Sunt absolut convinsa ca doar titlul v-a facut sa va dati seama despre ce vreau sa vorbesc… Si sunt si mai convinsa ca fiecare dintre noi s-a aflat cel putin o data in viata in situatia despre care voi vorbi… situatia tentatiei fructului oprit.
Daca nu ma insel, si in Formula fericirii am citit ceva despre acest aspect, dar va trebui sa o recitesc pentru a prezenta ideile cu fidelitate… Oricum, este bine stiut ca ceea ce ne este „interzis” intr-un fel sau altul devine cel mai tentant lucru pentru noi, ne captiveaza atentia, concentrarea si vointa, vointa pentru a-l avea.
De ce omul este mereu atras de ceea ce ii este inaccesibil, de ceea ce probabil nu va avea niciodata… Iar daca il obtine, deseori se intampla sa ii treaca pasiunea destul de repede pentru acel lucru si sa inceapa a se concentra pe ceva nou, poate si mai greu de obtinut ca cel anterior.
Un alt aspect ar fi ca multe dintre aceste lucruri greu de obtinut nici macar nu sunt „benefice” omului nostru, el fiind constient ca nu i-ar trebui/nu are rost/etc, dar cu toate acestea, continua sa lupte cu morile de vant pentru a-l obtine.
De ce oamenii nu sunt mereu fericiti cu ceea ce au sau, mai bine zis, de ce intotdeauna trebuie sa fie ceva shiny spre care sa accedem, ceva care sa ne atraga privirea/atentia/vointa, exact cum un copil mic este atras de o jucarie noua. Pana si copilul se plictiseste de jucaria noua destul de repede dupa ce a plans mult pentru a-si convinge parintii sa o cumpere.
Oamenii „maturi” nu mai au aceeasi reactie a copilului, dar asta nu inseamna ca esenta este diferita… esenta este similara – vrem ceva cu ardoare, incercam sa il obtinem prin diverse mijloace, dar calmul de dupa momentul culminant nu dureaza foarte mult, de obicei…
Dar ce se intampla atunci cand nu obtinem ceea ce ne dorim? Timpul trece, in functie de dimensiunea dorintei noastre si frustrarea va urma, intr-o mai mare sau mai mica masura. Cum vad eu solutia rezolvarii acestei frustrari? Pai, ne reorientam catre ceva ce ni se pare si mai „bun” decat cel care ne-a provocat frustrarea.
Vorbeam cu un prieten cum omul nu are puterea psihologica de a se abtine de la ceva, ci dimpotriva, el trebuie sa se reorienteze catre altceva pentru a uita primul element. Stiti vorba aia din batrani: „Cui pe cui se scoate”… De multe ori am auzit-o, dar cineva, poate mai inteligent, a scos si continuarea: „Dar ramane gaura”. Eh, totusi o gaura nu este chiar atat de grava, nu? 😀
Dar hai ca deviez de la subiect… daca am vreunul…
Pe scurt, uneori ma fascineaza cum ceva ce nu pot avea imi atrage atentia atat de puternic, iar apoi ma minunez cum atunci cand il ating, nu mai este la fel…
Vineri am fost la birou, era o vreme superba, parca venea primavara, vantul batea, soarele de orbea, totul parea realizabil.
A vampire through life 
