make it
All alone”      

(Madcon-Beggin)

Sunt furioasa pe mine, furioasa pentru ca pana acum am pierdut timp, cuvinte, sentimente, emotii, imbratisari pentru cateva persoane care nu le meritau indeajuns. Nu, nu spun ca nu am cunoscut persoane deosebite, care m-au impresionat si mi-au atins sufletul in felul lor specific…dar au fost si persoane care nu au starnit sentimente adevarate in sufletul meu si cu care nu ar fi trebuit sa pierd timpul. Suna egocentrist?! Poate!

De ce mi-am dat seama acum?! Pentru ca am gasit persoana care le merita… Si o spun cu foarte mare precautie sa nu exagerez… Mi-am luat marja necesara astfel incat sa nu doara, sa nu gresesc, sa fiu sigura…

Si mi-e teama, mi-e ingrozitor de teama de sentimentele mele, de viitor, de dor, de a spera… 

In trecut imi doream sa am puterea sa ma  abtin, sa „suflu si in iaurt”, doream sa am mai multa grija sa nu sufar, dar nu am reusit niciodata sa fac asta… acum pot spune ca am reusit, dar nu mai vreau, stiti voi: ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini…

Hai ca am inceput sa vorbesc in proverbe si vorbe de duh!

Este atat de bine, totul este atat de bine incat imi este teama ca ma voi trezi, ca voi constata ca totul este un vis plasmuit de mintea mea… imi este atat de teama sa nu dispara incat imi este teama sa ating, sa vad daca exista cu adevarat…

Nu, nu mai vreau sa se shimbe nimic niciodata, asa totul este perfect… am mai spus-o si anterior, simt acest lucru in fiecare secunda din zi, in fiecare vis avut noaptea…

(Foto – Deviantart)

Eutanasiere sau Crima

Gata, mi-a ajuns!!! M-am saturat sa te hranesc, sa te ajut sa respiri, sa iti dau cate un mic soc electric de cate ori inima ta se opreste… Vreau sa mori… Mi-ai zis ca vrei sa mori, m-ai rugat sa te omor din sufletul si mintea mea si nu am facut-o… Am continuat sa iti dau oxigen pentru plamani si „curent electric” pentru corp.

Mi-ai ros pe dinauntru sufletul si asta doar pentru ca eu am permis-o… Ajunge! Vreau sa mori!

Alege, ori te eutanasiez ori te ucid, efectul fiind acelasi… Vreau sa dispari, vreau sa nu mai simt nimic in legatura cu tine, sa nu ma mai intereseze daca ai putrezit sau te mananca viermii… Nu vreau nici macar sa simt mirosul putreziciunii tale, vreau sa nu am niciun resentiment al faptei mele, vreau doar sa dispari… Sa nu imi mai chinui zilele si noptile, cosmarurile si visele frumoase, vreau doar sa dispari, iar in urma ta sa nu mai ramana nici macar urma respiratiei tale…

Nu stiu cum, nu stiu cand, nu stiu daca voi avea puterea… dar cat de curand te voi ucide…

 

A piece of puzzle…happiness

 Si daca ceea ce cautam, fiecare in felul sau, nu exista nicaieri sau este mult prea departe pentru a putea fi atins…?!

Nu, nu suntem perfecti, nu cautam perfectiunea. Consider ca fiecare om ar trebui sa fie constient ca nu exista perfectiune nicaieri. Cu toate acestea, cautam ceea ce este perfect pentru noi. Sa ne imaginam ca viata este un fel de puzzle imens, cu zeci, sute de mii de piese. Omul este cel care incearca sa il rezolve, care isi ia, la un moment dat, destinul in maini si vrea sa isi construiasca viata, vrea sa puna piesele la locul lor pentru a putea termina viata impacat cu sine. Este incantat de faptul ca se afla la inceput, are mult de lucru, multa energie, multe piese de pus la locul lor. Dupa cum stim prea bine, un puzzle se incepe de la cel putin o margine, se face conturul, pentru ca este cel mai simplu. Asa si cu omul nostru, isi stabileste intai limitele, locul pe care ar trebui sa il obtina in societate, ceea ce este si personalitatea lui se aseaza o data cu marginile jocului.

Pe de alta parte, stim ca inceputul si sfarsitul sunt partile mai usoare, inceputul pentru ceea ce am argumentat mai sus, iar sfarsitul pentru ca au mai ramas doar putine piese si sunt usor de aranjat. Partea cea mai dificila este cea din mijloc, „umplutura” spatiului gol dintre margini, „implinirea” vietii…

Inevitabil, fiind foarte multe piese, sunt unele dintre ele pe care omul nostru le cauta „intensiv” pana la descoperirea lor. Isi pierde o buna bucata de vreme in cautarea unei piese pentru ca dupa ceva vreme sa se plictiseasca si sa treaca la urmatoarea fara a o gasi la inceput pe cea care ii trebuie. Ati jucat puzzle, stiti cum este prea bine…

Din cand in cand, omul nostru se mai plictiseste, lasa „jocul” in seama nimanui si a tuturor, pierde controlul jocului, implicit a vietii lui… bate vantul intre timp si jocul sau se mai strica din cand in cand, pentru ca apoi sa o ia de la capat… cumva trebuie terminat, mai bine sau mai rau, mai devreme sau mai tarziu. Dar intotdeauna se intoarce la joc, trebuie sa o faca, este viata lui totusi.

Ei bine, intrebarea mea estecu privire la acea piesa pe care o cautam cu totii… daca nu o gasim niciodata? Nu exista piesa perfecta de puzzle, este doar acea unica piesa pe care o cautam, care are conturul cautat de noi, care se potriveste perfect in imaginea oferita de puzzle.

La final, cand tabloul este finalizat, omul nostru poate sta pe marginea lui, odihnindu-se si admirand piesajul pe care chiar el l-a realizat… cata satisfactie ar trebui sa fie in inima lui… Acea satisfactie o cautam cu totii, multumirea oferita de faptul ca ori de cate ori am lua-o de la capat, am face totul exact la fel…

Unde credeti ca este piesa voastra de puzzle, acea unica piesa… Si mai ales, cum credeti ca o veti gasi?!

Ciudat…

Inainte de a scrie orice despre Viena sau despre Romania… spun doar ca mi se pare ciudat, ciudat cum cu varsta incepi sa iti doresti altceva…ceva mai bun, ceva mai „sanatos”… cum ochii mei vad, iar inima mea doreste…

Nu, nu cred ca este de la recenta implinire a varstei de 22 de ani… mi se intampla de ceva vreme… vreau altceva, vreau sa construiesc mai sus, mai mult, mai puternic, mai rezistent… VREAU!

 

 

Missing…

Yeap, it`s so fucking late, iar eu astept la servici sa termine managerul un raport de revizuit, dar nu este vina lui… doar diverse chestii incontrolabile…

Am o stare ciudata de oboseala combinata cu dor, combinata cu dragoste si cu energie… ciudat…

Mi-e dor de el…. de tine… TE IUBESC!

PS: de doua zile incoace cuvantul love bate in statistici „lacrimi” 😀

Perfection

M-am apropiat de el sa ii soptesc ceva la ureche… M-am intalnit cu gatul lui… puternic, ispititor, dulce… am gustat din el, i-am simtit pulsul sub ureche… il sarut, il savurez, simt dragoste…

Si cum ar fi daca am fi doua piese de puzzle? Sa ne potrivim fizic, sa ne completam… Da, buzele mele se potrivesc perfect cu gatul lui… Perfection…

My peace…

Stiti voi acea relatie pentru care mai mult de jumatate m-ati criticat ca mi-o doresc, iar restul mi-ati spus sa astept cuminte ca va veni?! Ei bine… a venit…

Stiti voi acea persoana despre care majoritatea dintre voi ati incercat sa ma faceti sa cred ca nu exista? Ei bine… EXISTA!

Iubesc, iubesc dupa mult timp… Primavara a venit afara si mi-a atins si mie sufletul, iar LUI trebuie sa ii multumesc, cel care imi aduce flori sa imi incante simturile si sufletul…

Am disparut putin din peisajul „blogosferei”….tocmai datorita lui care m-a rapit, m-a facut sa imi odihnesc sufletul si mintea, cel care mi-a mangaiat fruntea descretind-o si sufletul vindecandu-l… Inca o data spun ca nu imi pasa ce spuneti, voi aceia care incercati sa ma convingeti ca nu exista.. eu stiu ca exista…

Ma simt ca in liceu, ma simt ca la prima iubire, iar asta ma face sa uit toate cele intamplate in ultimii doi ani, imi face atat de mult bine… Nu trebuie decat sa ma uit in ochii lui verzi de copil si totul dispare… ma inec in acei ochi si nimeni nu mai conteaza… El imi da putere, el ma sustine acum cand trec prin (poate) cea mai grea perioada din ultimii cativa ani… cand imi incep viata… Nu imi doresc decat sa stam impreuna ascultand Coldplay si o lumanare cum sfaraie stingandu-se incet, nu vreau decat sa adorm mereu in bratele lui cu o lumanare care palpaie usor langa noi, ne vegheaza somnul linistit… Vreau sa ma intorc noaptea si sa il pot lua mereu in brate…sa respir incet pe gatul lui, sa ma stranga in brate cand ne trezim si sa imi spuna ca ii este dor de mine… totul este atat de frumos…

Si mi-am jurat sa nu mai fac aceleasi greseli pe care stiu ca le-am facut mai demult, mi-am promis sa il sustin si eu cum pot, mi-am promis sa fie Universul meu… Mi-am promis sa visez mereu in bratele lui….

Am vrut sa iubesc….acum iubesc… incepusem sa cred ca nu se mai poate, insa… iata, s-a demonstrat contrariul…

Am fost la munte weekendul asta, a fost atat de relaxant si de prelung, desi a fost o zi jumatate practic… Cred ca acele clipe in parcul din Sinaia, stand la soare, sa ne incalzim, au fost cele mai frumoase dupa mult timp… Abia astept sa il fur intr-un weekend, fara sa aiba nicio idee ca plecam din oras… sa il fur, sa coboram din tren la Gara de Nord si sa luam trenul catre Siania, doar cu hainele de pe noi…sa nu stie decat parintii de noi, sa fim doar noi… sa il simt langa mine…

Stiu, nu sunt coerenta, dar este greu cand simt ceea ce simt… de ceva timp am cuvintele astea in cap si nu am gasit momentul potrivit sa le scriu… nici acum nu cred ca este momentul potrivit, insa… deja nu le mai puteam tine in suflet, imi vine sa tip…. sa rad mereu in hohote, sa zambesc ca proasta pe strada…sa fug mereu la el…

Abia astept seara de maine….

Barbatul „perfect”

Leapsa primita de la Adelix 🙂 Desi, pic langa laptop (zi lunga), voi incerca sa fiu cat mai constienta de ceea ce zic si sa fac un „portret” cat mai complet…

Am pus ghilimelele de rigoare in titlu pentru ca este tipul meu perfect de barbat si chestia asta este relativa, nu exista acea persoana PERFECTA pentru toti/toate. Trebuie sa povestesc despre tipul de barbat pe care il consider eu perfect. Asa cum m-a mai intrebat cineva zilele trecute, voi raspunde clasificand trasaturile pe cele 3 domenii mari pe care le vad eu: fizic, sentimental si rational.

FIZIC

In principiu, sa nu fie foarte gras, relativ potrivit la inaltime cu mine (desi am avut si prieteni mult mai inalti). Prefer ochii deschisi la culoare (verzi, albastri), insa…cel mai important lucru, este ca trebuie sa exprime ceva. Trebuie sa fie niste ochi vii, care sa ma arda cu privirea, sa ma admire, sa simt atunci cand ma fixeaza, sa fie dulci atunci cand ii mangai… sa fie plini de caldura. Sa aiba un zambet fermecator…

Ar trebui sa aiba mainile frumoase, nu pot explica exact cum, insa sa fie frumoase (niste crema nu strica 😛 ).Sa fie un barbat pe care costumul sa stea bine, sa fie un barbat pe care sa nu il deranjeze purtatul costumului. Sau, daca il deranjeaza, il asigur eu ca ii sta bine 😀 Sa fie un barbat care sa stie sa se imbrace elengant cand este nevoie, sa stie cum ii sta bine, sa nu aiba nevoie de mine pentru -si cumpara haine, desi i-as mai da si eu sfaturi 🙂

Sa aiba parul putin mai lung, adica nu periuta ca la armata, sa am cu ce sa ma joc atunci cand stam linistiti. 🙂

RATIONAL

Trebuie sa fie un barbat PASIONAT. Nu conteaza de ce anume, doar sa fie pasionat, sa simt ca poate pune suflet in ceea ce face, fie ca este un site, un lucru pentru servici sau pur si simplu un dans cu mine. Sa citeasca, nu conteaza cat de mult, dar sa fie in stare sa citeasca un roman bun, o poezie de dragoste, o carte tehnica pentru domeniul sau de lucru, etc.

Ar trebui sa isi cunoasca limitele, insa sa doreasca sa si le depaseasca in permanenta. Eu asa fac si asta imi doresc si de la cel de langa mine.

Rational ar fi multe chestii, dar ma opresc aici, sunt mai greu de exprimat.

SENTIMENTAL

Trebuie sa fie un barbat care sa poata iubi, sa fie „cald” la interior, sa ma faca sa ma simt femeie. Sa se lase in voia sentimentelor. In acest aspect trebuie sa fie pasional…

Trebuie sa danseze, nu neaparat cu mine, dar sa danseze, trebuie sa ma tina in brate, sa fie langa mine cand am nevoie de o imbratisare. Nu am nevoie de cuvinte, stiu ca nu prea se pricepe lumea la ele, am nevoie doar de liniste din cand in cand. Sa fie un barbat care sa poata plange ( mi se pare o prostie aia cu: barbatii nu plang niciodata).

Trebuie sa ma tina in brate cand dormim, sa imi sopteasca din cand in cand cate un cuvant dulce la ureche, sa isi doreasca sa fim singuri uneori. Trebuie sa ma vada cum ma pregatesc sa ies in oras fara el, sa imi admire infatisarea/hainele/etc.

Sa stie sa faca gesturi mici de atentie, nu am nevoie de mari chestii… Nu stiu cum si ce sa mai explic, sa pot deveni, in timp, „majoritatea” sau poate chiar „totul” sau, iar el sa fie al meu.

Totul este mult prea complicat de explicat, trebuie doar simtit…

Hope…

YOU ARE ADDICTIVE… I AM ADDICTED…

Bad wish

Amintirile, la fel ca si anumite dorinte dor ca dracu`!

De ce o dorinta trebuie sa doara? Poate pentru ca nu se poate indeplini? Nu inteleg mecanismul, dar nu vreau sa il mai simt.

Vreau atat de multe si nu am timp fizic, pe langa lipsa altor chestii esentiale… Voi pleca la Viena de ziua mea anul acesta. Da, voi pleca singura, din diverse motive. Poate o sa reusesc sa conving o colega de servici, dar inca nu se stie.

Ma voi plimba de ziua mea printre straini, chiar si de natie, pe strazi curate, prin parcuri frumoase… si vreau sa ma dau in roata faimoasa din Viena, sa vad orasul de la inaltime… Nu ma mai intereseaza nimic, abia astept sa vina momentul sa plec… Pana atunci….mai urmeaza o Sinaia (cred) si un Galati… drumuri pe care le voi face pentru a ma destinde, pentru a reusi sa ma relaxez…

I have to leave….