Lumina difuza

Ameţeala este simptomul specific al depăşirii unei condiţii fireşti şi al imposibilităţii de a mai împărtăşi poziţia fizică legată de ea.

Bucuria e reflexul psihic al purei existenţe – al unei existenţe ce nu-i capabilă decât de ea însăşi.                                                                                            (Emil Cioran-Amurgul gandurilor)

Cineva va fi foarte fericit pentru ca am scris acest citat, dar nah, vroiam sa ii fac si eu o bucurie 😛

Acum, ca sa revenim la chestii mai serioase…ce vreau eu sa spun aici…

Ma uitam mai devreme pe geamul, vestit deja, de langa mine, este o perdea completa de nori, insa putin difuza, ceea ce face ca lumina sa fie tare jucausa, cand eram copil imi amintesc cum am fost pe la cineva la tara si am vazut pe camp o imagine absolut superba… Niste nori negri care aveau o mica spartura prin care Soarele patrundea voios…peste campul de grau inca verde…era o imagine aproape apocaliptica sau aproape divina, inca nu imi dau seama, oricum era superb; uneori si apocalipticul este superb.

Aseara am vazut doua filme, ambele cu idei destul de interesante. Primul fiind Lost in translation, din care am inteles ca ceva profund, o relatie adevarata se poate lega imediat (ceea ce credeam si eu), dar ca uneori este bine sa renunti, rationalitatea sa conduca (ceva cu care nu sunt de acord..inca). Al doilea film a fost The shape of things, a carui poveste o stiam, vazusem piesa la teatrul ACT, ieri am aflat ca exista si filmul si am tinut neaparat sa il vad (multumesc pentru rabdarea cautarii 🙂 ). Da, fiecare „lucru” are o forma pentru fiecare, adica revenim la teoria cu „Totul este relativ”, chiar si asta este relativ, de unde sa stiu eu ca prietena mea nu vede sfera mai sfera decat o vad eu?

Aseara mi se puneau intrebari…intrebari la care nu exista raspuns, dar la care incercam sa spun raspunsul meu, intrebari la care autorul lor nu stia nici el raspunsul corect, nu exista un raspuns corect in astfel de intrebari…

Q:Care este cel mai puternic/intens sentiment din lume?

A: Ura…

Q: Dar de ce ar fi simtit prima oara un om ura? Pe cine ura?

A: Pe Dumnezeu…

Q: Sentimentele cum se nasc?

A: Sunt interconectate, se nasc unul din celalalt…ceea ce ne duce la concluzia ca, intr-un fel sau altul, iubirea s-a nascut din ura, sau ura din iubire, oricum ar fi, cele doua sunt conectate.

Si altele asemenea…Eram tot in postura Elei, dar parca nu mai era asa de „concreta” situatia…in fata mea era o persoana cu intrebari la care nu stie raspunsuri, o persoana care vrea sa afle raspunsurile si este de apreciat pentru asta… doar ca eu nu am raspunsurile, iarta-ma…Sunt doar o muritoare de rand.. simpla, precum spuneam…

Da, precum spunea si Cioran (chiar daca uneori nu inteleg eu prea bine ce spune), bucuria este un reflex al simplei existente, este ceva natural al vietii, este ceva ce ar trebui sa fie permanent in viata noastra..cu toate acestea, stim ca nu se intampla mereu asa.

Oricum, starea ciudata de apropiere combinata cu detasare, de cunoastere combinata cu necunoastere imi face bine se pare…incep sa vad si alte aspecte ale anumitor lucruri…poate ca le vedeam si inainte, insa acum sunt gata sa le accept, sa le imbin in fiinta si in gandirea mea.

Aseara am fost intrebata ce anume astept eu peste 3 ani, de ce 3 ani? Pai trei ani pana termin masterul…iar ce astept…well, sa fie cineva langa mine cu care sa cred ca pot trece muntii si marea, cineva care sa fie langa sufletul meu cu adevarat, iar eu langa al lui, cineva care sa nu mai provoace lacrimi…

Iarasi devin incoerenta…mai bine ma opresc…

Incredible weekend

Da, si am fost plecata la Sighisoara, singura, doar cu gandurile mele. Cetatea este superba, va recomand cu caldura sa vizitati, aveti ce vedea, iar oamenii sunt binevoitori, zambitori, relaxati, fericiti…

Am plecat din Bucuresti dupa doar 3 ore de somn, inaintea carora au fost 5 ore de dans, aproape non-stop 🙂 Trebuie sa le multumesc colegelor de servici pentru seara aceea, m-am simtit extrem de bine, am facut o groaza de poze, exact ca un japonez (cum zice cineva 😛 ). Cred ca toate ne-am simtit foarte bine, iar apogeul  a fost, pentru mine, cand am realizat ca se poate sa te distrezi excelent si fara baieti 😛 Nah, ca sa va ofticati! 😛 Ideea este ca am fost vreo 7 fete, am baut bere, am dansat ca nebunele si am ignorat oamenii din jur, geniala seara! Chiar daca imi era (si inca imi mai este) dor de cineva, m-am simtit excelent, mai ales ca eram cu gandul la  biletul de tren din portofel ;))

Eh, si dupa ce am ajuns acasa pe la 3, am dormit si eu vreo 3 ore si apoi am plecat la gara… Evident, am dormit in tren 🙂 Oricum, a fost tare frumos, drumul singura, doar eu cu muzica mea, cu gandurile mele…am reusit sa ma mai regasesc putin, sa realizez anumite chestii si sa accept altele…sa le fac o parte din mine. Peisajul tomnatic din munti si din Transilvania este absolut divin, padurea in care se vad toate nuantele toamnei, brazii care rezista frigului…

In Sighisoara habar nu aveam pe unde sa merg, dar m-am indreptat catre ce am vazut din gara, niste turnuri pe un deal (unde este si cetatea). Am facut multe poze, m-am pierdut pe stradute, am mancat chipsuri, mi-am cumparat o amintire si am privit, de pe o banca, la multitudinea de turisti ce treceau pe langa mine. Era frig, dar era si un soare orbitor, iar imi uitasem ochelarii de soare acasa, la naiba! 😀

Dupa ce am urcat pe scara acoperita, am vazut liceul si biserica din varful cetatii, am baut o ciocolata calda intr-o cafenea primitoare si apoi am plecat incet spre gara.

Am facut putin frigul prin gara, trenul a intarziat foarte mult… Apoi am ajuns la Sinaia, dupa 2 ore de somn in tren si o garnitura de cartofi cu salata mancata la vagonul restaurant 🙂

In Sinaia m-a asteptat prietena mea (cea cu hotelul, in care am scris intr-un post mai vechi). Am ajuns la hotel, am mancat o ciorba calda si am dormit dusa pana a doua zi, cam 11 ore.

A doua zi, adica duminica, am urcat pe munte, again! 😀

Am facut impreuna cu ea un traseu scurt, pana la cota 2000, soarele ne-a acompaniat de asemenea… Ceea ce mi-a placut la nebunie a fost ca am vazut petice de zapada, erau o groaza pe platou si pe Furnica, am putut sa ating zapada pentru prima oara pe iarna asta…dar nu mi-am pus dorinta 😛

Apoi am luat trenul usor catre casa, pentru a ma intoarce in Bucurestiul asta imbacsit 😦

Asta este, shit happens!

Oricum, mi-a venit o idee geniala pentru weekendul viitor, Scorpions la Sibiu 😀 In Piata Mare, intrarea libera 🙂 Sunt sanse mari sa ma duc, diseara ma voi decide 🙂

Voi ce planuri de weekend aveti?

LATER EDIT: cate smiley-uri am pus 😀 , abia acum mi-am dat seama!

(In)certitudine

 

Fortune Cookie: When there is doubt, there is truth.

Ma intrebam de ce omul nu are certitudini, de ce nu poate fi nimic clar, nimic concret, nimic sigur?

Imi doresc sa pot manca prajiturele cu ravase, sa vad ce mesaje se ascund pentru mine si, mai ales, daca se indeplinesc acele mesaje…Poate ca este vorba despre destin, acel „lucru” de care vorbeam acum 2 seri cu cineva…Cu toate ca eu nu cred in existenta destinului…voi ce spuneti?

La cel mai mic detaliu un om trebuie sa stea sa analizeze, sa cantareasca, sa ia in calcul diverse aspecte, sa priveasca din diverse unghiuri… Asta fac eu de dimineata pana acum..sa plec maine la Sighisoara, sa nu plec… Dar pana la urma, soarele de afara m-a convins…voi pleca, oricum, altceva mai bun de facut nu am (cu toate ca multe proiecte asteapta)..prefer sa fac ceva pentru sufletul meu, ceva care sa ma elibereze…si, in plus, Soarele m-a convins, voi pleca maine dimineata la ora 7:00 departe de Bucuresti si de mizeria din el.

Dar totusi, de ce nu au oamenii certitudini, de ce totul este asa de complicat? Si nu, nu consider ca ar fi plictisitor altfel…adica, nu consider ca ar fi monoton daca am sti din prima ce vrem sa facem si sa facem.

Acum am atins alt aspect al problemei, ce te faci daca nu stii ce vrei?! Adica, daca nu esti sigur ca vrei ceea ce crezi ca vrei… Atunci ai o problema, grava as putea spune…

Dar si mai grav este atunci cand stii ce vrei, dar nu se poate sa ai, atunci este cel mai grav, cand stii ca orice ai face, orice ai incerca sa schimbi, totul va ramane la fel… totul este destinat incertitudinii…sau poate „destinului”, asa cum le place unora sa creada….

Nu, eu nu mai vreau incertitudini, nu mai vreau indoieli, vreau sa stiu ca este macar un lucru „batut in cuie”. Se spune ca taurilor le place stabilitatea, in general. Sun zodia Taur si da, imi place stabilitatea, cu toate astea nu stiu cum reusesc si nu o am…aproape pe niciun domeniu…poate doar cel „profesional”.

Si ce faci atunci cand tu crezi ca este „stabilitate” si de fapt totul in jurul tau se invarte…acum revenim la „Totul este relativ”… Dupa cum am invatat la fizica, depinde la ce anume te raportezi atunci cand iti calculezi pozitia, viteza, etc… Ca atunci cand esti intr-un autobuz, o viteza ai fata de Pamant, alta viteza fata de autobuzul in sine daca te plimbi prin el… Da, totul este relativ, depinde la ce te raportezi…

Ok, si atunci eu la ce ma raportez cand spun ca vreau „stabilitate”? Stabilitate fata de ce anume, de cine…cred ca tocmai fata de mine…ciudat.. Vreau sa ma stabilizez singura, sa imi gasesc acel echilibru care poate face un om sa cucereasca lumea.

Da, vreau certitudini, vreau echilibru…voi ce vreti? Tot „relativizare” ?

Totul este relativ

… my dream is to fly, over the rainbow, so high…

Da, stiu, acest gen de discutie este deja afumata, invechita, cum mai vreti voi…

Dar ieri la o bere m-am lovit de intrebarea „De ce este totul relativ?” (Da, poate ca stateam ca Cioran intr-o bodega, cu bautura in fata si ne gandeam la nemurirea sufletului 🙂 ) De fapt, lucrurile au fost mult mai simple, am iesit cu un prieten la o bere si discutam diverse chestii, iar eu ajunsesem la un moment dat sa spun mereu ca „Totul este relativ” (cred ca devine tic verbal).

Si am ajuns la concluzia ca trebuie sa gasesti acel punct/persoana optima in viata la care relativul sau se intersecteaza cu al tau si atunci, ganditi ca o persoana, puteti actiona ca o singura persoana, divergentele de opinie, gandire, mod de a privi viata dispar si totul este liniste…armonie, asa cum ar trebui sa fie intr-un mod natural.

Da, totul este relativ…fiecare priveste viata in felul sau, poate ca mie imi place sa ma agit la inceput, sa iau totul rapid, sa fac multe chestii in acelasi timp, dar nu suntem toti la fel, apar diferente si atunci…ce facem?! Ne certam? Pai normal ar fi sa nu ne certam, dar stiti cum se spune „Shit happens!”, oamenii nu se inteleg, nu vad relativismul problemei si se agita aiurea.

Da, si eu am facut chestia asta in ultimii ani destul de mult, dar am invatat ca fiecare „piere pe limba lui”, adica fiecare are dreptul sa se dea cu capul de pragul de sus si apoi de cel de jos de care ori vrea si poate, iar eu nu ar trebui sa intervin pentru ca nu apar decat divergente…chiar daca vreau binele acelui om…

Aceasta lectie am invatat-o prea bine, nu ma mai bag, nu ma mai implic sentimental decat in problemele oamenilor pe care ii iubesc, care sunt langa mine mereu si care se implica la randul lor in problemele mele.

Totul este relativ…astept persoana cu care sa ma „relativez”…cu care sa pot privi in acelasi punct, din aceeasi perspectiva, iar rezultatul sa dea acelasi, chiar daca poate eu consider ca in viata reala 2+2=5…asa sa creada si el..

Asta inseamna relativismul. De unde sa stim noi ca nebunii din ospicii sunt intr-adevar nebuni? Doar pentru ca sunt mai putini la numar si pentru ca asa spun niste oameni inteligenti care se cred medici? Poate ca ei sunt cei intregi la cap si noi, cei de afara, suntem nebunii…

Dupa cum am comentat si pe un blog mai demult, poate ar fi mai bine sa fim toti nebuni…asa poate am fi mai fericiti si am trai mai liberi…

Vrea cineva sa „relativeze”?

Titirezul uman

Step into my starship, let`s go for a ride…living in a starship, cruising in a starship…

Intrebarea este…de ce nu mai dorm bine? Sunt extrem de agitata, mai ales fizic…nu am stare, trebuie sa fac permanent ceva. Ieri alergam prin Bucuresti, de la servici catre facultate cu o viteza uimitoare, ma simteam un titirez uman…presupun ca mai stiti jucaria aia care nu statea locului, se invartea neobosit, al meu era de plastic si avea un mecanism cu lumini care se aprindeau atunci cand era invartit.

Cineva mai demult avea o pasiune pt un yoyo, eu incep sa am o pasiune pt titirezuri…din pacate nu ma pot juca cu ele pe strada, ci numai la un loc fix.

Un amestec de energie, nervi, nerabdare, aseptare…asteptare  a ce? Refuz sa mai astept ceva de la oricine, prea multi m-au dezamagit, asa ca renunt la a mai astepta ceva de la altcineva decat de la mine. Doar astept sa treaca timpul…Viata mea este ca o carte pe care o citesc, o descopar rand cu rand, capitol cu capitol, si este o carte buna, ma surprinde de fiecare data…Inca mai caut raspunsu la intrebarea” De ce scriu pe aceasta pagina?!”…insa nu cred ca il voi gasi prea curand.

Nu mai stiu cum sa scriu, vreau sa scriu, dar sunt atat de multe chestii amestecate, incat nu stiu…inca mai port inelul magic, insa am incetat sa sper, acum este doar o bijuterie frumoasa si finuta…Realismul care mi se spune ca l-am capatat m-a facut sa incetez a mai spera. Este o zi asa de frumoasa afara, m-as duce sa ma plimb… prin Herastrau, sa dau o tura mare a parcului, sa stau pe banca de langa lac sa vad cum apune Soarele…s-ar putea sa o pot face azi, depinde cat de norocoasa sunt… sau cat chef mai am pana diseara.

Am ajuns sa citesc iarasi caracteristicile zodiilor. Personal, nu cred in horoscop insa consider ca aceste caracteristici generale sunt valabile in 90% dintre cazuri. Imi place sa le citesc, cu toate ca le stiu in mare parte.

…she gave it all away…