Alegeri prezidentiale
Scriu randurile astea cu un singur indemn in minte: “MERGETI LA VOT!” Si nu, nu este un post de campanie electorala, ci doar de indemn la vot, cu oricine ai vota.
De ce zic asta? Pentru ca in ultima vreme, datorita masterului pe care il urmez, dar si datorita apropiatilor, am ajuns sa port diverse polemici pe seama alegerilor din toamna asta, pe seama candidatilor sau a situatiei Romaniei din prezent.
Nu spun nici pe departe ca sunt mare analist politic sau economic, dar o concluzie este clara, romanii nu mai trebuie sa doarma ca in alegerile trecute. Desi nu am participat nici eu data trecuta la alegeri si nici acum nu imi este foarte clar cu cine sa votez, consider ca este mult mai bine sa merg sa imi exercit dreptul la vot decat sa stau acasa, iar apoi sa inghit orice magarie politica.
Stiu ca nu se face primavara cu o floare si ca votul meu nu o sa fie cel decisiv (a fost un film pe tema asta, dar momentan imi scapa numele, o sa revin cu detalii). Dar totusi, cu cat mai multe persoane se duc la vot, mai ales dintre cele care stiu putin despre ce este vorba cu fiecare dintre candidati, sansele ca soarta Romaniei sa cada in niste maini alese la intamplare scad foarte mult.
Ca o concluzie, ma adresez in principal celor tineri, cei mai informati dintre noi, cu cea mai mare putere de analiza, viitorul tarii cum spun unii, dar care din pacate sunt si cei mai absenti de la vot.
Duceti-va la vot, nu votati la intamplare, pierdeti macar cateva ore pe saptamana citind stiri si incercand sa distingeti intre candidati, sa va faceti o opinie.
VOTATI!
Later edit: am modificat un cuvant de mai sus la cererea expresa a unui cititor anonim. Ce sa-i faci, se mai intampla, dar oricum, ma bucur ca persoanele care acorda atentie celor scrise de mine sunt asa de perspicace 
Amsterdam toamna
Peste o saptamana si putin, mai precis pe 7 noiembrie, plec la Amsterdam pentru cateva zile.
Abia astept primul meu concediu pe anul asta 
Astept sugestii de locuri de vizitat, plimbari de facut, orice nu trebuie ratat in Amsterdam. 
Anormal sa fie normal
Vi s-a parut vreodata ca ceva este anormal, ceva ce este, de fapt, asa de normal… Si voua vi se pare, din punct de vedere rational, atat de normal… si cu toate acestea, vi se intampla si vi se pare anormal.
Stii ca ar trebui sa te bucuri, sa urli, sa plangi de fericire si cu toate acestea, nu te poti bucura pe deplin deoarece ti se pare ca nu ti se poate intampla tie, ti-e teama sa nu te trezesti.
Am trecut prin atat de multe chestii urate incat acum cand totul este bine, cand nici macar certurile cu tata nu ma mai afecteaza, cand nu traiesc decat pentru fericirea mea si a lui, nu imi vine sa cred, nu imi vine sa cred ca este adevarat… nu ma pot bucura pe deplin de tot ceea ce mi se intampla pentru ca mi se pare anormal ceva atat de normal… fericirea…
Nu vi se pare crud?! Mie mi se pare extrem de crud faptul ca nu ma pot bucura pe deplin de fiecare zi. Mi se pare crud ca toate intamplarile trecute ma fac sa stau cu “frica-n san”, cu temerea ca in orice secunda ma voi trezi si visul frumos se va termina…
(Foto – Deviantart.com)
Teama sa speri
“I’m fighting hard
To hold my own
No, I just cant make it
All alone”
(Madcon-Beggin)
Sunt furioasa pe mine, furioasa pentru ca pana acum am pierdut timp, cuvinte, sentimente, emotii, imbratisari pentru cateva persoane care nu le meritau indeajuns. Nu, nu spun ca nu am cunoscut persoane deosebite, care m-au impresionat si mi-au atins sufletul in felul lor specific…dar au fost si persoane care nu au starnit sentimente adevarate in sufletul meu si cu care nu ar fi trebuit sa pierd timpul. Suna egocentrist?! Poate!
De ce mi-am dat seama acum?! Pentru ca am gasit persoana care le merita… Si o spun cu foarte mare precautie sa nu exagerez… Mi-am luat marja necesara astfel incat sa nu doara, sa nu gresesc, sa fiu sigura…
Si mi-e teama, mi-e ingrozitor de teama de sentimentele mele, de viitor, de dor, de a spera…
In trecut imi doream sa am puterea sa ma abtin, sa “suflu si in iaurt”, doream sa am mai multa grija sa nu sufar, dar nu am reusit niciodata sa fac asta… acum pot spune ca am reusit, dar nu mai vreau, stiti voi: ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini…
Hai ca am inceput sa vorbesc in proverbe si vorbe de duh!
Este atat de bine, totul este atat de bine incat imi este teama ca ma voi trezi, ca voi constata ca totul este un vis plasmuit de mintea mea… imi este atat de teama sa nu dispara incat imi este teama sa ating, sa vad daca exista cu adevarat…
Nu, nu mai vreau sa se shimbe nimic niciodata, asa totul este perfect… am mai spus-o si anterior, simt acest lucru in fiecare secunda din zi, in fiecare vis avut noaptea…
(Foto – Deviantart)
Terms of business
In ultima vreme am inceput sa inteleg mult mai multe lucruri, in plan personal, dar mai ales profesional. Am invatat sa gandesc la rece unele chestii care asa ar trebui gandite, in care sentimentele nu ar trebui sa aiba nimic de-a face.
De ce mi s-a intamplat asta? Poate am inceput sa ascult de sfaturile unor “experimentati”, poate am invatat din experientele altora sau din experientele mele. Am avut timp si dispozitia necesara pentru a analiza in amanunt unele intamplari, unele vorbe, unele persoane si chiar pe mine si consider ca am avut decat de invatat din aceasta activitate.
Incep sa inteleg distinctia dintre afaceri si sentimente, o distinctie care ar trebui aplicata oricum, oricand, oricui si in orice situatie. In afaceri, in viata profesionala, nu au ce cauta preferintele, sentimentele, nazurile etc. Este exact ca o jungla, daca nu mananci, vei fi mancat.
In lumea profesionala trebuie sa iei decizii in folosul propriu si personal, la rece, fara sentimente si emotii. Nu mai suntem pe vremea parintilor/bunicilor nostri care intrau in campul muncii intr-o fabrica si ieseau la pensie din aceeasi fabrica. In prezent, totul este intr-o miscare continua, totul trebuie sa fie calculat. Te intelegi bine cu colegii de munca, te simti ca acasa la birou, te gandesti ca nu conteaza faptul ca nu iti place ceea ce faci si ca poate ai putea castiga mai bine in alt fel. This is so cute, but is WRONG!!!
Am schimbat acum doi ani locul de munca si nu imi pare rau deloc. Da, ma simteam foarte bine la fostul loc de munca, dar nu mai aveam unde sa progresez, nu puteam sa castig mai bine ca aici nici in 15 ani.
Crezi ca seful tau nu este de treaba doar pentru ca te concediaza? Well, este o decizie pe care a trebuit sa o ia, nu inseamna ca nu ii place de tine sau nu te suporta, asa trebuia sa faca, a luat o decizie rationala.
Evident, vorbesc aici despre adevaratii manageri, cei care reusesc sa fie obiectivi si sa nu se lase influentati de preferinte personale.
Deci, as vrea ca mai multe persoane sa inteleaga chestiile de mai sus, mai ales cele care lucreaza intr-un mediu competitiv, sa inceapa sa gandeasca in mod rational, fara sa fie afectate de partea emotionala. In acest fel, toti vom avea de castigat.
(Foto – DeviantArt)
Dreptul la fericire
Vorbeam mai demult despre Dreptul la vise, cat de important este si cum ne mentine “in viata”. Acum vreau sa ma refer putin la dreptul la fericire, un drept invocat deseori de fiecare dintre noi.
De cate ori nu ai spus: “Am dreptul sa fiu fericit(a)!” ?! Cu siguranta ai spus-o de multe ori, dar de cate ori chiar ai simtit ca asta faci, ca prin actiunile,vorbele,gandurile si sentimentele tale, iti construiesti drumul spre fericire? Poate de prea putine ori.
Fiecare dintre noi stie ca vrea sa fie fericit, este pentru multi dintre noi cea mai arzatoare dorinta, mai mult decat banii, casa etc, dar prea putini actioneaza in acest sens, prea putini sunt proactivi (asa cum se exprima seful meu) si isi iau destinul in maini.
Asa eram si eu, recunosc… imi doream sa fiu fericita, este cea mai mare dorinta a mea in continuare, dar alesesem sa ma complac in multe chestii, nu mai reuseam sa ma urnesc in drumul meu spre fericire.
Nu mai sunt dispusa sa fac asta, vreau sa fac totul pentru a fi fericita si nu mai vreau sa fac niciun compromis, iar pana acum totul merge foarte bine in aceasta privinta…
Si voua, tuturor celor care citesc aceste cuvinte, va spun sa va cautati fericirea, sa faceti totul pentru a reusi in aceasta privinta, viata este mult prea scurta pentru a va permite sa va pierdeti in detalii.
So easy…
Totul este atat de usor… exact cum imi imaginam, exact cum imi doream… oare de ce nu am descoperit acest vis mai devreme? De ce a trebuit sa descopar prin metoda dura?
Este atat de bine, atat de usor, atat de natural… imi place la nebunie… nu vreau sa se mai schimbe nimic, niciodata… asa este perfect!
Multumesc!
Dreptul la vise
Ma gandeam acum ca dreptul la vise ar trebui sa fie unul fundamental, asa cum este cel la libertate, ar trebui sa fie un drept stabilit prin Constitutia tarii, cei care iti interzic sa visezi sa fie bagati la inchisoare. De ce sa nu poti visa? Visele nu te obliga la nimic, doar te fac sa te simti mult mai bine, iti sustin moralul, viata este mult mai roz atunci cand visezi.
Ar trebui sa avem in fiecare zi o pauza de visat obligatorie prin lege, 30 minute de vise pe zi ne pot ridica atat de mult moralul cazut la pamant.
Stiti vorba aia: “daca intotdeauna copiii si-ar fi ascultat parintii, acum am fi trait inca in pesteri”… Ei bine, eu cred ca este valabila si pentru vise, daca omul nu ar fi visat (sa zboare, sa ajunga pe Luna, sa atinga fundul oceanului s.a.m.d.) nu am fi ajuns unde suntem acum, nu am fi reusit nimic.
Nu v-ati gandit niciodata la faptul ca daca nu visati, poate nu erati acum aici?
Visele ne mentin in viata, exact ca aerul, nu cred ca speranta moare ultima, visele mor ultimele… visele sunt sustinute de speranta, cata vreme vom spera, vom avea si vise. Si, in plus, de ce nu am visa?! Nu ne costa nimic!! Ce pierzi daca visezi? Te deprima realitatea prin comparatie cu visele? Atunci inseamna ca nu esti fericit, inseamna ca ceva lipseste, inseamna ca trebuie sa mai cauti, inseamna ca trebuie sa mergi mai departe.
Am avut o perioada indelungata in care din diverse motive nu am mai putut visa, nu m-am mai putut entuziasma si a fost vina mea pentru ca m-am complacut in aceasta situatie. Nu mai credeam ca se poate, nu mai credeam in nimic, iar acum simt cum imi recapat incet, incet speranta, increderea, visele, exact in ordinea asta… si totul este atat de bine…
Cum ar fi
daca m-as duce in Casablanca (Maroc) anul viitor, candva prin februarie?
Oare cum ar fi?
Interesant …. incitant …. nu?
Impossible is nothing
Ai simtit vreodata ca totul este posibil, ai simtit vreodata ca trebuie sa strigi in gura mare, sa urli cat de bine este, ai simtit ca te topesti de fericire?
Dar ai simtit vreodata cum treci de la rau la bine, de la tristete la fericire, de la Iad la Rai, de la lacrimi la zambete?
EU am simtit si este incredibil de bine!
Se poate, totul se poate, trebuie doar sa crezi. EU cred ca se poate si daca nu se poate chiar acum, sigur va fi in viitor, visele devin realitate.
Am realizat in ultima vreme ca am “crescut”, gandesc altfel decat acum 2 ani si cred ca este mult mai bine acum. In trecut purtam resentimente in suflet, sufeream mult prea mult pentru chestii neimportante, nu stiam sa fac liste de prioritati. Dar totul s-a schimbat de ceva timp incoace si ar trebui sa utilizez acest avantaj, ar trebui sa incep in mod constient sa ma dezvolt mai departe. Asta este preocuparea mea de baza in prezent, eu cu mine si cu persoana mea! Suna egoist sau egocentrist ?Poate…si ce daca?!
Acum trei zile ma simteam la pamant, acum simt cum plutesc. Am senzatii, ganduri si sentimente cum nu am mai avut de minim 2 ani si jumatate si este atat de bine, mi-era atat de dor… nu vreau decat sa stau si sa absorb toata energia, sa simt cum sufletul meu devine mai plin de fericire.
Nu am ranchiuni, nu am resentimente, nimeni nu ma poate rani oricat s-ar chinui si asta se datoreaza in principal unor stari pe care le-am constientizat de curand. Ma simt invincibila din acest punct de vedere.
Incet, incet, totul intra pe un fagas mai bun, pe calea spre fericire. Am renuntat la a face decizii compensatorii, nu mai sunt dispusa sa ma multumesc cu ceva, vreau doar fericire pura si absoluta.
Simt ca traiesc, sunt invincibila si totul este posibil!!
Multumesc!
