Dreptul la fericire

Vorbeam mai demult despre Dreptul la vise, cat de important este si cum ne mentine „in viata”. Acum vreau sa ma refer putin la dreptul la fericire, un drept invocat deseori de fiecare dintre noi.

De cate ori nu ai spus: „Am dreptul sa fiu fericit(a)!” ?! Cu siguranta ai spus-o de multe ori, dar de cate ori chiar ai simtit ca asta faci, ca prin actiunile,vorbele,gandurile si sentimentele tale, iti construiesti drumul spre fericire? Poate de prea putine ori.

Fiecare dintre noi stie ca vrea sa fie fericit, este pentru multi dintre noi cea mai arzatoare dorinta, mai mult decat banii, casa etc, dar prea putini actioneaza in acest sens, prea putini sunt proactivi (asa cum se exprima seful meu) si isi iau destinul in maini.

Asa eram si eu, recunosc… imi doream sa fiu fericita, este cea mai mare dorinta a mea in continuare, dar alesesem sa ma complac in multe chestii, nu mai reuseam sa ma urnesc in drumul meu spre fericire.

Nu mai sunt dispusa sa fac asta, vreau sa fac totul pentru a fi fericita si nu mai vreau sa fac niciun compromis, iar pana acum totul merge foarte bine in aceasta privinta… 🙂

Si voua, tuturor celor care citesc aceste cuvinte, va spun sa va cautati fericirea, sa faceti totul pentru a reusi in aceasta privinta, viata este mult prea scurta pentru a va permite sa va pierdeti in detalii.

 

Impossible is nothing

Ai simtit vreodata ca totul este posibil, ai simtit vreodata ca trebuie sa strigi in gura mare, sa urli cat de bine este, ai simtit ca te topesti de fericire?

Dar ai simtit vreodata cum treci de la rau la bine, de la tristete la fericire, de la Iad la Rai, de la lacrimi la zambete?

EU am simtit si este incredibil de bine!

Se poate, totul se poate, trebuie doar sa crezi. EU cred ca se poate si daca nu se poate chiar acum, sigur va fi in viitor, visele devin realitate.

Am realizat in ultima vreme ca am „crescut”, gandesc altfel decat acum 2 ani si cred ca este mult mai bine acum. In trecut purtam resentimente in suflet, sufeream mult prea mult pentru chestii neimportante, nu stiam sa fac liste de prioritati. Dar totul s-a schimbat de ceva timp incoace si ar trebui sa utilizez acest avantaj, ar trebui sa incep in mod constient sa ma dezvolt mai departe. Asta este preocuparea mea de baza in prezent, eu cu mine si cu persoana mea! Suna egoist sau egocentrist ?Poate…si ce daca?! 😀

Acum trei zile ma simteam la pamant, acum simt cum plutesc. Am senzatii, ganduri si sentimente cum nu am mai avut de minim 2 ani si jumatate si este atat de bine, mi-era atat de dor… nu vreau decat sa stau si sa absorb toata energia, sa simt cum sufletul meu devine mai plin de fericire.

Nu am ranchiuni, nu am resentimente, nimeni nu ma poate rani oricat s-ar chinui si asta se datoreaza in principal unor stari pe care le-am constientizat de curand. Ma simt invincibila din acest punct de vedere.

Incet, incet, totul intra pe un fagas mai bun, pe calea spre fericire. Am renuntat la a face decizii compensatorii, nu mai sunt dispusa sa ma multumesc cu ceva, vreau doar fericire pura si absoluta.

Simt ca traiesc, sunt invincibila si totul este posibil!!

Multumesc!

Don’t know why

Nu stiu exact din ce motiv, nici nu prea imi pasa, dar astazi ma simt foarte bine, sunt fericita pentru ca traiesc.

Nu m-am mai simtit asa bine de ceva vreme, nu ma intereseza motivul, vreau doar sa dureze cat mai mult.

Poate pentru ca ascult niste melodii mai vesele, poate pentru ca am citit mai mult, pentru ca mi-am satisfacut cateva dintre placerile mele, pentru ca am planuri pentru alte cateva (abia astept sa ajung la Libraria Eminescu 😀 ).

Ma preocupa persoana mea si imi place!

 

PS: nu stiu cine este nenea din fotografie, dar exprima fix ceea ce simt eu acum 😀

PS1: Weekend placut tuturor, ne „revedem” duminica seara!

 

(Poza – Deviantart.com)

Forever young

Am scapat de stresul examenelor ACCA, rezultatele vor aparea abia peste 10 saptamani, dar cred si sper ca m-am descurcat macar de un 5 astfel incat sa nu ma dezamagesc.

In fine, acum am mai mult timp pentru mine, mai mult timp pentru mine, fara stresuri. Vin Sarbatorile, intotdeauna mi-a placut perioada asta a anului, este plina de veselie desi afara este gri si urat. Din pacate inca nu a nins, sper sa vad zapada pana de Craciun, chiar daca va trebui sa merg la munte pentru asta, fara zapada  nu este la fel Craciunul.

Toata lumea este mai vesela in perioada asta a anului, mai fericiti, mai linistiti, dar in acelasi timp mai agitati intrand in febra cumparatorilor, cadourilor, etc.

Am pofta de un vin fiert, cu putina scortisoara, mi se pare ca acel miros dulce este clasic pentru Sarbatorile de iarna. Mi-e pofta de fluturasi in stomac, mi-e pofta de zapada, de obraji rosii de la frig, de brazi de Craciun, de luminite, mi-e pofta de atat de multe lucruri incat nici eu nu le mai stiu pe toate… oare este bine?

De vreo 2 zile am redescoperit melodia Forever Young de la Alphaville, ma face sa ma simt foarte bine, repeat-ul este foarte bine venit in aceste situatii. La fel de bine ma fac sa ma simt si melodiile formatiei The killers pe care am descoperit-o intamplator de la un coleg, sunt destul de reticenta la nou cand vine vorba de muzica, ies mai greu din clasicele melodii preferate de mine.

Nu stiu, simt in unele momente o stare profunda de bine, alteori ma simt singura si alteori ma simt doar trista, mi se schimba starea cam ca vremea de afara, azi este frig, maine soare, poimaine ploaie…

 

Feeling good

Poate de la faptul ca azi este vineri, poate de la faptul ca ma asteapta doua zile pe care eu le consider pline de chestii dragute, nu stiu… Stiu doar ca ma simt tare bine si vesela, iar parca timpul trece mult mai repede.

Culmea…si sunt la servici, am o groaza de chestii de facut, dar cu toate astea sunt foarte vesela.

Ma bucur pentru alegerea masterului, ma bucur ca nu imi ocupa asa de mult timp si ma voi descurca destul de bine zic eu…

Ma bucur eu pentru mai multe chestii, dar poate intr-un post viitor… acum trec la treaba! 😀

A piece of puzzle…happiness

 Si daca ceea ce cautam, fiecare in felul sau, nu exista nicaieri sau este mult prea departe pentru a putea fi atins…?!

Nu, nu suntem perfecti, nu cautam perfectiunea. Consider ca fiecare om ar trebui sa fie constient ca nu exista perfectiune nicaieri. Cu toate acestea, cautam ceea ce este perfect pentru noi. Sa ne imaginam ca viata este un fel de puzzle imens, cu zeci, sute de mii de piese. Omul este cel care incearca sa il rezolve, care isi ia, la un moment dat, destinul in maini si vrea sa isi construiasca viata, vrea sa puna piesele la locul lor pentru a putea termina viata impacat cu sine. Este incantat de faptul ca se afla la inceput, are mult de lucru, multa energie, multe piese de pus la locul lor. Dupa cum stim prea bine, un puzzle se incepe de la cel putin o margine, se face conturul, pentru ca este cel mai simplu. Asa si cu omul nostru, isi stabileste intai limitele, locul pe care ar trebui sa il obtina in societate, ceea ce este si personalitatea lui se aseaza o data cu marginile jocului.

Pe de alta parte, stim ca inceputul si sfarsitul sunt partile mai usoare, inceputul pentru ceea ce am argumentat mai sus, iar sfarsitul pentru ca au mai ramas doar putine piese si sunt usor de aranjat. Partea cea mai dificila este cea din mijloc, „umplutura” spatiului gol dintre margini, „implinirea” vietii…

Inevitabil, fiind foarte multe piese, sunt unele dintre ele pe care omul nostru le cauta „intensiv” pana la descoperirea lor. Isi pierde o buna bucata de vreme in cautarea unei piese pentru ca dupa ceva vreme sa se plictiseasca si sa treaca la urmatoarea fara a o gasi la inceput pe cea care ii trebuie. Ati jucat puzzle, stiti cum este prea bine…

Din cand in cand, omul nostru se mai plictiseste, lasa „jocul” in seama nimanui si a tuturor, pierde controlul jocului, implicit a vietii lui… bate vantul intre timp si jocul sau se mai strica din cand in cand, pentru ca apoi sa o ia de la capat… cumva trebuie terminat, mai bine sau mai rau, mai devreme sau mai tarziu. Dar intotdeauna se intoarce la joc, trebuie sa o faca, este viata lui totusi.

Ei bine, intrebarea mea estecu privire la acea piesa pe care o cautam cu totii… daca nu o gasim niciodata? Nu exista piesa perfecta de puzzle, este doar acea unica piesa pe care o cautam, care are conturul cautat de noi, care se potriveste perfect in imaginea oferita de puzzle.

La final, cand tabloul este finalizat, omul nostru poate sta pe marginea lui, odihnindu-se si admirand piesajul pe care chiar el l-a realizat… cata satisfactie ar trebui sa fie in inima lui… Acea satisfactie o cautam cu totii, multumirea oferita de faptul ca ori de cate ori am lua-o de la capat, am face totul exact la fel…

Unde credeti ca este piesa voastra de puzzle, acea unica piesa… Si mai ales, cum credeti ca o veti gasi?!

Maximum relaxation

Nu imi amintesc ultima oara cand m-am relaxat atat de mult si de bine…cand am ras atat de sanatos, cand am dormit atat de bine. Este tare bine asa… Sunt happy ca mi-am regasit o bratara pierduta, ca am chef de invatat, de lucru, ca mi-a revenit cheful de viata.

Este genial sa te trezesti dimineata langa cineva, sa leneviti impreuna putin, sa beti o cafea cu lapte foarte buna… cu sandwichuri si biscuiti cu ciocolata. Am adormit pe melodii de la Coldplay, melodii pe care le ascult si acum.

Nu am mai scris de ceva vreme, in parte pentru ca nu am avut timp, pentru ca fiecare seara a fost draguta in felul ei, pentru ca am avut mult de lucru la servici si mai ales pentru ca m-am simtit mult prea bine . Cred ca am devenit egoista cu acest sentiment, nu vreau sa il impartasesc aproape cu nimeni, este al meu si numai al meu…

Am observat ca atunci cand ma simt bine nu prea mai am nevoie de nimic, am totul langa mine si ma rup oarecum de restul lumii. Fara internet, fara blog, fara prea multe telefoane, just me, myself and …

Chiar nu pot sa formulez acum nicio idee concreta… coerenta. Ma multumesc din a spune ca starea mea este una de foarte bine… iar weekendul viitor plec la munte… finally, nu mai plec singura 🙂

:D GATA!! :X

YEY!!! Am card valabil, am biletul de avion si rezervarea la hotel in geanta… now i`m happy! 😀

Viena, here i come…nu stiu cum, dar vin! 😀

Fericiti cei saraci cu duhul…

Am ajuns la concluzia ca sunt doua tipuri de fericire in aceasta lume, si anume:

– fericirea deplina, atunci cand ceea ce iti doresti cu ardoare obtii.

– fericirea prin renuntare la ceea ce iti doresti.

Evident, din punctul meu de vedere primul tip de fericire este cel autentic, cel dorit de mine.

Da, ma puteti contrazice, ambele sunt fericiri, insa ganditi-va daca preferati sa va multumiti sa fiti fericit cu ceva din simplul motiv ca nu ati gasit ce vroiati si alegeti sa renuntati…. Well, eu nu am chef sa renunt, sub nicio forma, spuneti-mi nebuna, prea optimista sau inconstienta/visatoare, dar eu nu renunt la visele mele… Am un an genial de greu si genial de benefic pentru dezvoltarea mea ca om si mai ales pe planul carierei… anul asta sunt mai multe rascruci si stiu deja ce drum voi alege. Nu este nimeni langa mine care sa ma ajute sa decid, sa cantaresc variantele… dar este mult mai bine asa, eu le fac, eu le suport, eu ma bucur de realizarile mele. Da, regret ca nu este cineva langa mine cu care sa impart bucuria primul meu raport terminat de una singura, prima lauda primita de la manager, bucuriile mici de zi cu zi care lumineaza tunelul asta negru numit „viata”.

De exemplu, bucuria mea de azi este ca mi-a ajuns cardul, imi cumpar biletul de avion… plec la Viena si asta este deja o certitudine… abia astept!

Revenind la ce ziceam… fericirea este in mare parte a celor slabi, a celor care nu au puterea sa lupte pentru ceea ce vor, ce viseaza sa atinga… renunta, se complac in situatie, se multumesc cu ceea ce au si astfel devin fericiti in felul lor. Nu vreau astfel de fericire, vreau sa „cresc”, sa ma „dezvolt”, vreau sa fac ceea ce visez, vreau sa am caminul meu, casa mea micuta (a se citi apartament) intr-o zona linistita in care sa traiesc cele mai fericite momente din viata.

Eu vreau primul fel de fericire, cel autentic, cel care te face sa crezi, chiar si pentru o secunda ca esti stapanul lumii, ca ai atins absolutul, ca nu mai poti avea nimic mai mult. Evident, orice este relativ, depinde si de dorintele fiecaruia.

Da, poate ca fericirea este facuta din momente din acestea marunte de bucurie profunda care se leaga intre ele, insa cred ca aceste momente trebuie asezate pe o fundatie altfel se evapora… Da, sunt fericita pe moment, iar putin mai tarziu it`s just fading away… asta nu imi place… Fericirea este o senzatie de bucurie/veselie profunda dar care dureaza mult, foarte mule… imi place sa visez ca pentru totdeauna va dura…

Imi vine in minte ultima parte dintr-o maxima: „… in cautarea ei merita sa alergi toata viata…”. La inceputul frazei cred ca era dragostea sau fericirea… ce mai conteaza… merita sa alergi toata viata…

Asa ca, sfatul meu, nu va resemnati, nu va multumiti cu ceea ce aveti decat daca este tot ceea ce v-ati dorit vreodata… La cat mai multa fericire!

La vida es un carnaval

Ay, no ha que llorar, que la vida es un carnaval,
es mas bello vivir cantando.
Oh, oh, oh, Ay, no hay que llorar,
que la vida es un carnaval
y las penas se van cantando.

(Celia Cruz – Vida es un carnaval)

Pe versurile acestei melodii imi amintesc ca ieseam azi-noapte din Bucuresti…genial…

Care sunt sansele ca intr-o zi plictisitoare de duminica sa iti doresti sa pleci la mare, iar seara sa te trezesti cu o fereastra de messenger in care ti se spune sa mergi la mare?! Este o sansa la un milion, la un miliard? Da, ieri imi doream enorm de mult sa ajung la mare, sa iau cateva scoici, sa simt ca respir aerul marin… Iar azi-noapte, pe la 3 eram acolo, eu cu inca 7 persoane, doua masini, aproape 3 ore pe drum… am ajuns cu masinile pe plaja, la marginea apei, am facut poze, am inghetat jucandu-ne cu apa si am filmat (poze si filmulete in postul urmator, sa fac rost de ele ;))

Nu, nu mai cred ca exista coincidente, asta a fost mult peste limita unei coincidente… cred ca ii voi spune telepatie 😀

Nu stiu cum sa explic mai bine sentimentul pe care il am… senzatia usoara de somnolenta imi da ideea ca a fost doar un vis, ca nu am fost la mare… ma simt toropita si ganduri imi zboara, daca nu vad repede pozele alea o sa cred ca am visat… un vis dulce…

AM FOST! Am simtit apa rece, aerul sarat, am auzit valurile… am vazut si pescarusi, am adunat si scoici… pacat ca nu a fost luna plina 😦 era chiar innorat…

Mi se pare geniala senzatia, sa pleci in miez de noapte, exact unde iti doreai mai devreme cu cateva ore, sa ti se transforme complet weekendul intr-unul foarte exciting! Abia astept sa imi iau masina…sa pot pleca unde vreau eu, cand vreau eu.

Mai mult de 10 persoane mi-au zis ca sunt nebuna dupa care mi-au zis sa ma distrez… a fost intr-adevar genial, o gura de aer curat de care aveam nevoie urgenta. Nici nu stiu cui ar trebui sa ii multumesc, pe cine ar trebui sa rog sa se intample mai des chestii de genul asta care sa ma faca sa simt ca TRAIESC…

D-asta am nevoie acum, sa simt ca traiesc….

Nu am dormit de multe ore… sunt singura prin camera…. liniste…. doar Robbie Williams canta al sau Feel… cred ca voi continua sa visez visul meu cu marea…