Illusions

So, what do you think, is the glass half empty or is the glass half full?

In secunda in care simti partea goala a paharului, totul se poate schimba doar din interiorul tau.

Crezi ca nu se poate mai bine?….mai gandeste-te o data! Mereu se poate mai bine, la fel cum mereu se poate mai rau…depinde numai ce cale vrei sa alegi… vrei sa vezi paharul jumatate gol sau jumatate plin?

Am „lucrat” la mine de ceva timp incoace si am reusit sa „intorc” paharul cu susul jos, iar partea goala sa fie cea principala.

Mi-am demonstrat ca se poate, iar asta este cel mai important.

Vrei sa schimbi ceva la viata ta? Incearca sa vezi paharul pe jumatate plin si vei vedea cum lucrurile incep sa se imbunatateasca…. karma functioneaza intotdeauna.

Totul se poate cu putina vointa, trebuie doar sa stii ce vrei!

La multi ani 2010!

Da, vine cam tarziu postul acesta, stiu… dar totusi, ma gandeam la anul trecut, la cat de mult m-a schimbat si la sentimentele pe care le-am incercat.

A fost un an greu, a inceput dificil, prin spitale, ingrijorata, plangand… apoi a continuat cu o perioada de apatie, pentru ca la final sa ajung cumva pe linia de plutire.

Trebuie sa multumesc catorva persoane pentru anul trecut, pentru schimbarile ce au avut loc in mine… trebuie sa dau „Cezarilor” ceea ce este al lor.

In primul rand, as vrea sa ii multumesc lui Mihai pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat la moartea bunicii mele. Stiu ca i-am gresit, dar sper sa fie fericit si sper ca macar putin sa ii fi intors ajutorul si sprijinul pe care mi l-a acordat el. Mihai, nu ai trecut neobservat prin viata mea si sper ca nici eu nu am trecut astfel prin a ta…

Vreau sa le multumesc Alinei si lui Tudor, fosti colegi de facultate pe care eu ii consider prieteni foarte buni. Intr-un fel sau altul mi-au demonstrat ca sunt langa mine. Sper ca si ei sa ma simta la fel de aproape de ei.

Vreau sa ii multumesc unui prieten foarte bun pentru ca imi asculta aberatiile din cand in cand si uneori imi mai da cate o „palma psihologica” pentru a iesi din naivitatea si copilaria mea, asa cum zice el. 🙂

Sfarsitul anului a adus cumva mai multa liniste in viata mea, nu au mai avut loc evenimente majore sau cel putin nu majore in sens negativ.

Un an nou a inceput, cu mult mai multa liniste decat cel trecut, poate cu unele framantari interioare, dar asta este un subiect pentru alt blogpost.

La multi ani tuturor inca o data si un an plin de bucurii va urez!

Sarbatori Fericite sau nu…

Nu-mi vine sa cred ca a mai trecut inca un an, ca peste cateva zile va fi Craciunul din nou… Nu il simt, nu simt acea bucurie a sarbatorilor de iarna, cel mai adesea am simtit tristete in ultima perioada… A fost un an greu, dificil din toate punctele de vedere, dar mai ales din cauza faptului ca am pierdut pe cineva foarte drag, poate pe cea mai draga persoana din viata mea… Nu vreau sa scriu aici prea multe pentru ca sper sa am taria de spirit sa scriu in memoria ei cand se va implini un an de la moartea sa.

Partial, cred ca din cauza asta nu simt aceste sarbatori, colindatorii care au venit la birou saptamana trecuta nu au facut decat sa ma intristeze si sa imi provoace lacrimi.

 Nu, nu imi doresc nimic de Craciun, cel putin nimic material, nu vreau sa primesc niciun cadou, nu m-ar sensibiliza nimic in acest moment… Singurele dorinte pe care le am nu se pot indeplini si asta este un alt motiv de intristare.

Incerc sa ma concentrez pe alte chestii, pe munca, pe studiu, pe orice altceva care nu mi-ar putea provoca sentimente, de orice fel ar fi ele.

Din anumite puncte de vedere as vrea sa fie si aceste sarbatori ca cele de anul trecut…

 

Teama sa speri

„I’m fighting hard
To hold my own
No, I just cant make it
All alone”      

(Madcon-Beggin)

Sunt furioasa pe mine, furioasa pentru ca pana acum am pierdut timp, cuvinte, sentimente, emotii, imbratisari pentru cateva persoane care nu le meritau indeajuns. Nu, nu spun ca nu am cunoscut persoane deosebite, care m-au impresionat si mi-au atins sufletul in felul lor specific…dar au fost si persoane care nu au starnit sentimente adevarate in sufletul meu si cu care nu ar fi trebuit sa pierd timpul. Suna egocentrist?! Poate!

De ce mi-am dat seama acum?! Pentru ca am gasit persoana care le merita… Si o spun cu foarte mare precautie sa nu exagerez… Mi-am luat marja necesara astfel incat sa nu doara, sa nu gresesc, sa fiu sigura…

Si mi-e teama, mi-e ingrozitor de teama de sentimentele mele, de viitor, de dor, de a spera… 

In trecut imi doream sa am puterea sa ma  abtin, sa „suflu si in iaurt”, doream sa am mai multa grija sa nu sufar, dar nu am reusit niciodata sa fac asta… acum pot spune ca am reusit, dar nu mai vreau, stiti voi: ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini…

Hai ca am inceput sa vorbesc in proverbe si vorbe de duh!

Este atat de bine, totul este atat de bine incat imi este teama ca ma voi trezi, ca voi constata ca totul este un vis plasmuit de mintea mea… imi este atat de teama sa nu dispara incat imi este teama sa ating, sa vad daca exista cu adevarat…

Nu, nu mai vreau sa se shimbe nimic niciodata, asa totul este perfect… am mai spus-o si anterior, simt acest lucru in fiecare secunda din zi, in fiecare vis avut noaptea…

(Foto – Deviantart)

Dreptul la fericire

Vorbeam mai demult despre Dreptul la vise, cat de important este si cum ne mentine „in viata”. Acum vreau sa ma refer putin la dreptul la fericire, un drept invocat deseori de fiecare dintre noi.

De cate ori nu ai spus: „Am dreptul sa fiu fericit(a)!” ?! Cu siguranta ai spus-o de multe ori, dar de cate ori chiar ai simtit ca asta faci, ca prin actiunile,vorbele,gandurile si sentimentele tale, iti construiesti drumul spre fericire? Poate de prea putine ori.

Fiecare dintre noi stie ca vrea sa fie fericit, este pentru multi dintre noi cea mai arzatoare dorinta, mai mult decat banii, casa etc, dar prea putini actioneaza in acest sens, prea putini sunt proactivi (asa cum se exprima seful meu) si isi iau destinul in maini.

Asa eram si eu, recunosc… imi doream sa fiu fericita, este cea mai mare dorinta a mea in continuare, dar alesesem sa ma complac in multe chestii, nu mai reuseam sa ma urnesc in drumul meu spre fericire.

Nu mai sunt dispusa sa fac asta, vreau sa fac totul pentru a fi fericita si nu mai vreau sa fac niciun compromis, iar pana acum totul merge foarte bine in aceasta privinta… 🙂

Si voua, tuturor celor care citesc aceste cuvinte, va spun sa va cautati fericirea, sa faceti totul pentru a reusi in aceasta privinta, viata este mult prea scurta pentru a va permite sa va pierdeti in detalii.

 

Impossible is nothing

Ai simtit vreodata ca totul este posibil, ai simtit vreodata ca trebuie sa strigi in gura mare, sa urli cat de bine este, ai simtit ca te topesti de fericire?

Dar ai simtit vreodata cum treci de la rau la bine, de la tristete la fericire, de la Iad la Rai, de la lacrimi la zambete?

EU am simtit si este incredibil de bine!

Se poate, totul se poate, trebuie doar sa crezi. EU cred ca se poate si daca nu se poate chiar acum, sigur va fi in viitor, visele devin realitate.

Am realizat in ultima vreme ca am „crescut”, gandesc altfel decat acum 2 ani si cred ca este mult mai bine acum. In trecut purtam resentimente in suflet, sufeream mult prea mult pentru chestii neimportante, nu stiam sa fac liste de prioritati. Dar totul s-a schimbat de ceva timp incoace si ar trebui sa utilizez acest avantaj, ar trebui sa incep in mod constient sa ma dezvolt mai departe. Asta este preocuparea mea de baza in prezent, eu cu mine si cu persoana mea! Suna egoist sau egocentrist ?Poate…si ce daca?! 😀

Acum trei zile ma simteam la pamant, acum simt cum plutesc. Am senzatii, ganduri si sentimente cum nu am mai avut de minim 2 ani si jumatate si este atat de bine, mi-era atat de dor… nu vreau decat sa stau si sa absorb toata energia, sa simt cum sufletul meu devine mai plin de fericire.

Nu am ranchiuni, nu am resentimente, nimeni nu ma poate rani oricat s-ar chinui si asta se datoreaza in principal unor stari pe care le-am constientizat de curand. Ma simt invincibila din acest punct de vedere.

Incet, incet, totul intra pe un fagas mai bun, pe calea spre fericire. Am renuntat la a face decizii compensatorii, nu mai sunt dispusa sa ma multumesc cu ceva, vreau doar fericire pura si absoluta.

Simt ca traiesc, sunt invincibila si totul este posibil!!

Multumesc!

Speranta moare ultima

…sau nu?

Ma gandesc ca speranta este ca o boala, duce la obsesie uneori, nu vi se pare?

Oriunde vezi o licarire de speranta, daca nu o vezi, o inventezi, doar pentru a-ti alimenta sentimentul ca totul va fi bine.

Dar nu, nu intotdeauna totul este bine, se mai intampla si accidente, de cele mai multe ori nu iese asa cum ne dorim noi.

Speranta este un mecanism de aparare al omului, un mecanism de aparare in fata dezamagirii, tot tragi speranta ca va fi bine doar ca sa nu accepti realitatea, ca sa eviti dezamagirea si suferinta.

Vine familia, vin prietenii cei mai apropiati si incearca sa te trezeasca, iti dau „palme” pentru a vedea realitatea, pentru a trece peste, a nu mai spera si a merge mai departe. Nu poti face asta, nu poti accepta sa nu mai speri, nu poti trece peste si privi in viitor.

Concluzia? Hope sucks!

(Foto – Deviantart.com)

 

 

Idei Creionate

„…And I will try to fix you…”

„Don’t try to fix me, I’m not broken…”

Fix me? Fix you? Fix nobody…

Revin la ideea mea ca totul este relativ si ma simt impacata cu ea, unul iubeste, altul uraste. Constientizarea relativitatii ma ajuta sa accept diferentele in orice domeniu, ma concentrez pe asta pentru ca totul sa fie mai simplu. Dar nu inteleg de ce lumea, in general, nu poate accepta relativitatea.

––––––––––––––––––––––––––––––––

” – Nu vreau sa ajung ca tata.

– Nu este buna dorinta asta, nu trebuie formulata asa, este o decizie compensatorie. Trebuie sa avem dorinte cu verbe pozitive.”

Bun, si atunci ce vreau sa ajung? Stiu ca aproape orice mi-as propune voi reusi si totusi, mi-este teama de alegerile mele tocmai pentru ca sunt ireversibile.

–––––––––––––––––––––––––––––––-

” – Nu!

– De ce?!

– Pentru ca nimeni nu merita asa ceva. Este mai bine pentru toata lumea”

Constiinta, o unealta puternica si atat de perversa, te loveste atunci cand te astepti, cand ai nevoie mai putin de o lovitura. Stii ca se va termina rau si atunci de ce sa continui?! Devii criminal chiar daca motivele crimei nu tin de tine, simplul fapt ca esti constient ca se va ajunge la crima si nu te opresti te face un criminal.

––––––––––––––––––––––––––––––––

” – Atunci cand te astepti mai putin, se va intampla.

– Nici acum nu ma astept, dar cu cat cauti mai mult un lucru, cu atat sansele de a-l gasi scad drastic.”

Alchimistul, cautarea aurului la mii de kilometri distanta in conditiile in care era chiar langa punctul de plecare. Cautarea fericirii in zari indepartate cand ea se afla langa noi. Dar oare chiar se afla langa noi?

Si daca da, ce rost mai are cautarea, cel care a inventat cautarea a fost un idiot?!

––––––––––––––––––––––––––––––––

” – Faptul ca iti recunosti defectele si greselile atenueaza impactul lor.

– Nu se poate, consecintele lor raman aceleasi, in cel mai bun caz sunt impacata pentru ca am scos la iveala fantomele din debara de la inceput. „

Si cu ce te ajuta? Nu te poti abtine, intotdeauna instictul bate orice…

Frumoasa si bestia

Azi dimineata veneam spre birou citind cand a trebuit sa fac o pauza pentru a schimba mijlocul de transport (tramvai–>autobuz) si ochii mi-au cazut pe cartea de povesti Frumoasa si Bestia publicata de ziarul Adevarul. Intr-o milisecunda mi-am amintit cat de mult imi place povestea asta si am decis imediat sa o cumpar pentru mine si pentru propria placere.

Apoi mi-am dat seama ca aproape toate povestile pentru copii sunt sau se pot transforma in niste veritabile metafore ale vietii umane.

Sa ne gandim… ea este o fiinta gingasa, inocenta, frumoasa care se pierde in padure (se pierde in hatisul societatii) si ajunge la un castel unde descopera o bestie (metafora a unui barbat transformat), dar isi da seama ca sufletul lui este neschimbat. Se pare ca societatea si viata l-au schimbat, l-au transformat intr-o bestie care ar trebui sa para fara suflet desi nu este.

Nu vi se pare ca asta se intampla in jurul nostru? Societatea incearca sa ne transforme, sa ne faca sa uitam de sufletul nostru.

Bun, si ce se intampla in poveste in continuare? Pentru cei care nu stiu, presupun ca sunt destui de putini, ei se indragostesc, iar la final bestia se transforma in printul care era de fapt (dragostea era conditia transformarii lui) si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

Deci, dragostea ne transforma, este de la sine inteles, dragostea ne face mai buni sau ne face sa ne amintim de cat de buni suntem in realitate, dar cat de greu este acest proces…

Eu am renuntat, vreau sa raman o bestie…

Amintiri muzicale

Melodii, amintiri, persoane, locuri si sentimente. O scurta istorie a muzicii in viata mea si a amintirilor care sunt provocate de aceste melodii (spuse mai mult sau mai putin in ordine).

Guns’n’Roses – Don’t cry = descoperirea rockului, descoperirea muzicii adevarate;

HIM – Killing loneliness = singuratate;

ATB – I don’t wanna stop = prima dezamagire;

Robbie Williams – Feel = speranta unei iubiri;

Radiohead – Creep = vise de puf simtite la sunetul unei chitare, prima „sora” a mea;

Pink Floyd – Dogs = forumul Vama Veche, toate persoanele noi cunoscute acolo, Focsani, prieteni buni;

Guns’n’Roses – Sweet child of mine = toate excursiile facute cu ocazia olimpiadelor de geografie, toti oamenii cunoscuti acolo, distractiile avute;

Morandi – Love me = prima iubire, prima iarna fericita din viata mea;

Heather Headley – He is = o nebunie;

The 69 eyes – Lost boys = ratacire;

Katatonia – My twin = o vara buna, a doua „surioara” a mea;

Justin Timberlake – Sexy back = un drum spre Timisoara, placerea unei calatorii cu trenul;

Pendulum – Slam = o persoana speciala din Timisoara, toate peripetiile avute in acel oras, un oras superb;

Pearl Jam – I am mine = planuri nerealizate;

Jet – Are you gonna be my girl = Revelion la munte;

Limp Bizkit – Livin’it up = facultate, incepe examenul, fuck, am uitat sa dau pe silentios telefonul 🙂

Rob Thomas – This is how a heart breaks = nebunie, Copila`atomica` sunt eu. 🙂

Matchbox Twenty – How far we’ve come = a doua iubire, fericire intensa de scurta durata, tristete;

Reamonn – Supergirl = singurul concert adevarat la care am participat vreodata, fericire adevarata (in multimea aia din video eram si eu si plangeam de fericire);

Red Hot Chilli Peppers – Snow = drum spre birou, prin Rahova, fericire;

Morcheeba – Public displays of affection = experimentare;

Godsmack – Re-align = cautare;

Godsmack – Running Blind = cautare;

Lacuna coil – Unspoken = liniste, tristete;

Goo Goo Dolls – Iris = plimbari cu prieteni prin Cismigiu, rockereala (cum imi place mie sa spun);

Mattafix – Living darfur = iesiri nebune in oras, o noapte la mare, in luna februarie, Liberty Parade 2008;

Coldplay – The scientist = revenire, regasire;

Massive attack – Karmacoma = speranta;

3 Doors Down – Here without baby = tristete;

Si acum ma aflu in prezent, acum reascult toate melodiile astea si multe altele, sunt pe singurul meu playlist din memoria iPodului, si acum le ascult cu placere si acum ma „ating”.

Cu siguranta imi voi aminti multe alte melodii pe care le-am uitat in istoria mea, dar nu conteaza, esentialul l-ati prins.

Dupa cum se vede, totul este un mozaic, cam asa a fost si viata mea pana acum, mai bine spus, ultimii 8 ani, un mozaic de melodii, de oameni, de amintiri, de bune si de rele.