A vampire through life

Inainte de a scrie orice despre Viena sau despre Romania… spun doar ca mi se pare ciudat, ciudat cum cu varsta incepi sa iti doresti altceva…ceva mai bun, ceva mai “sanatos”… cum ochii mei vad, iar inima mea doreste…

Nu, nu cred ca este de la recenta implinire a varstei de 22 de ani… mi se intampla de ceva vreme… vreau altceva, vreau sa construiesc mai sus, mai mult, mai puternic, mai rezistent… VREAU!

Ii eram datoare lui BearScorpio de mult timp cu niste poze… A venit momentul sa onorez datoria

So… Sinaia First

Sighisoara…

Sinaia second

Timisoara

Pentru galeria completa, contactati-ma!

PS: BearScorpio…curand poze de la Viena!

Yeap, aseara s-a decis/hotarat/etc Nu mai plec singura la Viena, pot sa plec cu persoana care este langa mine de ceva vreme, cu EL… O sa fim impreuna, departe, intr-un oras superb, doar noi. O sa fie prima zi de nastere petrecuta astfel, in afara tarii. Abia astept, o sa fie o mini-vacanta geniala… Astazi, primul lucru pe care l-am facut a fost achizitia biletului sau de avion

Nu, nu pot exprima linistea pe care mi-a dat-o, nu pot exprima caldura pe care mi-o ofera, sentimentele pe care mi le inspira… All feels just so right…

Abia astept saptamana aia, precum si cea dinainte… O sa mergem acasa, o sa ne plimbam mult, o sa ii arat locurile unde am copilarit…

Dupa toata plimbarea de la Viena va veni si momentul absolvirii mele, cu tot cu roba, diploma si insigna… Sper sa fie langa mine toti cei apropiati mie.

Urmeaza momente frumoase, pe care mi le voi aminti toata viata si sunt nespus de fericita ca am cu cine sa le impart… Iti Multumesc!

Intotdeauna am avut o aversiunea aproape inexplicabila fata de organizatia NATO. Sunt zeci, poate sute de organizatii internationale pe Glob, insa doar aceasta imi provoaca o adevarata repulsie.

Intotdeauna mi s-a parut a fi ceva fara scop util, evident in afara de cel a razboiului, care nu mi se pare foarte interesant. Ok, sunt de acord cu oferirea protectiei in caz de pericol si restul aburerilor relativ utile, insa nu cred ca sunt singura persoana romana care considera ca este inutila. Sunt zeci, poate sute de oameni romani care au murit in misiunile NATO, pe care familiile ii plang… si cu ce scop?! Ca doar nu castigam noi ceva din reconstructia Irak.

In fine, principalul meu argument este ca nu are niciun scop economic, de crestere si dezvoltare economica (eu fiind economista). Pe langa NATO, UE mi se pare extrem de interesanta, cu toate fondurile ei structurale si nerambursabile.

Ma rog, argumente ar fi mai multe, dar astept de la voi sa dati si altele…

Pe de alta parte, am impresia ca Romania, de-a lungul istoriei, mereu s-a dat pe langa statul mai puternica, fie ca s-a numit Rusia sau SUA… Acest lucru mi se pare absolut jalnic. Da, suntem o tara mica, fara putere politica si militara (care mai nou este praf), insa ar trebui sa avem macar coloana vertebrala.

Zilele astea incepe sa mi se faca greata de la toate chestiile legate de vestitul Summit NATO. As prefera sa ma incui in casa, sa nu ma uit la TV, sa nu citesc decat o carte buna sau sa invat pt facultate. Si cu toate astea, trebuie sa ies pe strada, sa vad pregatirile care se fac, cum lumea este data complet peste cap, cum iti vine sa mergi pe jos.

Este incredibil cati polististi sunt pe strazi, mare parte din ei poate nici nu stiu scopul lor, in afara de acela de a sufla in fluier si a da din maini, cati oameni curata strazile, aranjeaza copacii, vopsesc, pun garduri noi, etc… inclusiv schela de la Arcul de Triumf a fost data jos. Si asta pentru ce?! Pentru ca niste oameni sa vina sa discuta cum si pe cine sa mai atace… in viitorul apropiat.

Ieri am vazut un mesaj: “Anti NATO” pe Casino Victoria, pe Calea Victoriei. Chiar ma gandeam cand vor fi curatate mesajele care sunt cu siguranta de-a lungul intregului traseu vestit. Well, am vazut azi in ziarul Compact exact poza cu mesajul respectiv si un articol in care se spunea ca se vor curata toate mesajele anti-NATO. Ma rog, as avea eu mai multe de spus in aceasta privinta, dar ma abtin.

Steaguri noi ale Romaniei si NATO puse pe fiecare stalp, kilometri intregi de obstacole pentru directionarea traficului, sute de politisti mobilizati, sute de oameni care se ocupa cu intretinerea traseului vestit, sume enorme mobilizate pentru eveniment… si toate astea pentru ce?!!!

Si stiti ce este chiar aberant? Ca pe 9 Mai este ziua Europei…se vor schimba steagurile NATO cu cele UE… Concluzia? Va las pe voi sa o trageti!

LATER EDIT: Am gasit un articol din Romania Libera… Pe mine chiar m-a calcat pe nervi, mai ales Dl Bush, dar va las pe voi sa comentati:

Astazi am fost la anterioara, chiar prima firma la care am lucrat, nu dau numele acesteia

Ei bine, era totul atat de schimbat, sediul, sentimentul (a fost prima oara cand m-am dus acolo dupa ce m-am mutat), oamenii… si cu toate acestea era totul la fel, in principiu sentimentele mele.

Am simtit niste chestii ciudate, parca ma intorsesem in timp si totusi nu era la fel, un fel de nostalgie dulce. Mi-am dat seama de mult timp cat de mult m-au ajutat cei de acolo, fostii mei colegi, fostul meu sef, toti cei care m-au indrumat si invatat inca din momentul in care nu stiam nimic despre ce aveam de facut sau despre ceea ce vreau sa fac in viata. Fostul meu sef a fost printre primii care m-a asigurat ca ma voi descurca la KPMG atunci cand a auzit ca voi pleca, stia ca asa este mai bine pentru mine. Il apreciez foarte mult pentru asta, pentru ca este un om cu caracter si cu suflet bun. De aceea probabil, este si atata armonie in biroul respectiv.

Imi este dor de ei, de ce faceam acolo, de un birou micut, in care fiecare stia despre celalalt. Imi este dor, dar stiu ca asa este mult mai bine pentru mine, pentru dezvoltarea mea.

Mi-a aratat un coleg filmulete cu fetita lui abia nascuta, care este adorabila, apoi poze cu ei de la teambuilding, poze cu fetita sefului meu care deja este mare domnisoara, am aflat ca o colega de la un alt birou este insarcinata… lucrurile se schimba, lumea este in permanenta miscare, evolutie, dezvoltare, crestere.

Este ciudat sa te reintorci intr-un loc din care ai plecat de mult timp si totul a mers inainte fara tine. Cam asa este si cu relatiile intre oameni, am constatat de curand.

Am incercat acum cateva luni sa reiau legatura rupta cu o colega din liceu, prietena mea cea mai buna de atunci, cea care mi-a fost ca o sora timp de 4 ani… si relatia s-a rupt din motive necunoscute mie chiar in preajma BAC-ului. Ei bine, nu se poate oameni buni, totul este mult prea greu, mult prea ciudat, nu se poate sa fie nimic la fel, te simti ca si cu un strain, desi cunosteai atat de bine omul ala… si te frapeaza/socheaza cand simti cum este alt om, cum parca vorbesti cu o persoana necunoscuta. Am renuntat sa ma incerc, chiar vroiam, dar nu are rost…

Asa este cu orice tip de relatie, amicitie, prietenie sau chiar iubire… Daca ai iubit pe cineva, te reintalnesti cu el/ea peste ceva vreme, vei observa ca nu mai este acelasi om, nu il mai recunosti, te simti rau. Chestia asta este maladiva pt sufletul tau, eu una incerc sa o evit cat pot, nu vreau sa ma mai intalnesc cu nimeni din trecut. Oamenii nu intelegeau de ce refuz eu orice intalnire… tocmai de aceea, pt ca doare, pentru ca nu are rost, pentru ca imi este bine acum. Spuneti-mi ingrata sau cum vreti voi, dar asa este…

Peste toate aberatiile mele, o singura idee vreau sa va ramana in minte, totul este in schimbare, mai ales oamenii, dar intotdeauna trebuie sa stim de unde am plecat, cine ne-a ajutat, cine ne-a format, cine ne-a dat putere sa mergem mai departe cand am simtit ca suntem mici si neputinciosi, ca nu ne mai putem ridica.

Vorbeam ieri cu Tiberiu despre pasiuni, in sensul de hobby-uri, si cat de departe pot merge ele… Da, recunosc ca si eu am pasiuni, imi plac povestile de dragoste, ma fascineaza vampirii si eternitatea, dar de aici si pana la a fi obsedata de un lucru este cale mai lunga. Ca de obicei, in alte posturi ale mele din categoria VERSUS, incerc sa identific limita fina dintre doua concepte, sa delimitez ceea ce este bine de ceea ce este rau, sa lamuresc chestiuni care sunt atat de evidente si totusi atat de complicate.

Vedem in jurul nostr oameni obsedati de hobby-urile lor, oameni care dorm cu zeci de animale in casa doar din dragoste de animale, oameni care isi umplu casa de obiecte semnificand o idee, un simbol, mereu acelasi, in fiecare colt al casei. Nu puteti nega ca sunt si oameni care uita pur si simplu de ei, fiind absorbiti complet de acea pasiune pe care o simt. In viziunea mea, aceasta pasiune/hobby se transforma incet, incet intr-o obsesie, daca nu este oprita sau stapanita la timp, lucru negativ din punctul meu de vedere. Nicio obsesie pentru nimeni si nimic nu poate fi benefica, in orice conditii s-ar naste ea.

Oamenii ajung sa fie “devorati” de cate o obsesie si astfel se pierde o parte din spiritul lor, se schimba intr-un mod radical si iremediabil. Se spune ca dragostea este oarba. Eu sunt de parere ca obsesia este oarba. Recunosc, mi s-a intamplat si mie, stiu despre ce vorbesc… din pacate. Se intampla sa se creeze o confuzie intre dragoste si ceea ce este de fapt doar o obsesie uneori bolnavicioasa. Simti ca iubesti, ca nu poti trai fara ea/el, ca ai fi in stare sa mori daca te paraseste… pe naiba, se cheama doar obsesie, parerea mea. Diferenta dintre aceasta obsesie si dragoste o voi detalia intr-un post viitor… poate.

 Revenind, vorbeam cu Tiberiu despre o persoana care si-a umplut casa de obiecte si alte chestii legate de Star Wars, o persoana undeva trecuta de tinerete, singura, care nu face decat sa traiasca pe internet si mai mult doar prin pasiunea sa. Dupa parerea mea, este de fapt o obsesie. Ceva ce te face sa uiti de tine, sa nu mai vezi nimic altceva, de fapt te obsedeaza, nu te pasioneaza. De asemenea, un alt instinct al acestor oameni “obsedati” este caracterul puternic defensiv, isi apara cu putere convingerea, vor sa fie rugati pentru a dezvalui cat de putin din ceea ce ei considera “averea” lor.

Oricum, sentimentul este destul de puternic, acaparant, devorator… aproape ucigator.

Si deseori, chiar se concluzioneaza efectul ucigator al obsesiilor, acest lucru fiind cauza multora dintre sinucideri, parerea mea…

Aveti grija ce va pasioneaza si cand incepe sa va obsedeze…

Yeap, it`s so fucking late, iar eu astept la servici sa termine managerul un raport de revizuit, dar nu este vina lui… doar diverse chestii incontrolabile…

Am o stare ciudata de oboseala combinata cu dor, combinata cu dragoste si cu energie… ciudat…

Mi-e dor de el…. de tine… TE IUBESC!

PS: de doua zile incoace cuvantul love bate in statistici “lacrimi”

Vorbeam ceva mai demult despre ideea ca blogul meu ar fi unul deprimat… poate ca este deprimant, deprimat sau doar “ganditor”, nu stiu… Ideea este ca cel mai cautat cuvant in statisticile mele este “lacrimi”, ceea ce m-a facut sa nasc o provocare, pentru mine, pentru site-ul asta amarat, blog sau ce o fi!

Nu mai vreau sa existe acest cuvant in statistici sau sa fie mai jos. Vreau sa vad acolo zambet, fericire, dragoste, orice pozitiv… De cateva zile incoace vad cum cuvantul “love” se lupta cu el, dar mai are pana sa il intreaca in numarul aparitiilor.

Este foarte ciudat cum mi-am propus sa zambesc, mi-am promis mai demult ca nu voi mai plange pentru nimeni… pana acum s-a indeplinit, dar nu este de ajuns. Vreau sa fiu mereu asa, zambitoare, fericita, copil.

Da, cand sunt asa happy nu prea mai pot scrie, imi zburda mintea aiurea, dar ce conteaza daca eu sunt fericita?!

Zambiti, va rog!

Mai demult, acum un an, am primit o pietricica albastra, din aceea care se vinde de 1 Martie. Aseara am primit tot o pietricica dar in forma de inimioara, de la EL, adusa de la Timisoara impreuna cu Meatball (pe care vi-l voi prezenta altadata ). Da, este altceva, poate ideea aceeasi, dar totul mult mai frumos.

Nu, nu trebuie sa fim nesiguri pe noi, trebuie sa zambim… asa cum am zambit eu cand l-am vazut aseara, asa cum am zambit cand am vazut ca livada din spatele firmei unde lucrez a inceput sa infloreasca, asa cum zambesc gandindu-ma ca, destul de curand, voi pleca cu unul dintre sutele de avioane pe care le-am vazut in ultimele luni pe Baneasa.

Da, sunt momente in care ne amintim de trecut, in care, din pacate, ne intristam…. ma intristez, dar ma gandesc la el, la ochii lui verzi si totul trece…

Deci, zambiti va rog, fiti fericiti!!!

Ma gandeam astazi pe drumul de intoarcere de la Giurgiu ca in viata exista la fel de multe modele, precum si antimodele. Evident, nu vorbesc despre cele care apar pe pasarelele de moda de la Milano, ci de acele modele dupa care ne ghidam mai mult sau mai putin in viata, mai mult sau mai putin constient. Insa aceste modele exista!

Se spune ca exista un complex Oedipian al omului, ca fiecare om isi cauta perechea dupa modelul mamei, daca este baiat si al tatalui in cazul fetelor. Dar ce se intampla cand sunt antimodele, ce se intampla cand trebuie sa te feresti de ceva ce cunosti foarte bine.

Oare este mai bine si mai usor sa gasesti ceea ce cunosti foarte bine sau ceva ce nu cunosti dar al carui antiteza o stii mult prea bine? Ma intreb daca este mai bine sa ai modele sau anti-modele?

Recunosc, am poate la fel de multe modele pe cat anti-modele. Ma gandeam zilele trecute la cum visez viitoarea mea familie, oricand s-ar implini ea… Nu, nu visez la casuta alba cu gard si tigla pe acoperis, visez la sentimente, la armonie. Visez la armonia care s-ar simti in familia mea, visez la parfumul casei mele care este specific fiecarei familii… visez la copiii mei care sa vina sa ma intampine cu caldura dupa o zi lunga in care nu i-am vazut.

Visez la un partener de viata care sa fie langa mine, sa fiu langa el, care sa “traga” la acelasi car cu mine, in aceeasi directie, stiti voi expresia asta…

Am niste prieteni de familie, care in ciuda dificultatilor au ramas impreuna aproape 20 de ani, care acum au o afacere destul de mare si foarte prospera, care au trecut peste greutatile mari pe care le-au intalnit impreuna.

Ea este poate cea mai puternica femeie pe care o cunosc, cea care este cu picioarele pe pamant si capul pe umeri. A stiut cum sa isi creasca baiatul pentru a fi independent, silitor, desi are tot ceea ce isi doreste, a stiut cum sa isi impulsioneze barbatul si cum sa lucreze pentru binele comun al familiei.

El este ca orice barbat, putin aerian, dar cu putin ajutor din partea ei, totul a fost bine si au iesit la liman impreuna.

Imi place sa ma gandesc la ei, imi place sa cred ca si casa mea va fi la fel de plina ca a lor in weekenduri, ca voi trai si eu viata din plin si ca ma voi bucura de realizarile mele precum ei o fac.

Ei sunt un model… Despre anti-modele nu mai vorbesc iarasi pentru ca treaba a mai fost repetata de mine in diverse posturi, cu privire la tata…

Ne raportam la ceilalti chiar si inconstient, avem modele sau anti-modele, ne intrecem unii pe altii intr-un mod inconstient, intreaga lume fiind un traseu de curse in care unii au Ferrari sau altii Logan… Problema este cum reusim sa transformam un Logan intr-un Ferrari? Se poate clar acest lucru… mai greu, dar se poate cu siguranta. Sunt sute/mii de exemple de oameni care au reusit multe in viata pornind de la zero, de la nimic…

Mi-am propus sa fac si eu acelasi lucru ghidandu-ma dupa putinele modele pe care le am in minte si in sistemul meu de valori si principii si ferindu-ma de ceea ce consider a fi anti-modele… lucruri negative pentru mine.

Voi ce modele/anti-modele aveti in viata?