Idei Creionate

„…And I will try to fix you…”

„Don’t try to fix me, I’m not broken…”

Fix me? Fix you? Fix nobody…

Revin la ideea mea ca totul este relativ si ma simt impacata cu ea, unul iubeste, altul uraste. Constientizarea relativitatii ma ajuta sa accept diferentele in orice domeniu, ma concentrez pe asta pentru ca totul sa fie mai simplu. Dar nu inteleg de ce lumea, in general, nu poate accepta relativitatea.

––––––––––––––––––––––––––––––––

” – Nu vreau sa ajung ca tata.

– Nu este buna dorinta asta, nu trebuie formulata asa, este o decizie compensatorie. Trebuie sa avem dorinte cu verbe pozitive.”

Bun, si atunci ce vreau sa ajung? Stiu ca aproape orice mi-as propune voi reusi si totusi, mi-este teama de alegerile mele tocmai pentru ca sunt ireversibile.

–––––––––––––––––––––––––––––––-

” – Nu!

– De ce?!

– Pentru ca nimeni nu merita asa ceva. Este mai bine pentru toata lumea”

Constiinta, o unealta puternica si atat de perversa, te loveste atunci cand te astepti, cand ai nevoie mai putin de o lovitura. Stii ca se va termina rau si atunci de ce sa continui?! Devii criminal chiar daca motivele crimei nu tin de tine, simplul fapt ca esti constient ca se va ajunge la crima si nu te opresti te face un criminal.

––––––––––––––––––––––––––––––––

” – Atunci cand te astepti mai putin, se va intampla.

– Nici acum nu ma astept, dar cu cat cauti mai mult un lucru, cu atat sansele de a-l gasi scad drastic.”

Alchimistul, cautarea aurului la mii de kilometri distanta in conditiile in care era chiar langa punctul de plecare. Cautarea fericirii in zari indepartate cand ea se afla langa noi. Dar oare chiar se afla langa noi?

Si daca da, ce rost mai are cautarea, cel care a inventat cautarea a fost un idiot?!

––––––––––––––––––––––––––––––––

” – Faptul ca iti recunosti defectele si greselile atenueaza impactul lor.

– Nu se poate, consecintele lor raman aceleasi, in cel mai bun caz sunt impacata pentru ca am scos la iveala fantomele din debara de la inceput. „

Si cu ce te ajuta? Nu te poti abtine, intotdeauna instictul bate orice…

Unspoken

Aseara am fost intr-un club cu niste prietene, numai fete si am ajuns sa imi recunosc ceva ce refuzam sa recunosc…

Ma apropii din ce in ce mai mult de relatia pe care mi-o doresc cu cineva si asta nu pentru ca am gasit persoana perfecta ci pentru ca incep sa ma cunosc din ce in ce mai mult, incep sa realizez ceea ce vreau sa insemne o relatie, sa stiu din ce in ce mai bine ce imi doresc. Postul asta este menit sa spuna cu „voce tare” ceea ce toti stim, dar dintr-un motiv sau altul refuzam sa recunoastem, este ca un fel de „rusine”.

Ieri eram cu prietenele mele si stabileam intalnirea cand o alta colega de-a noastra a venit la noi sa ne intrebe unde mergem. Din cate am inteles de la prietenele mele, fata are o relatie cu un tip cam posesiv, care nu o lasa sa iasa nicaieri singura… ma rog nu ma bag la asta. Vreau doar sa comentez replica ei: „Eh, pai voi astea fara prieten nu intelegeti cum este…”. Si mie imi venea sa ii zic: „Sa mori tu ca nu stiu.” Ma rog, mi s-a parut aiurea comentariul ei mai ales ca daca nu am prieten acum nu inseamna ca nu am avut niciodata.

Si de la asta am ajuns aseara sa recunosc un adevar care pentru majoritatea lumii este „rusinos”. Da, este normal ca toti ne dorim sa ne simtim doriti de persoanele de sex opus, este ceva dat de la natura. Pe de alta parte, este normal sa normal sa ne dorim o relatie stabila, perpetuarea speciei, bla bla… Si oare cum se impaca aceste doua chestii?

Ei bine, am o colega pe care o invidiez in sensul bun al cuvantului pentru relatia pe care o are cu prietenul ei si care dureaza de ceva vreme deja. Fiecare se simte bine cu prietenii lui, impreuna se distreaza, toate vacantele sunt planuite cu o groaza de prieteni, etc. Fata il suna pe la 2-3 dupa-masa sa il intrebe daca s-a trezit si unde a fost aseara. Este o siguranta intre ei de invidiat.

Ceva de genul imi doresc si eu, sa fim doua persoane care sunt un intreg pur si simplu prin sentimentul care le leaga si care nu sunt mereu impreuna, fiecare are „intimitatea” lui, „libertatea” lui. Sa fim fiecare in cate un club cu prietenii/prietenele, sa ne simtim admirati de diverse persoane de sex opus, sa admiram si noi unele persoane de sex opus, sa le admiram ca si cum ne-am uita la un „exponat” de muzeu. Dar, cu toate acestea, sa stiu ca undeva in lumea asta, nu neaparat langa mine fizic, este el, persoana care poate este tot intr-un club, dar care cu siguranta se gandeste la mine.

Siguranta… Acesta este cuvantul cheie… Sa fim siguri de celalalt, sa simtim ca suntem iubiti si ca putem iubi in mod liber, dar cu toate acestea sa nu ne pierdem libertatea, sa ne simtim bine in pielea noastra.

 

Echipa vs Cuplu

In ultima vreme am devenit destul de realista/oportunista/egoista sau cum vreti voi sa mai ziceti… Bunica mea imi spunea acum scurt timp ca este fericita pentru ca ma mai gandesc si la mine, iar actiunile mele sunt menite sa aduca intr-o „stare” de mai bine… Si da, chiar asta incerc sa fac, desi nu reusesc inca pe deplin acest lucru.

Si totusi imi dau seama ca nu are niciun farmec realizarea unor obiective in viata daca nu esti langa cineva. Da, ca orice om am in minte anumite obiective, anumite dorinte pe care doresc sa mi le indeplinesc, anumite chestii pe care doresc sa le obtin.

Sa revenim la ideea principala… un cuplu nu poate fi numit un cuplu adevarat si nu poate rezista mult timp daca nu formeaza o echipa. Am vorbit si mai demult despre „modelul” meu de relatie, de familie, model pe care nu l-am vazut la mine in familie, ci un pic mai departe la niste prieteni de familie foarte buni… Ii stiu de cand stateau intr-o garsoniera proaspat casatoriti si amandoi lucrau, ea la o banca si el …nu mai stiu pe unde, apoi cand au avut un baietel s-au chinuit sa iasa la liman, sa faca ceva pe cont propriu… Au stabilita o firma de transport, s-au chinuit mult in orasul acela mic, coruptia fiind mult prea mare. Au cumparat o darapanatura de casa in care au investit foarte mult pe parcursul mai multor ani pentru a reusi sa spuna ca au intr-adevar un camin. Baietelul s-a dovedit a fi un copil foarte cuminte si silitor, lucru datorat in mare parte si educatiei de care a avut parte… Acum o duc foarte bine, ea a renunta de cativa ani la postul ei si se ocupa doar de firma, el inca mai lucreaza la o alta firma, ocupandu-se, cat poate, si de firma lor, desi casa, copilul si afacerile firmei raman in mare parte in „gestiunea” sotiei…

Asta inteleg eu printr-o echipa, oameni care sa tinda catre acelasi tel, sa aiba aceleasi planuri… sa stie ca este cineva cu care si pentru care continua sa munceasca, sa traiasaca, cineva cu care vor putea zambi la batranete vazandu-si copiii/nepotii cum tind catre telurile vietilor lor…

Da, ma puteti contrazice si puteti spune ca asta ar fi definitia cuplului, dar va contrazic… uitati-va in jurul vostru, cate cupluri „lucreaza” pentru ei, pentru binele lor COMUN? Prea putine din pacate… Dupa cum si statisticile o arata, in ultima vreme tot mai multi oameni divorteaza, devenind chiar o moda, din diverse motive invocate. De ce se mai casatoresc daca nu considera ca pot trai impreuna pentru totdeauna? Nu spun ca nu exista accidente sau situatii limita, dar totusi, statistica este infricosatoare…

Vreau o echipa, vreau sa am un tel comun cu altcineva, si nu in sensul de pura coincidenta a telurilor, ci chiar sa fie acelasi tel… Asta imi doresc pentru restul vietii mele, asta visez, asa mi-ar vindeca toate temerile si mi-ar da aripi sa cuceresc lumea, alaturi de cel caruia i-as da si eu aripi sa cucereasca varfurile pe care le tinteste… Totusi, are si cuplul un avantaj pentru cei egoisti… Adica, amandoi sunt egoisti, nu pierd nimic in favoarea celuilalt, insa si catigurile sunt mult diminuate si…bucuria lor nu este nici pe departe aceeasi…

Stiu ca acesta nu a fost una dintre cele mai coerente postari ale mele, insa sper ca s-a inteles ceea ce vroiam sa spun, conceptia mea asupra unei relatii, asupra unui cuplu care ar putea rezista pentru totdeauna.

Voi vreti un cuplu sau o echipa?

Barbatul „perfect”

Leapsa primita de la Adelix 🙂 Desi, pic langa laptop (zi lunga), voi incerca sa fiu cat mai constienta de ceea ce zic si sa fac un „portret” cat mai complet…

Am pus ghilimelele de rigoare in titlu pentru ca este tipul meu perfect de barbat si chestia asta este relativa, nu exista acea persoana PERFECTA pentru toti/toate. Trebuie sa povestesc despre tipul de barbat pe care il consider eu perfect. Asa cum m-a mai intrebat cineva zilele trecute, voi raspunde clasificand trasaturile pe cele 3 domenii mari pe care le vad eu: fizic, sentimental si rational.

FIZIC

In principiu, sa nu fie foarte gras, relativ potrivit la inaltime cu mine (desi am avut si prieteni mult mai inalti). Prefer ochii deschisi la culoare (verzi, albastri), insa…cel mai important lucru, este ca trebuie sa exprime ceva. Trebuie sa fie niste ochi vii, care sa ma arda cu privirea, sa ma admire, sa simt atunci cand ma fixeaza, sa fie dulci atunci cand ii mangai… sa fie plini de caldura. Sa aiba un zambet fermecator…

Ar trebui sa aiba mainile frumoase, nu pot explica exact cum, insa sa fie frumoase (niste crema nu strica 😛 ).Sa fie un barbat pe care costumul sa stea bine, sa fie un barbat pe care sa nu il deranjeze purtatul costumului. Sau, daca il deranjeaza, il asigur eu ca ii sta bine 😀 Sa fie un barbat care sa stie sa se imbrace elengant cand este nevoie, sa stie cum ii sta bine, sa nu aiba nevoie de mine pentru -si cumpara haine, desi i-as mai da si eu sfaturi 🙂

Sa aiba parul putin mai lung, adica nu periuta ca la armata, sa am cu ce sa ma joc atunci cand stam linistiti. 🙂

RATIONAL

Trebuie sa fie un barbat PASIONAT. Nu conteaza de ce anume, doar sa fie pasionat, sa simt ca poate pune suflet in ceea ce face, fie ca este un site, un lucru pentru servici sau pur si simplu un dans cu mine. Sa citeasca, nu conteaza cat de mult, dar sa fie in stare sa citeasca un roman bun, o poezie de dragoste, o carte tehnica pentru domeniul sau de lucru, etc.

Ar trebui sa isi cunoasca limitele, insa sa doreasca sa si le depaseasca in permanenta. Eu asa fac si asta imi doresc si de la cel de langa mine.

Rational ar fi multe chestii, dar ma opresc aici, sunt mai greu de exprimat.

SENTIMENTAL

Trebuie sa fie un barbat care sa poata iubi, sa fie „cald” la interior, sa ma faca sa ma simt femeie. Sa se lase in voia sentimentelor. In acest aspect trebuie sa fie pasional…

Trebuie sa danseze, nu neaparat cu mine, dar sa danseze, trebuie sa ma tina in brate, sa fie langa mine cand am nevoie de o imbratisare. Nu am nevoie de cuvinte, stiu ca nu prea se pricepe lumea la ele, am nevoie doar de liniste din cand in cand. Sa fie un barbat care sa poata plange ( mi se pare o prostie aia cu: barbatii nu plang niciodata).

Trebuie sa ma tina in brate cand dormim, sa imi sopteasca din cand in cand cate un cuvant dulce la ureche, sa isi doreasca sa fim singuri uneori. Trebuie sa ma vada cum ma pregatesc sa ies in oras fara el, sa imi admire infatisarea/hainele/etc.

Sa stie sa faca gesturi mici de atentie, nu am nevoie de mari chestii… Nu stiu cum si ce sa mai explic, sa pot deveni, in timp, „majoritatea” sau poate chiar „totul” sau, iar el sa fie al meu.

Totul este mult prea complicat de explicat, trebuie doar simtit…

The Power of women

Cineva incerca sa spuna zilele trecute ca barbatii vor putere, barbatii sunt orientati spre castig si nu spre chestii „mieroase” precum femeile… Sa fim seriosi… stiu ca majoritatea femeilor stau la cratita, femei din generatii mai batrane, stiu ca multe femei din generatiile tinere stau „la pat”, fiind sustinute de un fraier cu care si-o pun… Dar voi, barbatii, trebuie sa recunoasteti ca sunt femei in ziua de azi care sunt complet independente, care au o putere mai mare decat multi barbati.

Sincer, asta incerc eu sa devin si cred ca imi merge destul de bine. Nu am acceptat nimic de la un barbat daca nu era vorba de vreun cadou de ziua mea sau vreo ocazie speciala, nu imi plac chestiile astea si cu multi am avut chiar certuri din cauza asta… nu se simteau ei barbati daca nu imi plateau sucul… sa fim seriosi, sunteti mai barbati atunci cand recunoasteti ca femeia de langa voi poate castiga mai mult ca voi, poate ca i se rupe de banii din portofel pentru ca are altii in cont.

Cu toate acestea, recunosc faptul ca sunt si barbatii, asa-numiti, lepre… respectiv, acei 2-3% din barbati care traiesc mai mult sau mai putin constient si voit pe spatele femeilor de langa ei. Mi se pare mai mult decat penibil. Eu nu concept sa imi cumpere prietenul meu o carte si unii dintre voi pretindeti sa traiti de-a dreptul ca o larva… Pe de alta parte, nu inteleg nici femeile care suporta chestia asta… astea`s chiar fraiere…

Ziceti voi ca vreti putere… well…nu stiu cat de adevarat este insa se spune ca in spatele oricarui barbat sta o femeie… si tind sa cred tot mai mult in acest lucru… Inca de la nastere sta o femeie langa voi. Presupun ca se stie faptul ca un barbat este mult mai atasat de mama decat de tata, psihologii spun, dati cu rosii in ei! 😛

Sincer, stiu un astfel de caz…. foarte apropiat… si respectivul, dupa ce a dormit cu mamica in camera pana la 18 ani, si-a ales o iubita identica mamei… NO COMMENT

Mai este un aspect care trebuie luat in considerare… puterea psihica. Tot psihologii spun ca, in medie, o femeie este mult mai stabila psihic si reuseste sa actioneze mult mai bine in caz de criza… So….cred ca nu este nevoie sa mai adaug nimic. Este de ajuns sa va ganditi cata durere fizica puteti suporta voi, cu siguranta mult mai putina decat suporta o femeie intreaga sa viata… da, subiectul Tabu al nasterii 😛

Barbatii vad puterea, banii ca pe ceva static sau, mai bine zis, foarte personal… well, cel mai bine este sa ii fructifici si sa perpetuezi ceea ce ai… Cam de cate femei ati auzit voi ca si-au pierdut sume imense in cazino-uri? Sa fim seriosi, cand vine vorba de bani, femeile sunt mult mai chibzuite…

Contraargumentul pe care l-ar putea aduce unii barbati este „distractia”… Sa stiti ca si femeile se distreaza cu banii si puterea lor, doar ca modul este altul si este unul mult mai productiv….

Despre ce sa mai spun? Despre IQ-ul sentimental? Care, normal, este mai mare la femei ca la barbati…

De asemenea, exista si exemple negative ale puterii femeii…nu imi plac, dar trebuie sa demonstrez ceva aici… Mama imi spunea ca daca o femeie doreste, poate face orice dintr-un barbat… Hmm….uitati-va in jur, cati barbati nu sunt condusi la propriu de femei, de la simpla decizie de cumparare a unei haine pana la casatorie. Intr-adevar, poate nu este chiar pozitiva sau normala treaba, insa… majoritatea nu s-ar putea descurca fara o femeie in spate care sa le sopteasca una, alta… fie femeia in calitate de mama, sora,  prietena, sotie, chiar fiica uneori…

Am citit acum cateva luni o CARTE geniala…. o recomand cu caldura si barbatilor, veti gasi atata adevar acolo incat va va soca… Nu, nu este un roman siropos, ci o analiza aproape psihologica a iubirii femeilor….

Cam atat cu puterea… Cand veti lua data viitoare o decizie, ganditi-va cat de mult v-a influentat o femeie…

What men want

Ce vor barbatii…Hmmm, voi chiar credeti ca noi, femeile, nu intelegem, nu stim, nu vedem?! Well, guess what! We do KNOW! Da, stim, cel putin eu pot spune ca stiu ce vor barbatii sau ce vrea acela care este langa mine….

Insa de aici pana la a fi si de acord cu modelul sau de relatie, este cale mai lunga… Sunt de parere ca fiecare dintre cei doi parteneri ar trebui sa modifice cate ceva din perceptiile sale pentru a se intalni undeva la „mijloc”, adica… pentru a se apropia de compatibilitate. Asta in cazul in care cei doi se iubesc, atunci cand este un oarecare sentiment la mijloc. Sentimentele pot exista si fara compatibilitate efectiva, asta am inteles, insa pot disparea din cauza asta… Se poate coexista pana la un punct intr-o stare de incompatibilitate. Pana atunci cand balanta se inclina mai mult spre egoism decat spre sacrificiu, deseori este mai bun un pic de egoism.

Viziunea majoritatii barbatilor asupra relatiilor si asupra femeilor este complet gresita. Nu este ca nu intelegem mah fratilor, ci pur si simplu, ceea ce vreti voi, in mare parte, duce la plictiseala/monotonie sau pur si simplu raceala. Am intalnit atatea cazuri cu „nu imi plac apelurile”, „nu as putea face asa ceva vreodata”, „nu sunt spontan”, etc… Well, spuneti ca femeile sunt plictisitoare, ia gaditi-va, cate femei ati plictisit voi pana acum?

Personal, am stiut aproape de la inceputul „istoriei relatiilor” ce vrea cel de langa mine, la inceput a fost mai greu sa accept, apoi am incercat sa schimb, acum am renuntat… Adica, chiar daca imi este aiurea, chiar daca vreau altceva, il las pe respectivul sa „conduca” relatia, ma „adaptez” nevoilor sale (cu cerintele minime pe care le am si eu) pana cand, cu speranta in fortele divine, isi va da seama cat greseste. Si care este end-ul mai putin fericit de obicei? Well, respectivul sufera pt ca a fost fraier cand trebuia sa inteleaga mai bine despre ce este vorba, cand isi da seama ce fraier imens a putut fi.

Care este sfarsitul cel mai nefericit? Sufar si eu… iar asta ma oftica cel mai tare, deci…una dintre deciziile luate tot de curand a fost sa nu mai sufar niciodata, sa refuz a ma increde, a simti ceva pentru persoane pe care le simt „instabile” daca pot spune asa…

Mi-am dat seama in ultima vreme ca cel mai bine este sa iti fie tie bine. Nu zic sa fii complet indiferent la problemele celor din jur, insa trebuie sa ai intai grija de persoana proprie. Inainte nu pricepeam chestia asta si incercam sa ajut cat pot pe cel de langa mine…acum, cred ca este mai bine sa il las sa se dea singur cu capul de pragul de sus ca sa il vada pe cel de jos, vorba aceea.

In concluzie baietilor/barbatilor, sa stiti ca femeile stiu ce vor, nu vor plictiseala, chestie pe care o propuneti voi 😛 Iar daca vi se pare ca nu o intelegeti pe cea de langa voi, straduiti-va putin mai mult, cu siguranta este ceva BIG la mijloc, dar daca vi se da mura-n gura nu veti invata nimic niciodata… THAT`S IT!

Un vis

Nu mai vreau sa disec si eu o dorinta de a mea pe care a explicat-o un prieten foarte bine. Asa ca va trimit AICI!

Enjoy the reading!

I`ll love you…always…

And I will love you, baby – Always
And I’ll be there forever and a day – Always
I’ll be there till the stars don’t shine
Till the heavens burst and
The words don’t rhyme
And I know when I die, you’ll be on my mind
And I’ll love you – Always

Nu nu este o declaratie de dragoste…cel putin nu una asa cum ar trebui, este o declaratie catre un EL, acel EL pe care il astept… sau pe care l-am pierdut si nu mi-am dat seama, ca pe un metrou la care am ajuns prea tarziu, cand usile se inchideau deja…

M-am gandit mult in ultima vreme, la ce vreau, la ce imi doresc, la ce am gresit in trecut, la ce au gresit altii in trecut fata de mine…la cum as putea sa nu mai gresesc asa…la care imi sunt limitele…prea multe ganduri…da, poate ca lacrimile iarasi isi gasesc locul pe obrazul meu…dar nu mai pot, trebuie sa scap de nodul din gat…simt ca ma sufoc.

Este clar ca ceea ce visez eu, ceea ce vreau eu, nu exista..si atunci ce pot face?! Ma schimb astfel incat sa imi gasesc un loc amarat in lumea asta murdara si trista.

Si acum va intrebati ce vreau?! Evident, vorbesc despre acel suflet pe care vreau sa il simt langa al meu…Dar poate ca unii au dreptate cand spun ca pentru ceea ce vreau eu este prea devreme, inca nu a venit timpul…dar eu mor de dor…si atunci ce pot face?!

Revin la schimbarea de sine, la modificarea mea astfel incat sa ma „modelez” pe langa ceilalti. Ma uit in jurul meu mereu si vad „cupluri”fericite, impreuna de ani de zile, care se mai cearta din cand in cand, dar totul este in regula…

Ce vreau…

-sa simt ca este cineva cu mine permanent, chiar daca nu fizic, vreau sa simt ca undeva in lumea asta mizerabila este un loc unde ma pot adaposti, doua brate care sa ma stranga si sa imi ofere caldura si protectie, doua brate in care sa pot plange in voie, in care sa rad in hohote..

-sa nu fie nevoie de explicatii, sa ne stim atat de bine, numai din priviri…sa nu fie nevoie de cuvinte

-sa fie nopti lungi in care sa nu ne ia somnul pe niciunul si sa vorbim despre orice, despre tot si despre nimic, in care apropierea sa fie mult mai mare si mai intensa chiar decat in timpul dragostei…

-nu am nevoie de cadouri, bani, flori, bijuterii…etc, nu am nevoie decat de cateva ore de somn in bratele LUI si de cateva zile lenese fara a iesi din casa…

-vreau sa simt iarasi acea apropiere imensa, vreau sa pot tacea si in acelasi timp sa spun atat de multe.

-vreau sa intelegi, TU, care esti pe undeva pe acolo, ca sunt dispusa sa fac orice pentru iubire, orice pentru cel care imi arata afectiune si dragoste…

-sa impart aproape totul cu EL, sa stie ca vreau asta, sa vrea asta.

-sa ii fie dor de mine cand sunt langa el

-sa imi fie dor de el cand este langa mine

-sa ajung „acasa” dupa o zi grea, urata si simpla sa imagine sa ma faca sa zambesc

-sa ma faca sa „cresc”, sa ma dezvolt, sa imi doresc mai mult, sa pot mai mult, sa fie mandru de mine

-sa simta ca sunt a lui, sa simt ca este al meu

-sa fie mereu mangaieri, sa fie gesturi calde, sa fiu mereu alinarea lui, sa se ascunda in bratele mele ca un copil

-sa ii dau incredere in sine, sa reuseasca alaturi de mine tot ce doreste, sa reusim impreuna tot ce NE dorim

-sa avem vise impreuna, chiar copilaresti, vise stupide la „casute cu gard alb”, la copii jucandu-se, vise care sa nu genereze alte reactii, sunt vise si atat. Avem voie sa visam, deci…de ce sa va speriati de un vis? Chiar este cosmar?!

-sa nu fie nevoie de cuvintele „Te iubesc”, doar sa se simta, dar sa fie atat de puternice incat sa doara, o durere placuta.

-sa ii simt greutatea corpului in unele nopti, sa ii simt caldura in noptile reci de iarna, sa ii simt parfumul pielii de fiecare data.

-sa pot plange iar de fericire, cele mai dulci lacrimi, cele de fericire…vreau sa mai simt asta inca o data…sa o simt mereu cand ma ia in brate si ma invarte, cand simt ca lumea este a mea, a noastra…

-…prea multe vreau, stiu…

Nu, nu exista asa ceva…trebuie sa imi schimb dorintele, opiniile, sentimentele, gandurile…

Ma duc sa sterg tot…

Ctrl+Alt+Del sau Erase&Rewind???